Amintirile sunt lucrari literare in care scriitorii povestesc fapte si intamplari din viata personala, ca participanti direct la actiune, sau din viata altor oameni, fiind martori ai evenimentelor relatate.

Cand in opera sunt povestite intamplari din viata personala, nararea se face la persoanal si naratorul este unul dintre personaje, asa cum se intampla si in Amintiri din copilarie, de Ion Creanga, unde narator este Nica a lui Stefan a Petrei, el fiind totodata si protagonistul tuturor actiunilor.

Dovada a prezentei in opera si a implicarii directe si afective a naratorului in actiune sunt verbele, pronumele si adjectivele posesive, toate la persoana intai sin­gular sau plural:

"ne ducem", "eram si eu marisor", "vazand eu", "o luam noi", "in urma noa stra", "talanca mea" etc. Formule de plural ale persoanei intai ("facem noi ce facem", "ne pregatim", "noi atunci am parlit-o", "atunci noi la fuga baieti" etc.) dovedesc relatia de solidaritate a naratorului cu unele dintre personaje (tovarasii de urat), caci relatia cu celelalte (Stefan tatal, popa Oslobanu si nevasta lui Vasile Anitei) este de adversitate, intrucat tatal se opune dorintei lui Nica de a merge cu uratul, iar ceilalti doi se dovedesc a fi gazde neprimitoare,                                       
Relatand intamplarile, naratorul transmite cititorului cele intamplate, dar, fiind el insusi implicat concret fizic si afectiv in derularea evenimentelor, comunica si o anumita tensiune sufleteasca in stransa legatura cu prezentarea gradata a faptelor. Pe langa aceasta, personajul narator creeaza si o intreaga atmosfera a satului moldovenesc de la munte si a obiceiurilor satenilor in preajma sarbatorilor de iarna.


Naratorul relateaza intamplarile cu deosebit umor, intr-un stil oral cuceritor prin naturaletea lui. Umorul provine in primul rand din comicul de situatie care provoaca un haz irezistibil, pornind chiar de la enumerarea obiectelor pe care copiii le folosesc la urat, ca prin acumulari sa atinga cota maxima atunci cand, in urma neintelegerilor dintre ei, hotarasc sa improvizeze. Acelasi comic savuros se desprinde si din "popasurile" la cele doua gazde, care devin un fel de confruntari aprige intre dorinta copiilor de a respecta o traditie si atitudinea ostila a gazdelor, totul terminandu-se de fiecare data cu o fuga zdravana determinata de spaima.
Umorul izvoraste si din limbaj, fie ca e vorba de replicile personajelor, fie ca remarca apartine naratorului.
Aceste replici, precum si imbinarea vorbirii indirecte cu cea directa pun in evidenta si oralitatea textului:

"... fara sa avem cand ii zice popei: «Drele pe podele...»", "Dar bun pocinog a mai fost s-aista, zicem noi, oprindu-ne..."

. Tot elemente de oralitate sunt vocativele si interjectiile ("Doamne", "zvarr!", "ei", "hai", "blastematilor", "mai Chiriece", "iaca"), adresarea directa unui presu­pus ascultator ("bice sa vezi?") sau prezenta cuvintelor populare si regionale prin care se realizeaza culoarea locala:

"omat", "paclisit", "cociorva" etc.
Prin toate aceste elemente, se fac simtite prezenta naratorului, relatia lui cu citi­torul, cu celelalte personaje ale operei, precum si rolul pe care-l are in opera.