Texte ce pot fi alese ca suport al demonstratiei: V. Alecsandri, Chirita in provincie; I.L. Caragiale, O scrisoare pierduta, O noapte furtunoasa, D ale carnavalului; Tudor Musatescu, Titanic Vals.

Orientari teoretice

Comedia este specia genului dramatic ce se particularizeaza prin efectul produs asupra spectatorului: rasul, buna dispozitie.


Ca trasaturi, comedia se remarca prin conflictul lipsit de profunzime, determinat de vanitate, de idei fixe ridicole ale unor personaje. Intriga se datoreaza frecvent unor incurca­turi, unor confuzii, cunoscute spectatorilor, ce provoaca un sir de rastur­nari de situatie imprevizibile, desfasurate intr-un ritm alert. Exista comedii ale caror peripetii se datoreaza unor puneri in scena, unor farse puse la cale chiar de unele personaje pentru a dejuca intentiile ridicole ale altora.


Ca o consecinta a particularitatilor conflictului, intrigii si peripetiilor, deznoda­mantul este intotdeauna o impacare generala. Este de retinut ca efectul comic este conditionat de sentimentul de detasare superioara a spectatorului in raport cu lumea ce se agita pe scena. in cazul comediilor cu tenta satirica, efectul este dat de contrastul intre imperativele statutului pe care personajele si-l aroga si masura ridicol de modesta in care acestea reusesc sa le satisfaca. Potrivit surselor efectului comic, se vorbeste de comic de situatie, de intriga, de caracter, de moravuri si de limbaj, insa foarte frecvent acestea coexista.

I.L. Caragiale: O scrisoare pierduta
Cea mai cunoscuta comedie a lui Caragiale imbina intr-o imagine unitara un aspect caracteristic epocii sale, politicianismul, pe fundalul unei pasiuni generalizate pentru politica a intregii societati romanesti - ramase cel mai adesea ori la nivelul discursului emfatic, agramat si gaunos - cu eterna situa­tie comica a triunghiului conjugal ce propune ca personaj ridicol sotul batran, incornorat si naiv.
Actiunea comediei e plasata in timpul alegerilor, moment ce presupune o radicalizare a disputelor politice si, din chiar gruparea rolurilor in lista de pre­zentare, se constata existenta a doua tabere, din care una, gratie functiilor publice mentionate, detine puterea (Trahanache este prezident al tuturor comitetelor si comitiilor existente in judet, ai caror membri sunt avocatii Farfuridi si Branzovenescu, Tipatescu este prefect), in vreme ce in tabara adversa, avocatul Catavencu este "prezident" doar la propriile fundatii - un ziar, "Racnetul Carpatilor", si o "sotietate" cu un nume lung, bombastic si ridicol, din care se distinge cu mare dificultate domeniul de interes, cel economic. in ciuda virulentei atacurilor lui Catavencu - aspirantul la putere -pe care prefectul Tipatescu le citeste infuriat in ziarul "Racnetul Carpatilor" chiar in prima scena a comediei, din istorisirea politaiului despre conversatia auzita in casa sefului opozantilor rezulta ca pentru victoria in alegeri acesta miza pe sustinerea candidaturii sale chiar de catre "bampir", adica de prefect, fapt ce pune in lumina precaritatea temeiurilor conflictului politic, in fond o ciondaneala pentru ciolan. Toate manifestarile publice dezvaluie inconsis­tenta acestui conflict la care alegatorul de rand, figurat prin Cetateanul turmentat, asista ca la un atragator spectacol de cuvinte fara nici o legatura cu realitatea, caci, desi foarte mandru ca este "nembru" al "sotietatii cioclo-pedice" a lui Catavencu, alegatorul turmentat nu vede nici o legatura intre calitatea aceasta si votul sau.


Ca o culme a lipsei totale de relevanta a optiunii politice, vechiul "luptator de la patrusopt", Agamita Dandanache, castigatorul in alegeri, marturiseste cu inocenta ca a fost ales "in toate camerele, cu toate partidele... ca tot romanul impartial".

