Muvela Moara cu noroc a fost inclusa in volumul Novele din popor (1881) si infatiseaza consecintele morale ale setei de inavutire, intr-o actiune plina de intamplari dramatice, cu final tragic.
Titlul
denumeste locul in care se vor petrece schimbarile sau se vor consuma
nelinistile lui Ghita - personajul central. Nuvela este alcatuita pe
schema antibasmului, iar finalul inverseaza si sensurile titlului.
Actiunea - cu o intriga capabila sa reliefeze starile sufletesti ale personajelor - antreneaza caractsre tari de oameni primitivi, care se ciocnesc violent. La prima vedere, pricina acestor ciocniri este setea de bani; analizat in profunzime, comportamentul personajelor evidentiaza insa elemente de psihologie abisala, care-i confera lucrarii caracter modern.
Mai
intai, hotararea lui Ghita de a-si schimba modul de viata, este determinata
de faptul ca acest mediu nu-l "exprima" complet: din cele
doua jumatati posibile ale sufletului sau, aici se manifesta doar una
(cea "cuminte"), in timp ce "glasul" aviditatii
se insinueaza aproape fara stirea barbatului. Din aceasta pricina, odata
mutat la carciuma, tinita simte ca pentru el, aceasta era "cu noroc".
Multumirea nu dureaza insa decat pana la sosirea lui Lica Samadaul -
personaj demonic si straniu amintind de "demonii" lui Dostoievski.
Nelinistea lui Ghita, "gandurile grele ce-l cuprinsesera"
constituie avertismentul pe care i-l da "glasul" omeniei.
Constient
ca sederea la carciuma depinde de lica, Ghita se hotaraste sa "se
puna bine" cu dansul pentru a ramane la Moara cu noroc macar
trei ani; al doilea "eu" al lui, cel care cerea tot mai multi
bani, devenind dominant, «Ghita intaia oara in viata lui ar
fi voit sa n-aiba nevasta si copii, pentru ca sa poata zice "Prea
putin imi pasa!".
Se gandea la castigul pe care l-ar putea face
in tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau
parca ochii: de dragul acestui castig ar fost gata sa-si puna pe un
an, doi capul in primejdie. Avea insa nevasta si copii si nu putea sa
faca ce-i placea».
Cu
un termen al lui Bachelard "alveola" spatiului care este Moara
cu noroc are toate conditiile unei lumi inchise si apasatoare; singura
reminiscenta dintr-un alt spatiu-timp luminos, pe care Ghita il lasase
in urma este Ana. De fapt, nervozitatea si nepasarea fata de cea pe
care o iubise sunt dictate de dorinta subconstientului de a anihila
"glasul" omeniei. in final, ucigand-o pe Ana, el ucide amintirea
a ceea ce fusese el insusi candva. Totodata, "alveola" Moara
cu-noroc este o rascruce de drumuri apriori inchise: Ghita
nu poate nici sa plece de la han, nici sa ramana, fiecare dintre cele
doua spatii dandu-i posibilitatea sa-si auda numai unul dintre "glasuri".
Fire
slaba, Ghita da vina pe destin:
"Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce
sa-mi fac, daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea? Nici cocosatul
nu e vinovat ca are o cocoasa in spinare: nimeni mai mult decat dansul
n-ar dori sa n-o aiba ".
Tragismul
existentei lui Ghita este amplificat de aspiratiile nelamurite ale Anei
catre farmecul barbatesc al lui Lica:
"Tu esti om Lica, iar
Ghita nu este decat o muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar
si mai rau decat asa ".
Demonia
lui Lica trezeste germenii demoniei latente in fiecare dintre cei doi
soti: mai departe el ii va conduce cum va dori.
In incercarea de a se elibera de framantarile pe care-i este cladita fiinta,
Ghita oscileaza intre Lica si Pintea, o impinge pe Ana in bratele Samadaului
si apoi o ucide.
Lica
Samadaul este un personaj memorabil, unic in literatura noastra: asilsin
fara patima pentru care
"sangele cald e un fel de boala"
care-l apuca
"din cand in cand", istet, abil, indraznet
si hotarat, el incheie, prin sinuciderea barbara la care ajunge fortat
de imprejurari, o existenta demonica.
Cuvintele
intelepte ale batranei de la inceputul nuvelei
("Omul sa fie
multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bagatia, ci linistea
colibei tale te face fericit") isi arata justetea in final.