Opera Iui Creanga Amintiri din copilarie constituie una din culmile cele mai inalte ale prozei artistice romanesti. Faptele de viata selectate de autor compun imaginea copilariei universale, nicidecum o autobiografie. Aceste fapte sunt consemnate pe baza memoriei involuntare. Totul este lu­crat cu migala si fiecare rand din aceasta opera inseamna un triumf nu numai al mestesugului, ci si al artei.
Citind Amintirile lui Creanga, prin fata noastfa s& misca o galerie intreaga de personaje, creionate de autor cu mare arta: parintii, bunicii, colegii de scoala sau de joaca, tarani, gazde. Predomina insa chipul lui Nica si al mamei sale.

Conturul personajelor se realizeaza, ca si la Caragiale, in planul expresiei lingvistice, adevarata "carte de vizita" a eroilor.

Opera cuprinde o imagine luminoasa a vietii satului, a obiceiurilor si a traditiilor poporului, avand in centru intamplarile si peripetiile lui Nica a(l) lui Stefan a(l) Pe­trii, de cand "a facut ochi" si pana ajunge la Iasi, scos cu greu din lumea satului, ca "ursul din barlog".


Eroul central apare, asadar, din copilarie pana in pra­gul adolescentei. intr-un prim plan sunt zugravite procesul de formare a lui Nica si evolutia lui spirituala, strans le­gate de mediile pe care le strabate, Cel de-al doilea plan reconstituie, obiectiv, universul vietii taranesti, atmosfera patriarhala a satului cu institutiile sale: familia, scoala, biserica, armata.

Ca si in povestirile lui Mark Twain, cu care prozatorul roman are cateva puncte comune, in acest prim roman al copilariei taranesti din literatura noastra se evoca ispravile unui copil de 13-14 ani, petrecute demult si devenite frumoase prin ceata amintirii. Frumusetea cartii sta in totala dezinvoltura cu care omul matur povesteste propria copilarie, identificandu-se, pana la un punct, cu mentalitatea varstei respective, dar privind-o cu nemarginita simpatie si cu umor. intamplarile sunt inscenate parca, iar autenticitatea trairii merge pana la identificarea cu personajele, pentru ca autorul isi "joaca" rolul sau de copil si ne invita, cu bonomie, sa gustam farmecul varstei de aur a omului din-totdeauna si de pretutindeni.

Ion Creanga infatiseaza satul natal, Humulesli, ca pe cel mai frumos si mai important loc din lume. Asa se ex­plica de ce fiecare inceput si fiecare sfarsit de capitol din cele patru parti ale cartii cuprinde referiri directe la casa parinteasca, la oameni, la frumusetile si rezonanta istorica ale locurilor care imprejmuiesc Humulestii; se realizeaza un adevarat elogiu adus oamenilor si locurilor:
"Stau cateodata si-mi aduc aminte ce vremuri si ce oameni mai erau prin partile noastre, pe cand incepusem si eu, dragalita-Doamne, a nia ridica baietas la casa parintilor mei, in satul Humulesti, din targ drept peste apa Neamtului; sat mare si vesel, impartit in trei parti care se tin tot de una: Vatra" Satului, Deleriii si Bejenii."


Acest sat era matricea unui popor, cel roman, si auto­rul isi exprima mandria de-a apartine, prin nastere, acestui univers vechi, razasesc:

"S-apoi Humulestii si pe vremea aceea nu erau numai asa un sat de oameni fara capatai, ci sat vechi, razasesc, intemeiat in toata puterea cuvantului; cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mandre, care stiau a invarti si hora, dar si suveica, de vuia satul de vatale in toate partile, cu biserica frumoasa si niste preoti si dascali, si poporani ca aceia de faceau cinste satului lor."


Nica este centrul acestui univers si demersul narativ concretizeaza un personaj care se initiaza in legile vietii. EI pleaca de-acasa in cautarea unui rost.
Autorul nu urmaresie o ordine cronologica a desfasurarii evenimentelor, ci selectarea acelor date care constituie momente de referinta in formarea eroului. invata tura de­vine rostul vietii lui Nica_; iar anii de scoala, itincrariul spre cunoastere. De aic; descrierea primilor dascali, a me­todelor primitive de educatie, evocarea colegilor lui Nica; asistam la multele discutii purtate intre parintii lui Creanga. cu privire la invatatura copilului lor mai marc; facem cunostinta cu David Creanga, bunicul povestitorului, care-l sfatuieste pe Stefan al Petrii:


"Nu-i rau, mai Stefane, sa stie si baietul tau oleaca de carte; din carti culegi si multa intelepciune; si la drept vorbind, nu esti numai asa o vaca de muls pentru fiecare."