La fel de lipsita de consistenta este si miza familiala a conflictului, caci incornoratul Trahanache nu este dispus sa vada evidenta, si, orice s-ar fi intamplat, pentru el biletul amoros ar fi continuat sa fie o "plastografie"; cat despre dezvaluirea publica a legaturii adulterine, ea este cu adevarat inutila pentru ca este publica si, de la Cetateanul turmentat la notabilitatile din ambele tabere, toata lumea o cu­nostea, fara nici o repercusiune asupra onorabilitatii cuplului adulterin. Poli­taiul Pristanda, spre pilda, il admira cu invidie pe prefect pentru atuurile sale:

"Mosia, mosie... fonctia, fonctie... coana Joitica, coana Joitica..."


Intriga o constituie pierderea de catre Zoe a unui banal bilet amoros de la prefect, cu care avea o legatura intrata de mult in tabieturile zilnice ale triun­ghiului obisnuit (sot varstnic, sotie tanara, amant), iar "peripetiile" scrisorii care e pierduta, gasita, "subtilizata", iar pierduta si in sfarsit redata "adrisan-tului cu domitiliul cunoscut" provoaca agitatie, lesinuri salvatoare, arestari, "negocieri" politice, "diplomatice" cautari de documente de santaj, "cura­joase" telegrame anonime trimise "la centru" pentru dezvaluirea "tradarii" care nu e "in enteresul partidului", incaierari in adunarea electorala regizate chiar de politie, pana cand recuperarea ei readuce linistea si salvarea de la o noua arestare. in aceasta extraordinar de alerta agitatie este remarcabil efectul de surpriza, suspansul comic. Astfel, chiar intriga, pierderea scrisorii, care in momentul ridicarii cortinei isi schimbase deja de trei ori detinatorul - de la Zoe, la Cetateanul turmentat si apoi la Catavencu - e dezvaluita si recompusa treptat prin istorisirile politaiului, ale Zoei si, in cele din urma, ale Cetatea-
nului turmentat. in rostirea tuturor acestor personaje peripetiile scrisorii sunt de un comic savuros ca si efectul-bomba pe care aceste dezvaluiri il au asupra unora dintre personaje. Siguranta de sine a prefectului, dupa ce-si calmase iritarea - "iuteala", dupa expresia lui Trahanache - provocata de lectura zia­rului, dispare ca prin farmec la aflarea adevarului despre "docomentul" po­menit anterior de Ghita si este inlocuita printr-o noua izbucnire de nervi si furie. Anuntul impleticit al Cetateanului turmentat despre scrisoarea gasita transforma brusc agasarea Zoei in interes arzator, urmat de o mare deceptie, cand se dovedeste ca vizitatorul inoportun nu o mai avea, deceptie impartasita si de Cetatean care constata ca marea cantitate de bautura cu care-l cinstise Catavencu - pomenita cu admiratie de sine pentru felul in care a profitat de chilipir ("Ce l-am baut! Ce l-am baut!") - n-a fost gratuita, cum crezuse, ci urmarise un scop. Evident, cel mai intens comic al asteptarii inselate, al farsei, se petrece in actul al treilea, punctul culminant, cand Trahanache anunta numele candidatului propus de comitetul electoral, Agamemnon Dandanache, provocand o explozie de furie in tabara lui Catavencu si o explozie de satisfactie in tabara sustinatorilor lui Farfuridi, adica o rasturnare a situatiei de la inceputul actului cand Farfuridi facuse fata cu greu nerabdarii taberei lui Catavencu, absolut sigura de triumf, si fusese nevoit sa-si scurteze discursul, in vreme ce opozantii frematasera de entuziasm. Intervenind si oamenii lui Ghita ca un detonator, situatia explodeaza cu adevarat intr-o paruiala in decursul careia ultraliberalul si liberschimbistul Catavencu, dupa ce la auzul numelui isi pierduse capul, isi pierde si palaria, pierdere ce se va dovedi cu mult mai grea decat cea a capului. Acelasi rafinat efect de suspans comic este realizat si in deznodamant. inainte de impacarea generala si sfar­situl peripetiilor scrisorii, apare Agamita Dandanache cu propria sa istorie despre o scrisoare de amor aducatoare de "coledz" si, peste toate - varianta subtila a cunoscutului qui pro quo al comicului de situatie - incurcand siste­matic intre ei pe cei doi barbati din viata Zoei. Apoi, dupa ce pentru o ultima data Zoe si Catavencu mai trec de la agonie la extaz, cand totul parea pierdut pentru fiecare din ei, apare, turmentat ca intotdeauna, alegatorul care-i sal­veaza dand "andrisantului cu domitiliul cunoscut" mult incercata scrisoare si primind si el, in ultimul moment inaintea inchiderii urnelor, raspunsul sal­vator la intrebarea "Eu pentru cine votez?" Apoi Catavencu, avand promi­siunea coanei Joitica, a damei bune, ca nu e asta cea din urma camera, conduce zelos si ametit alaiul alegatorilor veseli spre a celebra alegerea lui "Gagamita" si se imbratiseaza cu fostii adversari pentru ca "toti suntem romani mai mult sau mai putin onesti".



