(18.01.1848-17.08.1925)


Slavici s-a nascut la 18 ianuarie 1848, intr-o familie de mici negustori ardeleni. Urmeaza cursuri de drept la uni­versitatile din Budapesta si Viena (unde se imprieteneste cu Mihai Eminescu). Viata lui este agitata, scriitorul fiind preocupat de mai multe domenii. Lucreaza intr-un birou de avocatura, colaboreaza la revista Gura satului si incearca sa popularizeze ideile Junimii in Ardeal (1872). Apoi, in 1874, se muta la Iasi. Aici studiaza istoria Basarabiei, ocupandu-se de numeroase docu­mente legate de acest subiect, si frecventeaza cenaclul Junimii.

Este apoi profesor la diferite scoli bucurestene si redactor la ziarul Timpul, unde il are colaborator pe Eminescu (1875-1884). intra in politica si ajunge secretar al Partidului National. In sensul acestei doctrine, scoate, la Sibiu, primul ziar cotidian al romanilor ardeleni - Tribuna. Din cauza deselor atacuri de presa indreptate impotriva autoritatii maghiare, este condamnat la un an de inchisoare (1888-1889).

Din 1890 pana in preajma primului razboi mondial Slavici locuieste in Bucuresti, fiind profesor, autor de manuale, gazetar si director al agentiei de presa "Corespon­denta romana".

in momentul in care Romania se pregatea sa intre in razboiul de eliberare a Transilvaniei, in mod paradoxal, Slavici isi exprima sentimentele filo-habsburgice si cade in dizgratia generala, iar in 1916 este inchis. in timpul razbo­iului, colaboreaza la o revista de orientare filogermana si dupa incheierea pacii este din nou arestat si inchis pentru colaborationism cu dusmanul (1919).


In ultima parte a vietii, publica la cele mai importante reviste ale timpului {Gandirea, Viata romaneasca, Adevarul literar si artistic) si duce o viata retrasa. A scris povestiri (Popa Tanda, Budulea Tachii), nuvele (Moara cu noroc, Comoara, Padureanca), romanul Mara, studii de istorie, sociologie, articole pedagogice, manuale etc.

Moara cu noroc
1881 (nuvela psihologica)
1.   Nuvela Moara cu noroc se incadreaza in curentul romantic si este o opera de analiza psihologica.
2.   Pentru Ghifa, atitudinea ideala este cumintenia, considerata de el o cale de mijloc, care sa-i asigure si bunastarea si linistea morala.
3.   Eroul capata complexitate prin faptulca autorul urmareste in detaliu sinuosul lui drum intre bine si rau. 4.   Lica Samadul este si el un caracter puternic, ale carui trasaturi principale sunt viclenia diabolica si cruzimea.
5.  in maniera romantica, finalul este justitiar.
6.  invinse in aspiratiile lor, personajele platesc pentru ca au sfidat destinul si si-au tradat principiile initiale.
7.   Caracterul moralizator al nuvelei reprezinta o trasatura comuna a tuturor scrierilor lui Slavici.

Tema
Nuvela urmareste evolutia psihologica a unui personaj care face un compromis.

Subiectul
Actiunea nuvelei este plasata in a doua jumatate a veacului al XlX-lea, in zona Aradului. Ghita este un cizmar nemultumit de conditia lui sociala. De aceea, hotaraste sa ia in arenda o carciuma, in ciuda sfaturilor soacrei sale, care ii spune ca omul trebuie sa fie multumit cu linistea colibei lui. Carciuma se numeste Moara cu noroc si este situata la o rascruce de drumuri, langa o moara abandonata. Pe aici trec turmele de porci de la o pasune la alta, iar principalii clienti sunt porcarii. Aceste turme apartin unor persoane importante din tinut, precum Arpad Vermesy, si de aceea se bucura de protectia autoritatilor. Porcarii sunt supravegheati de samadai, care au obligatia de a acoperi toate pierderile. Unul dintre acestia este Lica. Pentru ca isi facuse faima de om primejdios, acest samadau este temut, iar din turmele sale nu indrazneste sa fure nimeni. Se stia ca acela care ia in exploatare carciuma de la moara parasita trebuie sa fie omul lui Lica, deoarece el stapaneste drumurile, iar Moara cu noroc este locul in care samadaul schimba banii necurati, veniti de pe urma unor fapte nelegiuite si, dupa cum spune la un moment dat, tot aici este si locul unor crime odioase.

