(19.03.1895-11.08.1961)

Dan Barbilian - pe numele sau real - este fiul unui magistrat si s-a nascut la Campulug-Muscel. Face liceul si Facultatea de Matematica la Bucuresti. in timpul studentiei debuteaza ca poet (in 1918), in revista Literatorul. Apoi isi incepe colaborarea la revista Sburatorul, indrumat de E. Lovinescu, acesta alegandu-i si pseudonimul Ion Barbu. Opera lui poetica, nu prea intinsa, cuprinde poeme ermetice ori ample alegorii in care imaginea suprarealista ocupa un loc important. Dintre acestea, amintim volumele: Joc secund, Uvedenrode, Isarlak.

Barbu s-a dedicat carierei de matematician, fiind profesor la Universitatea Bucuresti si autorul unor studii valoroase in domeniu.

Joc secund (ciclul Uvedenrode): Riga Crypto si lapona Enigel 1930 (balada)

1.   Balada are sens alegoric si este inrudita ca semnificatie cu poemul eminescian Luceafarul.

2.   Scrisa in ritmul unui epitalam, poezia aduce in prim-plan nivelul ritualic al expresiei artistice intretinut de sonoritati insolite, rima interioara, aliteratiile subtile, imaginile initiatice etc.

3.   Confruntarea dinte ratiune (Enigel) si instinct (Crypto) este devastatoare pentru ambele parti: lapona plange, regele innebuneste.

Tema
Balada dezvolta simbolismul nuntii, urmarind o intalnire imposibila intre doua lumi diferite.


Subiectul
Balada este compusa din doua parti distincte: un prolog si povestea lui Crypto.

I.  Prologul transpune in cateva imagini atmosfera de la sfarsitul unei nunti, cand un trist si indaratnic menestrel este rugat sa zica din nou un cantec larg.

II. Cea de-a doua parte cuprinde povestea propriu-zisa cantecul menestrelului, structurata la randul ei, in mai multe secvente, care compun povestea propriu-zisa. Crypto este regele ciupercilor. El este un singuratic si nu-si gaseste locul in lumea pe care o guverneaza pentru ca nu si-a intalnit inca perechea. Ghioceii si toporasii il acuza ca nu vrea sa-si perpetueze specia. Pe seama lui circula o legenda despre un ritual vrajitoresc savarsit la fantana tineretii. O pastorita de reni, pe nume Enigel, coboara din spatiul inghetat al Laponiei in poienile lui Crypto. Enigel adoarme si pe taramul visului se intalneste cu nefericitul rege al ciupercilor. Crypto o cheama pe lapona in lumea lui, la umbra, unde numai carnea creste. Enigel refuza si ii vorbeste despre idealul ei de a se inchina Soarelui intelept, la care viseaza toti locuitorii tinutului nordic. Atunci Crypto o roaga sa-l culeaga, sa-l rupa pentru totdeauna din locul statornicit. Pentru Enigel aceasta dorinta exprima infantilism si de aceea il sfatuieste sa astepte {asteapta de te coace). Crypto iese din umbra padurii, vrea sa evadeze, insa razele soarelui il parjolesc. Ranit, cu alta fata, isi accepta destinul - nunta cu masalarita.
Poezia se incheie cu un comentariu ironic al instantei auctoriale la adresa destinului nefericit al regelui-ciupearca.

Comentariul
Ion Barbu pare preocupat de latura ritualica a jocului artistic si de aceea abordeaza teme legate in mod evident de simboluri ezoterice, precum nunta, increarul, dualitatea, si le transpune intr-un registru stilistic care creeaza impresia initierilor ritualice; rima interioara (riga span, de la san), remarcata de T. Vianu, inventiile lingvistice de sonoritate speciala (Uvedenrode, Isarlak, Enigel), inver­siunile, precum si impletirea cuvantului uzual, de multe ori regional, cu cel ezoteric sustin impresia de spectacol secret si incitator. Formulele lirice preferate de Barbu sunt cantecul (Riga Crypto...) si descantecul (Domnisoara Hus) de dragoste, adica de nuntire. De altfel, nunta este simbolul central a creatiei sale, deoarece cuprinde sensul armoniei primordiale. Cunoscator al textelor hermetice, Barbu creeaza imagini initiatice, intr-un cod voit inchis, accesibil doar celor care cunosc aceste scrieri. Ritual suprem, nunta reprezinta o aspiratie spirituala, de aceea regele Crypto, neacceptat in lumea sa si incapabil de inaltare, supra­vietuieste doar printr-o nunta, fie ea si aberanta, cu masalarita mireasa.


