Romanul "Mara" prezinta istoria unei femei din Ardeal, care, prin harnicie si perseverenta, obtine o pozitie sociala privilegiata in arealul negustoresc al locului. Mara Barzovanu, "prima femeie capitalist din literatura romana" (Nicolae-Manolescu), nu este insa o femeie fericita: ea munceste din greu, strangand ban cu ban, pentru a-si propulsa copiii intr-o sfera a vietii mai lipsita de grija zilei de maine. Dezideratul sau se implineste, fiind de fapt singura conditie de supravietuire intr-o lume impartita in saraci si bogati.

Traseul ascendent pe linie economica nu coincide totusi cu linia vietii dorite de fiecare personaj: Mara isi elimina orice sentiment uman pentru a ajunge la pozitia sociala ravnita, Persida devine bogata, o copie perfecta a mamei sale, la randul sau nefericita, in timp ce Natl, sotul ei, cade in patima betiei. Idealul Marei este de a-si pune la adapost cele doua odrasle, pe Trica, angajat la un cojocar, si pe fiica, Persida, trimisa la manastire, apoi revenita in viata sociala si urmand aceeasi cale deschisa de mama ei. Mara este un personaj complex, contradictoriu, osciland intre resemnare ("Omul are data lui si nici in bine, nici in rau nu poate sa scape de ea") si mandria de a avea copii buni ("copii ca ai mei nimeni nu are"), ceea ce o determina sa munceasca mai departe, pentru a dobandi o puternica stare materiala. Pentru a-i face sa razbeasca in viata, le da sfaturi, uneori care contravin bunei morale: lui Trica, spre exemplu, ii cere sa nu se formalizeze de avansurile patroanei, cu conditia sa-si tina gura. Pe fata vrea sa o marite cu un candidat la preotie, Codreanu, dar nu reuseste, pentru ca "popa (tatal lui Codreanu) cerea marea cu sarea".

Legatura Persidei cu Natl, cu "spurcatul de neamt", ii trezeste o vie impotrivire:

"Neam de neamul meu - exclama ea - nu si-a spurcat inca sangele!".

De altfel, intr-o oarecare masura, ea a avut dreptate, dovada stand peripetiile pe care Natl, macelarul, le intampina mai tarziu prin carciumi, dupa casatoria cu Persida (doar nasterea copilului il mai imblanzeste). Mara se caracterizeaza printr-o putere de munca neobisnuita, prin perseverenta in dobandirea unei averi reprezentative in contextul social al capitalismului timpuriu, prin incercarea de a-si orienta copiii catre o viata indestulata. Dragostea infiripata intre Natl si Persida are si o latura tragica, flacaul marturisind avatarurile intalnirii dintre ei, intr-o tonalitate demna de "Romeo si Julieta".

Persida este o fire voluntara, gata sa-si razbune fratele cand este batut de un altul, aruncandu-se ca o Nemesis in lupta, chiar in apele Muresului, devenind scutierul fratelui inocent, care nu reactioneaza cu promptitudine in fata agresiunii si a raului social. De altfel, Codreanu, surprins de caracterul ei, va marturisi:

"Prea multa femeie!", recunoscand puternica fire a Persidei, fara a uimi, daca tinem seama ca este fiica unui personaj ca Mara. Romanul realist nu exclude nici notele naturaliste si moralizatoare, daca ar fi sa luam in considerare paricidul comis de Bandi, intr-o criza de dementa, provocand moartea batranului Hubar. "Mara" premerge sfarsiturile hollywoodiene ale filmelor, avand un final fericit, exceptie fiind crima comisa de Bandi, fiu dintr-o greseala din tinerete a lui Hubar cel batran.
Mercantilismul societatii in care trebuie sa fii bogat pentru a supravietui, avand, cu toate acestea, in final soarta comuna cu a cersetorilor, este atacat de Slavici prin exemple concludente, lumina unei asemenea lumi risipindu-se intr-o tonalitate sumbra, din care razbate cu greu o speranta de schimbare. Totul se va desfasura intr-o liniaritate strivitoare, aplatizanta: urmasii Persidei vor deveni, la randu-le, un fel de Mara in miniatura, atunci cand timpul ii va determina sa se descurce singuri, sa-si ia in stapanire propriul teritoriu existential. in universul acesta alienat, nu sunt permise nici un resentiment, nici o induiosare, lucrurile sunt predeterminate de legi economice aspre, lumea se populeaza tot mai mult cu mici Harpagoni care pretuiesc banul si inlatura, pentru a-l obtine, orice urma de omenie, dupa cum singura marturiseste Mara:

"Banul, draga mamei - urma ea -, banul e mare putere, el deschide toate usile si strica toate legile..."