Ghita, cizmarul devenit carciumar, munceste mult, castiga, iar familia pare multumita. Dar isi face aparitia samadaul, care ii da de inteles ca va trebui sa i se supuna. Carciumarul vrea sa ramana la Moara cu noroc, dar ii vine greu sa accepte tutela lui Lica. in cele din urma, dupa mult zbucim, accepta atat rolul de tainuitor al samadaului, cat si o vaga alianta cu jandarmul Pintea. Fara a avea dovezi, Ghita isi da seama ca samadaul comite numeroase nelegiuiri. Banuieste ca acesta l-a jefuit pe un arendas bogat si ca a ucis mai multi oameni. Cea mai cumplita dintre faptele samadaului este crima din padure, despre care chiar el ii povesteste lui Ghita. Samadaul isi vindea o parte din aurul furat prin intermediul unei femei de conditie buna, care facea dese drumuri la Arad si la Pesta. Imprudenta si lacoma, aceasta isi opreste o bijuterie dintre cele furate de Lica, iar sotul ei este acuzat de furt si nevoit sa se sinucida; femeia trece pe la Moara cu noroc, in drum spre Ineu, pentru a-i da socoteala samadaului de cele intamplate. Lica o ucide pentru a-i pedepsi lacomia, dar, cum aceasta era insotita, mai omoara inca doi oameni complet nevinovati si un copil, care nu avea mai mult de zece ani, numai pentru ca nu voia sa lase martori.
Jandarmul Pintea detinea doua dovezi zdrobitoare impotriva samadaului: cuti­tul si biciusca gasite la locul crimei. il aresteaza, dar pe drum Lica face caz de nevinovatia sa, il enerveaza pe jandarm si creeaza cu multa abilitate impresia ca acesta a vrut sa-l impuste; fiind ager in rautatea sa, se foloseste de multimea adunata si profita de curiozitatea ei; vorbeste tare, ca omul napastuit pe nedrept, si se plange ca i-au disparut 70 de porci din turma lui Vermesy, stiind precis ca se va duce vorba, iar acesta va uza de toata puterea ca sa-l elibereze pe singurul om care ii putea recupera animalele.

Lica este eliberat repede pe chezasie, iar la proces Pintea nu este admis ca martor pentru ca mai multi oameni declara ca au vazut cum jandarmul voia sa-l impuste pe samadau. Ghita traieste dramatic acest episod. El este chemat la proces ca martor, dar, infricosat, ascunde adevarul, trezind suspiciunile autoritatilor.


In acelasi timp, el primeste banii lui Lica, accepta sa schimbe acesti bani obtinuti din talharii si crime luand camata jumatate din suma. in mod paradoxal, Ghita spera sa-si pastreze constiinta curata si ii duce lui Pintea banii primiti de la samadau, ca proba a vinovatiei acestuia, fireste, fara a pomeni ceva despre camata perceputa. De asemenea, promite sa-l anunte pe jandarm cand Lica poate fi prins cu dovezi incontestabile asupra sa. Dar nici in acest moment nu renunta la interesele lui banesti, caci hotaraste sa-l fure pe samadau, inainte de a-l preda lui Pintea. Desi il considera o fiinta diabolica si doreste din tot sufletul sa-l vada prins, totusi este ispitit de castigurile lui Lica.

Isi face planul cu luciditate, hotarand sa profite de sentimentele lui Lica fata de Ana, sotia lui. Asa ca isi lasa nevasta la carciuma, impreuna cu samadaul, iar el se strecoara sa il anunte pe jandarm ca Lica are asupra lui banii furati. Planul lui Ghita esueaza. ingrozit de propria fapta, o ucide pe Ana si este ucis, la randul sau, de Lica, venit sa-si recupereze serparul in care avea banii furati. Oamenii sama­daului dau foc casei, in care ard si cele doua cadavre, iar Lica Samadaul, urmarit de Pintea, ingrozit de ideea de a nu fi prins cu dovezile nelegiuirilor sale asupra-i, se sinucide, zdrobindu-si capul de un stejar.

