Nuvela este o naratiune in care intereseaza adincimile unui caracter, actiunea fiind simpla, iar celelalte personaje, palid contarate; de aceea de multe ori numele protagonistului da titlul nu­velei. Fefeleaga se distinge prin sobrietatea mijloacelor artistice, a-decyate subiectului: soarta nemiloasa a unei femei sarace din Ar­deal, care in pofida eforturilor supraomenesti de a-si mentine in viata copiii, ii vede secerati de mizerie inainte de a fi implinit virsta de cincisprezece ani. Modestia sperantelor ei legate numai de su­pravietuirea copiilor face ca moartea lor succesiva, la aceeasi virsta, sa para o ironie tragica, o cruzime nemeritata batjocoritoare in proportie directa cu stradaniile vaduvei necajite, al carui devota­ment matern este fara margini. Bineinteles, Fefeleaga mi apare ca victima a unor intimplari suprafiresti - ea insasi, pe buna-dreptate, nu crede in puterile nevazute ale raului, in drac -, ci a nedreptatii sociale, a rautatii omului:

"Drac e omul rau si nedrept."

Autorul nu pierde din vedere aceasta semnificatie, insa atentia lui se in­dreapta asupra puterii acestei femei de a purta cu demnitate po­verile unei existente inumane, de a infrunta fara vaiet durerile si nedreptatea. Taria morala a eroinei se detaseaza mai limpede din discretia desavirsita in fata suferintei. Fefeleaga pare facuta din taceri. E o faptura pe care incercarile vietii au adincit-o in sine, indepartind-o de oameni si de obiceiurile lor..Durerea parca a incremenit-o. De aceea, infatisarea ei e comparata cu piatra si cu lemnul: obrajii ii sint ca doua lespejoare de piatra surie; la moartea celui din urma copil a stat ziua intreaga, asa cum sta lemnul. Du­rerea urca rar din adincurile sufletului chinuit asezindu-i pe fata abia citeva lacrimi. Contrastul dintre suferinta cumplita si nemar-turisirea ei este pus in evidenta de faptul ca persoana ei poate stirni risul unui satean care o porecleste Fefeleaga.
Arta autorului se distinge, in constructia nuvelei, prin modul in care unitatile epice intra in relatie punindu-se in valoare reci­proc, si prin originalitatea introducerii unui alt personaj principal, care reflecta existenta eroinei - calul Bator, unicul ei sprijin, sin-guruj cu care comunica.

In ceea ce priveste inlantuirea planurilor narative, observam ca tn Fefeleaga actiunea pare a se desfasura in prezent abia spre finalul nuvelei, cind o vedem pe mama Paunitei plingirid. Partea expozitiva este scrisa la timpul prezent, dar acest prezent arata actiuni repetabile: faptul ca femeia urca si coboara mereu, cu,a-ceeasi infatisare, «laturi de acelasi cal istovit, pe vesnicul drum al pietrei.

Este un prezent pe care il putem numi etern si care are valoare simbolica. Din aceasta imagine a trudei singuratice, din monotonia nesfirsita a acestui drum, par a se desface fragmentele retrospective care reconstituie viata vaduvei luptind singura cu sa­racia, traind numai pentru copiii ei, pe care ii pierde unul cite unul, neinteleasa si nedreptatita de oameni. Drumul alaturi de Bator revine in putine dar semnificative notatii, dupa fiecare miscare a tragicului: moartea sojului, hotarirea de a-si creste copiii singura, moartea primilor trei copii, nedreptele plati duminicale. Acest drum are intelesul de drum al vietii Fefeleagai care stringe toata durerea omeneasca in faptura sa inconvoiata si pamintie ce urca dealul suferintei. Caracterizarea directa si descrierea amanuntita a trecerii dealului o situeaza pe Fefeleaga intr-o exemplaritate a de­votamentului si a dirzeniei. Viata ei, rememorata la moartea Pau-nitei, se confunda cu Dealul-Bailor, inalt, pieptis, cu colti de stinca iesiti ca niste masele de uriasi, cu poteca de atitea ori batuta. Tim­pul e masurat de moarte. Nici un alt eveniment nu sparge unifor­mitatea zilelor de truda. Dupa imormintarea fiecarui copil, mama isi regaseste insa taria de a munci mai departe pentru cei ramasi in viata, intocmai cum, dupa ce a carat o povara, pleaca sa aduca alta, suind si coborind acelasi deal.

Existenta protagonistei este reconstituita din consemnarea u-nui sir de actiuni succesive, asemanatoare, interminabile parca, si timpul verbal al actualizarii lor este imperfectul, predominant in nuvela. Momentele hotaritoare sint expuse la perfectul compus, un timp al actiunii incheiate, devenit in Fefeleaga timpul ferm al durerii. Personajul este prezentat si din interior de autor, care ii rosteste gindurile. Deznodamintul reintroduce actiunea in regimul verbal al imperfectului, ce pare a o situa intr-un univers ce se indeparteaza, dindu-ne impresia ca am inchis o carte.

Prezentul expozitiunii - impunind permanenta semnificatiilor - si imperfectul purtator al sensului de trecere prin intimplari i-dentice, alaturi de portretizarea plastica a femeii si a calului, de dialogurile sumare - cu rol de a face rezonante tacerile -, de in­fatisarea cu precizie a unor amanunte precum incarcarea minereu­lui sau miscarile calului pe povirnis constituie impreuna un izvor de poezie a tristetii.


Portretul eroinei e realizat in continua relatie cu soarta ani­malului de povara.


Ca si acesta, femeia e muta si resemnata. Bator este umanizat de durerea si singuratatea stapinei, care intelege os­tenelile, singurei fiinte in stare sa munceasca pentru copiii ei cei firavi. infatisarea le-a devenit asemanatoare; in caracterizarea di­recta corespondentele sint accentuate de autor, iar pe parcursul nuvelei sint amplificate, cei doi imbatrinind la fel, in vesnicul tro­potit al zilelor egale, pentru ca in final ele sa se amplifice dramatic. Bator, mut, orb si surd cind urca din greu, cu capul in pamint ca si stapina, nechaza intiia oara, dupa o tacere de o gramada de ani. Despartirea de Bator, care o ajuta pentru ultima oara pe aceasta mama sa-si indeplineasca cea din urma datorie, imormintarea co­pilei dupa datina, reprezinta momentul de concentrare a tuturor tensiunilor dramatice. Dialogul cu calul puncteaza marile nenoro­ciri. Drumul si calul sint oglinzile ce reflecta existenta Fefeleagai si felul in care o indura. Caracterizarea paralela accentueaza si puri­tatea personajului. Animalele sint nevinovate. Durerea nemeritata indurata cu demnitate arata puterea unui singur om de a birui tra-
S sdia vietii. De aceea, lectura nuvelei inalta sufletul cititorului, cindu-l sa admire nesfirsita minune care este omul.