Data fiind particularitatea evolutiei societatii romanesti a carei moder­nizare s-a produs concomitent cu mari schimbari in limbaj intr-o perioada relativ scurta, un aspect esential al comportamentului comic este cel lingvis­tic, limbajul personajelor. Un prim aspect este invazia unor clisee bombastice din zona politicului, dar si a sentimentalismului romantic. Materialul cel mai bogat al adevaratei maladii a limbajului politic bombastic si gaunos, dar fascinant pentru auditoriu, il ofera actul al treilea cu cele doua discursuri fragmentate. Unul este al lui Farfuridi, ratacit in date "fixe", a carui opinie "moderata" despre revizuirea constitutiei este:

"Ori sa se revizuiasca, primesc, dar atunci sa nu se schimbe nimic! Ori sa nu se revizuiasca, primesc, dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, in punctele esentiale!" Celalalt este al "ultraliberalului, liberschimbistului" Catavencu care constata - in aplauzele din ce in ce mai frenetice ale sustinatorilor - ca "industria romana este sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire", si-si argumenteaza con­statarea prin faptul ca toate tarile, "pana si Anglia", au falitii lor, in vreme ce noi, nu, situatie intolerabila care trebuie sa inceteze ca "sa avem si noi falitii nostri".



Este de retinut ca nu atat ignoranta utilizatorilor unui asemenea limbaj pretentios face obiectul satirei, ci mentalitatea care-l genereaza, con­vingerea inradacinata ca vorba este singura care conteaza, ea tine loc cu succes principiilor si faptelor, ea este masura meritelor, in dispretul total al adevarului si al realitatii. Majoritatea personajelor lui Caragiale se privesc in oglinda fascinanta a propriului limbaj impestritat si distorsionat si se admira sincer. Aceasta mentalitate se manifesta in comportamente comune lumii reprezentate, alcatuind moravurile ce fac obiectul satirei comediei. Astfel, locul desfasurarii primului act, acasa la prefect, cat si prezenta politaiului -functie publica, subordonata prefectului - la tabietul de dimineata al lui Tipatescu, inca in halat si citind ziarul, indica principalul obiect al satirei: functia publica este folosita discretionar in interes personal. Hazul situatiei creste prin faptul ca prefectul este sincer indignat de atacul vehement - e drept, bombastic si plin de clisee - al articolului din "Racnetul Carpatilor" tocmai pe aceasta tema. Discutia cu Ghita despre felul in care acesta a cheltuit banii publici destinati impodobirii orasului pentru marele eveniment al alegerilor subliniaza caracterul adanc inradacinat in mentalitatea perso­najelor al firescului acestei confuzii, absolut nefiresti, dar profitabile pentru interesul personal si cu totul daunatoare interesului public: faptul ca politaiul si-a insusit bani publici este pentru Tipatescu, Trahanache si Zoe subiect de haz si eventuala tachinerie, caci pentru prefect e limpede ca nu leafa anga­jatului public e sursa de venit, ci profiturile ilicite favorizate de functie, fiindca "daca nu curge, pica".

De altfel, lectura ziarului ca si discutia cola­terala despre steaguri intrerupsesera raportul lui Ghita referitor la ceea ce descoperise in timpul noptii cand, "cu gandul la datorie", spionase catarat pe uluci ceea ce se petrecea in casa adversarului politic al prefectului si aflase ca
acesta detinea un "docoment" de cea mai mare importanta datorita caruia insusi "bampirul" Tipatescu urma sa-i sustina candidatura in alegeri.

La peste o suta de ani de la aparitia ei, O scrisoare pierduta continua sa desfete spectatorii si cititorii; multe replici sunt locuri comune pline de haz in vorbirea curenta si timpul n-a tocit verva lor ironica. "Prostii sunt muritori, prostia e nemuritoare" - zice un dicton acid, infirmat insa de Gagamita, Farfuridi, Branzovenescu si toti ceilalti eroi ai lui Caragiale.