Comentariul
Nuvela romantica de fina analiza psihologica, Moara cu noroc aduce, pentru prima data in literatura noastra, o poveste despre compromis si consecintele lui. Subiectul este simplu, construit aproape exclusiv pe confruntarea dintre doua personaje: Ghita si Lica. Ambele caractere incearca sa iasa victorioase dintr-un "razboi" de factura psihologica. Complexitatea personajului Ghita este conferita de caracterul sau labirintic, de zbaterea sa intre doua atitudini extreme, caracte- ristica oricarui personaj romantic. Dupa ce ia in arenda Moara cu noroc, Ghita descopera bucuria castigului si este constient de starea prin care trece, stie ca a capatat o slabiciune care atinge pacatul, dar nu-i place sa i-o spuna altii. El incearca sa reziste ispitei unui compromis facut in numele slabiciunii sale si initial se gandeste sa renunte la carciuma si sa-l evite pe Lica Samadaul. Nu gaseste insa forta necesara, pentru ca Lica ii ia o parte din bani, iar Ghita vrea sa si-i primeasca inapoi. De aici incepe lupta personajului cu el insusi.

Perfect constient ca a intrat intr-un joc, el se hotaraste sa adopte o atitudine duplicitara, pe care o numeste cumintenie, adica aplica principiul sa te faci frate cu dracu pana treci puntea; chiar face caz de libertatea sa, isi exercita intreaga forta morala asupra samadaului si incearca sa raspunda la teroare cu teroare. Dar toata energia pe care o desfasoara ca sa obtina prietenia lui Lica si sa anihileze orice incercare a aceluia de a-l transforma intr-o sluga se dovedeste distructiva. Ghita devine taciturn, nu mai este in stare sa comunice cu familia, iar singuratatea ii accentueaza tensiunea psihica. Samadaul il umileste pentru ca ii ghiceste pacatele: slabiciunea pentru bani si iubirea pentru Ana. Sentimentul de umilinta se conver­teste in dorinta acuta de razbunare. Asteptand un moment potrivit, el isi complica legatura cu Lica si din informator cuminte devine complice la crimele acestuia. Primeste banii samadaului si il intreaba de la care dintre victimele sale proveneau, ca apoi sa se rusineze de intrebarea sa. Desi il considera o fiinta diabolica si doreste din tot sufletul sa-l vada prins, totusi el este ispitit de castigurile banesti ale lui Lica: Se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasie cu Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaiengeneau parca ochii: de dragul acestui castig ar fi fost gata sa-si puna pe un an, doi capul in primejdie. Ghita nu alege in mod hotarat nici calea raului si nici pe-a binelui, ci asteapta, aproape fara sa-si dea seama ca dorinta lui de chivernisire se transforma in aviditate devoratoare. Chiar cand hotaraste sa-l tradeze pe Lica, el are de ales intre Ana si razbunare; alege, cu un pret monstruos, tradarea samadaului, dar purtand asupra sa aurul pe care acesta i-l incredintase ca sa-l vanda si pleaca sa-l cheme pe Pintea, nu atat cu bucuria, ca Lica va fi prins, cat cu gandul stimulativ ca nu-i va mai inapoia nici aurul, nici banii.

Cand samadaul il anunta ca in carciuma lui se vor comite crime, explicandu-i ca aceasta este urmatoarea treapta a relatiei lor, mai intai Ghita protesteaza cu vehementa, apoi, hotarat si rece, se ofera sa-i fie samadaului tovaras intru toate.

