Muvela Moara cu noroc a fost inclusa in volumul Novele din popor (1881) si infatiseaza consecintele morale ale setei de inavutire, intr-o actiune plina de intamplari dramatice, cu final tragic.

Titlul denumeste locul in care se vor petrece schimbarile sau se vor consuma nelinistile lui Ghita - personajul central. Nuvela este alcatuita pe schema antibasmului, iar finalul inverseaza si sensurile titlului. 
Actiunea - cu o intriga capabila sa reliefeze starile sufletesti ale personajelor - antreneaza caractsre tari de oameni primitivi, care se ciocnesc violent. La prima vedere, pricina acestor ciocniri este setea de bani; analizat in profunzime, comportamentul personajelor evidentiaza insa elemente de psihologie abisala, care-i confera lucrarii caracter modern. Mai intai, hotararea lui Ghita de a-si schimba modul de viata, este determinata de faptul ca acest mediu nu-l "exprima" complet: din cele doua jumatati posibile ale sufletului sau, aici se manifesta doar una (cea "cuminte"), in timp ce "glasul" aviditatii se insinueaza aproape fara stirea barbatului. Din aceasta pricina, odata mutat la carciuma, tinita simte ca pentru el, aceasta era "cu noroc".

Multumirea nu dureaza insa decat pana la sosirea lui Lica Samadaul - personaj demonic si straniu amintind de "demonii" lui Dostoievski. Nelinistea lui Ghita, "gandurile grele ce-l cuprinsesera" constituie avertismentul pe care i-l da "glasul" omeniei.
Constient ca sederea la carciuma depinde de lica, Ghita se hotaraste sa "se puna bine" cu dansul pentru a ramane la Moara cu noroc macar trei ani; al doilea "eu" al lui, cel care cerea tot mai multi bani, devenind dominant, «Ghita intaia oara in viata lui ar fi voit sa n-aiba nevasta si copii, pentru ca sa poata zice "Prea putin imi pasa!".

Se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii: de dragul acestui castig ar fost gata sa-si puna pe un an, doi capul in primejdie. Avea insa nevasta si copii si nu putea sa faca ce-i placea».

Cu un termen al lui Bachelard "alveola" spatiului care este Moara cu noroc are toate conditiile unei lumi inchise si apasatoare; singura reminiscenta dintr-un alt spatiu-timp luminos, pe care Ghita il lasase in urma este Ana. De fapt, nervozitatea si nepasarea fata de cea pe care o iubise sunt dictate de dorinta subconstientului de a anihila "glasul" omeniei. in final, ucigand-o pe Ana, el ucide amintirea a ceea ce fusese el insusi candva. Totodata, "alveola" Moara cu-noroc este o rascruce de drumuri apriori inchise: Ghita nu poate nici sa plece de la han, nici sa ramana, fiecare dintre cele doua spatii dandu-i posibilitatea sa-si auda numai unul dintre "glasuri".


Fire slaba, Ghita da vina pe destin: "Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac, daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea? Nici cocosatul nu e vinovat ca are o cocoasa in spinare: nimeni mai mult decat dansul n-ar dori sa n-o aiba ".


Tragismul existentei lui Ghita este amplificat de aspiratiile nelamurite ale Anei catre farmecul barbatesc al lui Lica: "Tu esti om Lica, iar Ghita nu este decat o muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar si mai rau decat asa ".



Demonia lui Lica trezeste germenii demoniei latente in fiecare dintre cei doi soti: mai departe el ii va conduce cum va dori.


In incercarea de a se elibera de framantarile pe care-i este cladita fiinta, Ghita oscileaza intre Lica si Pintea, o impinge pe Ana in bratele Samadaului si apoi o ucide.

Lica Samadaul este un personaj memorabil, unic in literatura noastra: asilsin fara patima pentru care "sangele cald e un fel de boala" care-l apuca "din cand in cand", istet, abil, indraznet si hotarat, el incheie, prin sinuciderea barbara la care ajunge fortat de imprejurari, o existenta demonica.
Cuvintele intelepte ale batranei de la inceputul nuvelei ("Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bagatia, ci linistea colibei tale te face fericit") isi arata justetea in final.