In balada Riga Crypto si lapona Enigel, Ion Barbu prezinta o parabola a impactului dintre ratiune (Enigel) si instinct (Crypto), configurat prin cele doua personaje. Lapona Enigel intruchipeaza gandul eliberat de ispite, prin aspiratia spre lumina. Ea se-nchina la Soarele intelept, sugestie a ratiunii si al iluminarii spirituale. in credintele romanesti, soarele apare ca divinitate a vietii sau este asimilat lui Cristos; in special in descantecele si vrajile pentru dobandirea frumu­setii si a sanatatii este invocat in ipostaza de autoritate tutelara si considerata/rate ceresc al omului. Pentru inghetata lume a polului, lumina solara constituie visul continuu: La lampi de gheata, supt zapezi,
Tot polul meu un vis viseaza.
Greu taler scump, cu margini verzi,/De aur, visu-i cerceteaza. Universul lui Crypto este stapanit de umbra deasa a padurii; el este mirele poienii, iar spatiul sau este acoperit de muschiul crud; aici pulseaza viata simpla, cu aspiratii mai pamantesti: nunta ori inflorirea. in aceasta lume acoperita de trei covoare de racoare se produce coborarea laponei, intrarea ei in somn. Ea viseaza chemarea lumii instinctuale configurata de semne catabasice: somnul, umbra, ciupearca cruda de padure. Crypto patrunde in visul ei pentru ca lapona este pregatita pentru comunicare. Din perspectiva lui C.G. Jung, visul exprima singu­ratatea fiintei si nevoia ei de a fi consolata, de aceea simbolurile onirice codifica un limbaj, o dorinta de a fi in legatura cu lumea. Or, in cazul de fata, visul laponei Enigel oglindeste dorintele instinctuale refulate, de aceea ii si este asociat un alt simbol defulatoriu - plansul. Ea traieste sub tutela ratiunii (se-nchina la soa-rele-ntelepi) si aspiratiile ei spirituale estompeaza ispitirile laturalnice. Stimulen­tele carnii ii declanseaza teama chiar si in vis: La umbra, numai carnea creste /Si somn e carnea, se desumfla... Totusi, reprimarea pornirilor obscure are ca urmare chemarea din vis, conturata pe rand in ispitirea simturilor si a gandului, caci Crypto ii aduce ofrande si sacrificii ritualice, ii aduce fragi, dar isi ofera si viata: -Enigel, Enigel,