Drama personajului descinde din neputinta de a rezista ispitei banului, dar si ispitei puterii, alaturi de Lica, concurate de procesele sale de constiinta; Ghita stie ca greseste, isi face reprosuri si crede sincer ca va supravietui compromisului facut. Ba chiar se gandeste la un moment dat sa renunte la familie, sa-si ia agoniseala si sa traiasca nestiut de nimeni intr-un colt de lume. Nu suporta gandul ca pacatele lui sunt cunoscute de altcineva si o ucide pe Ana tocmai pentru ca nu vrea sa existe nici un martor al nemerniciei sale. Acest amestec de cumintenie si viciu isi pune amprenta asupra eroului din nuvela Moara cu noroc.
Tot in maniera romantica, si Samadaul este construit printr-un amalgam de insusiri. in ciuda faptelor sale oribile, el nu apare ca fiinta diabolica fara putinta evolutiei, ci este prezentat in contexte de profunda umanitate. Confesandu-i-se lui Ghita, marturiseste ca viata aspra de porcar l-a inrait. El a ucis initial pentru a se apara de cei care il furau, apoi, ca sa exercite teroare, dar treptat a inceput sa simta placerea sangelui. Dezarmant de cinica, confesiunea ramane totusi omeneasca atat prin obiectivarea viciului, cat si prin notele biografice. Chiar portretul sau indica latura pozitiva a personalitatii sale: Lica era un om ca de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc. Lica era porcar, insa din cei ce poarta camasa subtire si alba ca floricelele... - portretul indica o fiinta cu respect fata de sine si gata sa faca fata oricarei incercari. De altfel, stie sa manipuleze oamenii, caci e ager in rautate, dupa cum il caracterizeaza insasi instanta narativa; pe Ghita il supune speculandu-i slabiciunile, iar in episodul in care este arestat deturneaza atentia opiniei publice in directia care ii era favorabila.
Semetia, spiritul activ si mobil sunt dirijate in intreprinderi malefice si crimi­nale. El crede sincer in figura de om primejdios pe care si-a facut-o, atat incat nu accepta ideea de a ierta pe cineva. Se crede dator s-o ucida pe femeia care ii incalcase ordinele, mai cu seama ca o socoteste vinovata de moartea sotului ei. Cruzimea lui vine din caracterul dur si sufletul impietrit de fapte rele. Uciderea unui copil nu ii declanseaza nici o remuscare, dar Lica are vag constiinta pacatului, in final, ascuns intr-un loc sfant, resimte germenii caintei; urmarit de potera, Lica se refugiaza intr-o biserica, ceea ce ii declanseaza o teama nelamurita: Fulgerele luminau intr-una chipurile sfintilor, ce priveau tinta cu ochii lor nemiscati la omul abatut din cale, care venise sa tulbure linistea sfantului lacas. Lica nu auzea si nu vedea nimic. Profanarea bisericii (samadaul rupe perdeaua altarului) ii da un sentiment de adanca vinovatie: inspaimantat, el singur nu stia de ce, facu un pas inapoi [...] Ii venea sa-si scoata inima din piept, ii venea sa se repeada cu capul in zid, ca sa ramaie sfaramat la treptele altarului.
Si sinuciderea crancena a personajului ii subliniaza caracterul aprig si orgoliul izvorat dintr-un dezechilibru psihologic profund: Lica isi zdrobeste capul de un copac, pentru ca nu accepta sa cada in mainile jandarmului care il incoltise.

Incrancenarea, patosul personajelor Ghita si Lica, setea lor de justitie individuala sunt trasaturi specific romantice. De altfel, desi mai putin conturata, si Ana se inscrie in acelasi prototip romantic. Initial, ea apare ca fiinta asezata, impacata cu saracia si linistea colibei sale, dupa cum o prezinta chiar mama sa: Ana imi parea prea tanara, prea asezata, oarecum prea blanda din fire si-mi vine sa rad cand mi-o inchipuiesc carciumarita. Ea isi iubeste barbatul si il accepta ca pe o autoritate absoluta; de aceea, cand Ghita se plinge ca nu are sfatuitor pentru ca Ana e slaba la minte, ea raspunde cu mahnire autentica: Ce sa fac, daca asa m-a lasat Dumnezeu!?