.
Tipologic vorbind, Mara este o invingatoare in sistemul incalcit al relatiilor capitaliste care abia se infiripa. Rolul ei este pozitiv, pentru ca ii implica pe Trica si pe fata, Persida, in ansamblul social existent, determinandu-i sa ajunga pe o treapta mai inalta. Acest lucru se indeplineste partial, pentru ca Persida paseste pe urmele mamei, devenind o dublura a acesteia, totusi cu personalitate distincta. invataturile date de mama sunt sanatoase, bine venite intr-o societate surprinsa intr-un moment de criza, specific inceputurilor:

"banul agonisit e dovada de vrednicie".

Din punct de vedere economic, Mara este un personaj rapace, un Harpagon functionand pe cu totul alte coordonate: apriga femeie nu da bani pentru ca Trica sa "scape de militarie, nu vrea sa daruiasca nici macar suma cu mult micsorata de la botezul nepotului, dar nu foloseste acesti bani nici in folosul ei. Povestea lui Trica ocupa un rol special in economia romanului, putand fi considerata un fir narativ separat, una dintre acele nuvele din a caror intersectare se construieste romanul. intr-un fel, personajul se aseamana cu Chiriac din comedia "O noapte furtunoasa" a lui I. L. Caragiale, dar fiul Marei este mult mai expansiv, lipsit de franele morale necesare. Slavici nu exceleaza sub aspect descriptiv, romanul incepand abrupt in capitolul "Saracutii mamei": "A ramas Mara, saraca, vaduva cu doi copii, saracutii de ei, dar era tanara si voinica si harnica si Dumnezeu a mai lasat sa aiba noroc", continuand apoi cu o panorama a imprejurimilor, realizata in mod parcimonios,:

"Marti dimineata Mara-si scoate satra si cosurile pline in piata de pe tarmurele drept al Muresului, unde se aduna la targ de saptamana murasanii pana de pe la Sovarsin si Soboteliu."

Atmosfera romanului este de targ flamand, baroc prin aglomerarea de obiecte si de unelte specifice negustoriei, ceea ce prefigureaza o lume de un pictural inedit. Scena finala a romanului inchide in ea absurditatea existentiala a unor categorii sociale, pentru ca, dupa uciderea lui Hubar cel batrin, "in casa era liniste si Bandi radea inainte."

intre aceste doua scene, de inceput si de sfarsit, se succed o serie de capitole jalonand evolutia sinuoasa a personajelor: "Maica Aegidia", "Ani de tinerete", "Zbuciumare", "Inima, saraca", "Datorii vechi", "Ispravile lui Trica", "Verboncul", "Norocul casei", "Pace si liniste".

Realitatea dura a targului ardelean, descrisa de Slavici, aduce aminte de "Hard Times" de Charles Dickens sau de "Colt alb" ("White Fang"), de Jack London, cu oameni luptand din greu pentru supravietuire.


Dincolo de aceasta acerba lupta pentru existenta, "Mara" este si un roman de dragoste, cum observa de altfel Serban Cioculescu:

"Cartea e povestea tulburatoare a unei iubiri care se infiripeaza printr-un coup de foudre, adica instantaneu, cu puterea unei fatalitati. Tribulatiile acestei iubiri, pana ce tinerii se casatoresc in taina in fata unui preot ortodox, iar pe urma si variatiile de temperatura ale acestei casatorii, in care cel mai slab si mai nestatornic este Hubarnatl, in timp ce Persida este fiica vrednica a mamei sale, voluntara si hotarata; iar cand barbatul ei, dupa ce isi vede visul cu ochii, isi tempereaza iubirea si isi nesocoteste indatoririle, ea tine o macelarie la Viena si apoi o carciuma prin partile Aradului. Asadar, interesul principal al cititorului este atras de aceasta dragoste intr-un fel nelegiuita, desi consacrata prin taina casatoriei religioase - nelegiuita pentru ca nici unul dintre tineri nu primeste binecuvantarea parintilor sai."


Exista deci in roman si o pagina plina de poezie, cand se exprima cei dintai fiori ai dragostei, atunci cand Natl trece prin fata manastirii unde se afla Persida, fiind atras nu de cioburile unui geam spart de vant, ci de chipul frumos al fetei care se iveste la fereastra, alaturi de maicuta Aegidia. Cladirea poate fi un exemplu clasic al vremurilor revolute:

"Si jos, si sus, ferestrile acelea erau date in alb, ca sa nu se vada prin ele, si nu se deschideau niciodata. [...] Zidirea manastirii se sfarsea insa in fata macelariei, iar mai departe-nspre stanga era gradina manastirii, imprejmuita cu un inalt zid de piatra."


Iubirea dintre cei doi se intemeiaza tocmai pe aceasta imagine instantanee a unei femei frumoase, rezultata din impactul vantului asupra ferestrei:

"Natl s-a dus sa vada si a vazut - nu faramaturile de geam, ci o fata, care ii parea grozav de frumoasa... Din intamplare insa, Persida, care alergase si ea sa vada, era chiar mai tanara, mai frumoasa si mai plina de farmec decat Natl era-n stare sa si-o inchipuiasca."