Scade noaptea, ies lumine,/Daca pleci sa culegi,
incepi rogu-te cu mine. Abia dupa aceea ii daruieste lumea lui intreaga, de somn fraged si racoare. Apogeu al intalnirii dintre cele doua personaje, momentul declanseaza criza laponei; ea este impulsionata sa se explice, sa-si reconfirme credinta, tocmai pentru ca i-a fost zdruncinata. Discursul ei prinde forma oratorica, se revarsa dintr-un suflet revoltat: Ma-inchin la soarele-intelept,
Ca sufletu-i fantana-in piept/Si roata alba mi-e stapana
Ce zace-in sufletul-fantana.
La soare, roata se mareste,/La umbra, numai carnea creste. Ceea ce declanseaza aceasta revarsare tumultoasa, marcata prin ritmul versurilor, este ispita somnului, adica tocmai starea in care este prinsa Enigel. Ea se teme nu de chemarea lui Crypto, ci de ceea ce i se intampla si de aceea, cazuta in somnul ispititor, isi reafirma principiile. Metafora suflet-fantana sugereaza setea de cunoastere care elibereaza fiinta de ispitele instinctuale {somnul, umbra). Aspiratia solara a laponei intretine dorinta de perfectionare a spiritului, caci la soare roata sufletului se mareste; atitudinea solara nu este un dat general al fiintei, idealul cere sacrificii si de aceea lapona plange, dupa ce renunta la tentatii; plansul ei este defulatoriu, caci ratiunea se inalta, de regula prin sacrificarea placerilor instinctuale.
Barbu inchide in aceste imagini alegorii ale dualitatii lumii: in samanta vietii se afla, in nuce, forta teribila a pieirii -fruntea mortii -, orice nucleu este ceasul galben necesar ~ metafora a devenirii si a mortii; existenta insasi inseamna construirea unui ciclu vital si semnificativ, dar totodata si distructie, caci durata-nscrie-n noi o roata. Reflex al infinitului si semn al iluminarii, soarele este asociat simbolic cu eternizarea lumii prin idee, iar aspiratia laponei deschide perspectiva evadarii dintre limitele timpului. Din nefericire, cuvintele ei il con­ving pe Crypto, il imping spre o actiune sinucigasa: Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adanc in el;
De zece ori, fara sfiala,
Se oglindi in pielea-i cheala. Experienta este devastatoare, iar urmarile, fara putinta de remediere. Ceea ce omite Enigel sa spuna este ca idealul ei nu poate fi adoptat de fiinta firava: Ca-i greu mult soare sa indure
Ciupearca cruda de padure,
Ca sufletul nu e fantana
Decat la om, fiara batrana,
Iar la faptura mai firava
Pahar e gandul cu otrava.
Exista in acest deznodamant doua arhetipuri alegorice care oglindesc destinul celor doua personaje: fiara batrana si faptura mai firava. Primul conoteaza sensurile ratiunii, ale carei atribute sunt soarele-ntelept si sufletul-fantana. Sin­tagma fiara batrana, metafora a fiintei rationale, reuneste sugestiile acestor renuntari, exercitiile indelungi ale ratiunii care a invatat sa fie necrutatoare (ca o fiara) cu ispitele trupului. La antipod, secventa faptura firava este o metafora a fiintei instinctuale, reprezentata aici de riga Crypto. Simbolurile lumii sale sunt umbra si somnul, care stimuleaza dorintele carnii. Rostul regelui ciupearca este sa ispiteasca (el este mirele), sa inalte dorintele obscure in lumea ascetica a ratiunii, dar, incapabil de gand, se dezechilibreaza cand incearca sa depaseasca limitele lumii lui stramte. Metafora Pahar e gandul, cu otrava sugereaza tocmai drama acestei incercari. Instinctele sunt supuse ratiunii, iar revolta lor, desi ravasitoare pentru minte, nu duce niciodata la victoria dorintelor irationale. Fiinta instinctuala nu-si poate depasi conditia, iar, daca se incumeta sa infaptuiasca lucruri peste propria masura, rezultatul este devastator. Gandul este un atribut al fiintei ratio­nale. Pentru cine nu este pregatit si facut sa rationeze, faptul de a gandi reprezinta o primejdie mortala, un pahar cu otrava. De aceea, incercarea lui Crypto de a iesi din lumea lui inseamna nu numai un esec, ci si dezechilibrul personajului care rataceste apoi cu alta fata mai craiasca, nebun si condamnat sa nu mai gaseasca drumul spre soare.
Initial el era doar regele insingurat si bizar al ciupercilor, invinuit de noncon-formism: Si rai ghioci si toporasi /Din gropi ieseau sa-l ocarasca,
Sterp il faceau si naravas,
Ca nu vroia sa infloreasca. Cele doua epitete (sterp si naravas) il individualizeaza ca figura inadaptata si incapabila sa respecte regula vietii. Toate celelalte defecte decurg din acestea:, se spune ca este blestemat, ca a trait o experienta tenebroasa, ca este bantuit de secrete teribile. De la acest statut, Crypto se indreapta spre cel de paria, alungat pentru totdeauna la marginea societatii, caci a ramas sa rataceasca
Cu alta fata mai craiasca :

Cu Laurul-Balaurul /Sa toarne-in lume aurul,
Sa-l toace, gol la drum sa iasa.
Cu masalarita-mireasa,
Sa-i tie de imparateasa. Desi ratacit si vatamat, el se refugiaza intr-o ipostaza conformista: nu mai este mirele poienii, ci si-a gasit imparateasa, chiar daca este una nedemna si marginalizata. Aceasta nunta evocata in imagini carnavalesti si transpusa in ritm de descantec incheie balada si da un sens precis dramei lui Crypto: nefericit sub povara unui ideal de neatins, regele se intoarce la regulile pe care le incalcase, dar pe cea mai umila treapta; nebun si schilodit in numele unei aspiratii, isi accepta in sfarsit limita.
Balada desfasoara o impresionanta forta de a face dintr-o poveste un cantec larg si eliberator. Jocul de cuvinte (Laurul-Balaurul), ritmul de descantec si redundanta simbolica ilustreaza dimensiunea cea mai importanta a liricii lui Barbu -de ritual purificator.