Portretul fizic al personajului este creionat in mai multe randuri, autorul insistand in special pe fragilitatea ei; cind Lica face prima vizita la Moara cu noroc, naratorul isi surprinde personajul intr-o atitudine romantica, de profunda feminitate: Daca Lica ar fi fost altfel de om, el n-ar fi stat asa cu privirea pierduta in vant, ci s-ar fi bucurat de vederea femeii frumoase, care-l privea oarecum pierduta si speriata de barbatia infatisarii lui. Fragmentul subliniaza trasaturile unei fiinte sensibile, care mai traieste inca visul de iubire.
Dupa ce incepe sa-l suspecteze pe Ghita in legatura cu crimele comise, portretul Anei este proiectat in secvente tensionate, care ilustreaza teama, ambi­guitatea sentimentelor si chiar isteria; indragostita in mod vag de Lica, insingu­rata, coplesita de sentimentul parasirii, ea se revolta, pierzand cu totul din vedere evenimentele dramatice din jurul ei; cand Ghita se intoarce din arestul politiei, rascolit de vederea cadavrului unui copil, desi Ana are cunostinta de toate aceste intamplari, se supara ca Ghita i-a adus o slujnica in casa si izbucneste in plans. in fond, si ea, ca si carciumarul, traieste o drama morala in chip nelamurit, framantata de banuiala ca Ghita este amestecat in lucruri necurate, gata sa ierte si sa se razbune in acelasi timp.

In final, personajul este prezentat in scena dramatica a mortii - deznadajduita din cauza vinovatiei, nedumerita de pedeapsa mortii si gasind inca puterea sa se raz­bune. Dupa ce il implora pe Ghita sa-i lase viata si cere ajutor oricui s-ar fi nimerit sa intre pe usa, cand Lica se apropie de ea, cu ultimele puteri, incearca sa-l raneasca, recunoscand in acesta adevaratul vinovat pentru toate nenorocirile intamplate.
Deznodamantul nuvelei este creionat succint, dar in scene dramatice, violente si justitiare, conform esteticii romantismului. intors la Moara cu noroc, dupa ce capatase certitudinea ca a ratat prinderea lui Lica, deznadajduit la ideea ca toate eforturile sale au fost zadarnice, Ghita ii marturiseste Anei ca samadaul este autorul tuturor crimelor si ii spune rece, fara resentimente ca o va ucide pentru ca nu poate s-o lase vie in urma lui. Lucid, recunoscandu-si setea de razbunare si dand vina pe Dumnezeu ca nu l-a luminat, in ciuda tuturor rugamintilor ei, isi injunghie sotia, implantand cutitul adanc in inima ei, preocupat intr-asa masura de fapta lui, incat nici macar nu intoarce capul sa afle cine il impusca. Crima este, asa cum il avertizase Lica, ultima dintre treptele compromisului, iar Ghita a atins deja aceasta treapta in momentul in care s-a oferit sa-i fie tovaras samadaului.
Moartea celor doua personaje vine in apogeul evolutiei lor de la acceptarea compromisului la pacatul capital: crima pentru Ghita si adulterul pentru Ana. Din perspectiva romantica, faptele lor sunt atat de cumplite, incat nu merita sa fie inregistrate in memoria publica; de aceea hanul arde din temelii si batrana (mama Anei) gandeste cu nevinovatie ca incendiul a fost provocat de o intamplare nefericita (au lasat ferestrele deschise). Intentia scriitorului este evidenta: finalul este in mod ostentativ justitiar ca in toate scrierile lui Slavici. De aceea si moartea violenta a lui Lica vine ca o pedeapsa.

Nuvela este scrisa in stil sobru, tensionat. Descrierile sunt precise si constituite pe detalii de atmosfera. Carciuma de la rascruce de drumuri, turmele de porci, episodul in care Lica se refugiaza in biserica, crima din padure sunt aspecte viabile, secvente care, chiar daca nu se incheaga intr-o fresca sociala (ca in scrierile realiste), dau masura unei epoci si motiveaza caracterul personajelor.