Ca orice poezie patriotica, Tara mea urmareste definirea ideii de tara si a sentimentelor fata de ea. Acest lucru se face de obicei in npd direct, poeziile patriotice fiind profund lirice. z8j249ze39mnt


In poezia lui Ioan Nenitescu se observa in primul rind repe­tarea la inceputul versului initial al primelor strofe a cuvintufui-cheie "acolo."

Acest termen arata ca poetul se refera la un loc anume, pe care il determina prin versurile urmatoare. Desigur, re­petitia nu este intimplatoare. Apare limpede ideea ca patria este un loc unic, inconfundabil.
Primele trei strofe contin o enumeratie - ai carei termeni sint introdusi prin cuvintul "acolo":

"unde-s nalti stejari", "stinci si munti", "cer senin" -, care defineste spatiul unic al patriei in cu­vinte simple, insa relevante. Termenii "stejari", "stinci", "munti", "cer" (cu epitetul "senin") au un sens figurat. Peisajul apare ca termen de comparatie pentru oamenii care stapinesc plaiurile tarii. "Flacaii cu piepturile tari" sint ca "stejarii", mtrucit stejarul este un arbore falnic, rezistent la urgiile vremii, impunator si frumos, iar frunzele sale simbolizeaza (au devenit chiar semnal) triumfului, victoria (de aceea apar si pe tresele gradelor superioare). in numeroase creatii literare, stejarul apare nu ca un simplu element al naturii, ci semnificind forta, barbatia, biruinta. "Voinicii cei cu peri carunti", adica batranii luptatori ai tarii, sint comparati cu "stinci-le" si "munjii".

Ideea implicata aici e ca acesti oameni sint la fel de neclintiti in vointa lor ca piatra, ca au maretia muntilor si du­ritatea stincii. Femeile, al caror zimbet este asemuit cu "cerul se­nin", se definesc prin frumusete si gingasie. Azurul ,cerului repre­zinta puritatea si frumusetea, bunatatea si gratia. infatisarea lor celesta nu le impiedica insa pe aceste femei de a-si educa fiii ca pe niste viitori luptatori. Daca primele trei strofe se incadreaza intr-o ampla si com­plexa enumeratie (din acest motiv dupa ultimul vers apare virgula), strofa a patra constituie incheierea frazei poetice prmtr-o exclar matie simpla si cuprinzatoare, ca un rezumat al cuvintelor de mai inainte; accentul cade pe "tara" si "neamul".

Un singur epitet:

"ro­manesc" impodobeste aceste patru versuri. El este insa sugestiv tocmai pentru ca este singular si simplu. Poetul pare a spune ca un lucru evident nu mai trebuie explicat prin cuvinte. Spunind "ro­manesc", el spune totul. Cuvintele "meu", "mea", subliniind le­gatura dintre poet, tara si popor, accentueaza prin repetarea lor intensitatea sentimentului de mindrie nationala. Antonimele "sa mor" - "sa traiesc", unite de cuvintul "acolo" (in tara mea) rezuma ideea ca fiinta omeneasca, cu ceea ce are ea triumfator - viata -, si cu durerea mortii prefacuta in seninatate, nu poate exista cu adevarat decit in tinutul patriei.

Poezia continua cu o noua serie enumerativa - dispusa simetric fata de cea dintii - care evoca trecutul eroic al poporului nostru si completeaza definirea notiunii de patrie. Pamintul tarii nu este numai priveliste, cu munti si paduri de stejar, ci si pastratorul de urme ale Istoriei. Epitetul "batrine", care se foloseste de obicei in legatura cu fiintele, este mai expresiv decit "vechi", are o mai mare vibratie poetica, deoarece sugereaza ideea maretiei unui trecut inca viu. Cuvintul "dor", atit de frecvent in poezia noastra populara, si cuvintul "mo|ie", cu intelesul sau vechi de "patrie", se, imbina in­tr-o frumoasa exprimare figurata:

"dorul de mosie
intotdeauna drept a stat."


Poezia se incheie cu aceeasi strofa-refren, concluziva ("Acolo este tara mea
Si neamul meu cel romanesc
Acolo eu sa mor as vrea,
Acolo vreau eu sa traiesc!"), care amplifica, prin repetitie, ideile amintite, intregind ce-a de-a doua fraza lirica (poetica). Par­ca totul al fi fost spus dintr-o rasuflare. Devine transparenta relatia dintre continut si titlu. Tara e un tarim cum nu se afla altul, in care poporul este desavirsit ca si natura care l-a zamislit. Aceste minunate alcatuiri - patria si popor -, nu se pot defini decit cu simplitateplina de rezonanta:

"tara mea", "neamul meu cel ro­manesc", in vesmintul sonor al cuvintelor, sentimentul iubirii de tara rasuna grav, ca o chemare la izvoarele neamului.