Aura de mister ce salasluieste asupra femeilor dintr-o manastire este deplina:

"Acolo, chiar batrana fiind, femeia pare tanara, chiar urata, pare frumoasa."

intalnirea privirilor celor doi ii induce fetei un fulgurant sentiment de dragoste; totul se datoreaza unei greseli comise de calugarita Aegidia:

"Femeie mai asezata si mai cuminte, ba chiar calugarita, maica Aegidia tresari cand vazu, peste drum, pe Natl, baiatul Hubaroaiei, stand cu ochii tinta la fereastra. il stia de copil mic, il socotise totdeauna cel mai bun baiat, si mintea i se oprea in loc vazandu-l atat de indraznet.
- Sidi! grai dansa mahnita si apuca fata de brat, ca s-o dea din vederea tanarului.
Rau a facut, caci acum se oprira si ochii Persidei asupra tanarului cu sort curat, cu obrajii rumeni si cu mustata mica, acum isi dete si ea seama de ce sta acel tanar acolo."


Reactia fetei este instantanee:

"Obrajii ei se umplura de sange, si ii era parca o sagetase ceva prin inima."

Fereastra devine un cadru magic, in apropierea caruia se petrecuse actul cvasihierofanic de celebrare a iubirii. Infuzia cu dragoste este nestiuta, ca intr-un contact malefic, vizual, cu un zburator terestru, ipostaziat aici in Natl, "baiatul Hubaroaiei":

"Nu i-a facut si nu-i facea, nu i-a zis nimeni nimic, nimic nu gandea si totusi, asa, ca din senin, se zbatea copila ca si cum ar voi sa scape, sa fuga si sa se ascunda in fundul lumii."


Fereastra figureaza aici hotarul dintre doua taramuri, oglinda magica, subtire, care separa realitatea banala, terna, de imagistica erotica, fascinanta, poarta secreta pe unde patrund duhurile rele. De aceea, in lumea arhaica, de fereastra se atarnau diferite obiecte, cruci sau talismane cu proprietati speciale. Fereastra emana imprejur o vraja erotica, invadand atat spatiul sacru al manastirii, cat si mediul profan de afara:

"Pe Natl, care sedea in usa macelariei cuprins de neastampar, il trecura fiorii.
El ridica fara voie mana stanga la gura si ii facu semn sa inchida fereastra, caci vedea lumea.

Ii era frica de femeia ce statea acolo sus in fereastra."

Natl traieste toate starile navalnice ale invaziei erotice neasteptate, specifice de regula fetelor inocente, observate insa aici in manifestarile personajului masculin:

"ramase uimit, cu inima inclestata si cu ochii impaienjeniti"; in spatiile abisale ale fiintei se produc fenomene catrastrofice, in el "parca s-a rupt, s-a frant, s-a surpat deodata ceva"; pe capul lui a cazut "o mare nenorocire".


De aceea, intalnirea dintre indragostiti se face anevoios; desi simte instinctiv primejdia, Natl nu poate evita fiinta iubita:

"Daca n-ar fi fost pod, el ar fi apucat fie la dreapta, fie la stanga; aici insa nu-i ramanea decat sa mearga inainte, drept in flacara a mare ce se ivi fara de veste in calea lui. Era greu afara din cale! Cum sa treaca? Cum sa calce? Cum sa-si tie mainile? Cum sa se uite la ea? Sa-si ridice palaria ori sa se faca ca ii cand n-ar cunoaste-o?
Persida tresari cand il zari, isi indrepta trupul si isi ridica capul.
Dragostea totala este marturisita prin dorinta lui Natl de a scapa de povara enorma a acestui sentiment:

"- Nu! Te rog sa pleci!" Iubirea a venit "asa fara de veste, cum vin toate nenorocirile."

inspaimantata, dar atrasa in acelasi timp in mreje de neinlaturat, fata pleaca de la intalnire cu regretul de a nu mai fi impreuna:

"Si mergand inainte, ea nu se uita inapoi, dar urechea ei era atintita indarat, ca doara va prinde pasii ce se apropie si tot mai mult se apropie si tot mai mult se apropie."

Gandurile acestei iubiri tulburatoare sunt diferite:

"«Grozava femeie!» zise el viindu-si intr-un tarziu in fire.
«Urat om!» zise ea dupa ce sosi acasa, apoi isi acoperi fata cu amandoua mainile si lacramile o napadira, plansul o ineca."

Iubirea instaurata irepresibil intre cei doi tineri obtine repre­zentari sensibil diferite: Natl o considera o femeie care nu e de nasul lui, in timp ce Persida vrea sa para oarecum indiferenta. Cel mai amenintat de revarsarea navalnica a sentimentului este Natl, aflat parca pe marginea unei prapastii, in fata careia isi pierde cunostinta, pentru ca "adancimea ma adimeneste, capul mi-e ametit si sunt in toata clipa gata sa inchid ochii si sa ma arunc".


Dragostea dintre cei doi urmeaza aceleasi precepte ale intalnirilor dintre pamanteni si demoni, intr-o viata umana dominata de pasiuni, care uneori imbraca aspectul marii poezii.