Autorul marturiseste cu veneratie dragostea sa nesfarsita fata de mama, aceea care il va indemna cu atata staruinta spre invatatura.
Scriitorul matur analizeaza, cu luciditate, procesul ane­voios al devenirii intelectuale a personajului. Nica ne apare din perspectiva naratorului "o tigoare de baiet", " cobait", "slavit.de lenes", "un pierde-vara" etc. Aceasta pentru ca, pe de o parte, el strabate un drum nebatatorit de inaintasii sai, incercand sa respinga "avgntura in necunoscut", pe de alta parte, alegand acest drum, s-a dezradacinat de "vatra", nemaicunoscand nici rosturile alor sai.
Plecarea la scoala din Brosteni, calauzit de bunicul David Creanga, inseamna prima ruptura de "vatra satului".




Ca in Povestea lui Harap-Alb, pregatirea pentru drum se desfasoara dupa un adevarat ritual, care marcheaza insemnatatea calatoriei in viata eroului.
Chiar daca diaconul si institutorul Creanga a devenit orasean, el a ramas cu sufletul alaturi de cei din mijlocul carora s-a ridicat. Fara aceasta identificare a sa cu Hu-mufestii, cum insusi ne-o spune in incheierea capitolului al II-lea:

"Ia, am fost si eu, in lumea asta, un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti..."

, scriitorul Creanga n-ar fi devenit "o expresie monumentala a naturii umane in ipostaza ei istorica ce se numeste poporul roman".

(G. Calinescu).
Aceste intamplari ale copilariei (vezi citatele:

"Hai mai bine despre copilarie sa povestim, caci ea singura este, vesela si nevinovata" sau:

"Asa eram eu la varsta cea fericita, si asa cred ca au fost toti copiii, de cand e lumea asta si pamantul"), rememorate din perspectiva omului matur, nu intereseaza decat in masura in care ele au con­tribuit la formarea sa ca om, in masura in care i-au dat o imagine asupra lumii, imbogatindu-i experienta.
Se poate observa ca mai toate intamplarile povestite sfarsesc printr-un esec, pentru ca Nica trebuie sa invete din toate cate ceva. (Sa ne imaginam ce experienta ar fi dobandit Nica din secventa La cirese, daca n-ar fi fost prins si urmarit de matusa Marioara!).

Ca si Harap-Alb, Nica. invata ca oamenii sunt buni, harnici, generosi, intreprinzatori, ea mama sa (a carei evocare ocupa locul central in partea a Ii-a a operei); oame­nii pot fi, de asemenea, hatri ca mos Chiorpec si ca mosneagul din targ, ori sunt lacomi, zgarciti, "hursuzi si paclisiti".

cicalitari ca matusa Marioara, mos Vasile sau popa Oslo-banu.
Experienta de viata a adolescentului se imbogateste o data cu trecerea prin alte scoli (din Tg. Neamt si Falticeni). Urmarind cu acest prilej procesul devenirii "sinelui", scriito­rul este constient ca personalitatea umana, cu atat mai mult acea a unui artist, este ambigua, un amalgam de stari, de situatii, de atitudini.
Dintr-o perspectiva moderna poate fi urmarit eroul in capitolul al IV-lea al cartii, in care acesta traieste drama instrainarii irevocabile. Parasirea satului "in ziua de taiere a capului Sfantului Ioan Botezatorul" inseamna dezradacinarea din universul Humulestilor si iesirea din taramul mira­culos al copilariei. De aceea nici mos Luca, harabagiul satului, nici caii lui nu mai au nici un farmec.
Universul in care patrunde eroul este inferior celui al Humulestilor, incepand cu satele din campie si terminand cu "ratacaniile de pe ulitele Iasilor".


Sosirea la Socola, "intr-un tarziu de noapte", si masul in caruta trasa "sub un plop mare", deci sub cerul liber, devin simboluri ale unei lumi necunoscute, in care eroul este lipsit de aparare (spre deosebire de Darie, de exem­plu, eroul lui Zaharia Stancu, evadat din infernul copilariei, pentru care orasul devine miraculos, soptindu-i:

"Vino, Darie! Vino si vezi minunata cetate!..."

).
Creanga lasa finalul operei deschis si situeaza, in continuare, destinul eroului sub semnul relativitatii istoriei si al timpului inexorabil.