Proza nuvelistica a lui Caragiale cuprinde mai multe ca­tegorii de nuvele: psihologice ("in vreme de razboi", "O faclie de Paste"), anecdotice ("Canuta, om sucit", "Ion"), de aparenta comica ("Doua loturi"), ale misteriosului ("La hanul lui Manjola"), «orientale » ("Kir Ianulea").

Dintre acestea, cele mai valoroase sunt nuvelele psiholo­gice, in care autorul sondeaza profunzimile sufletesti ale personajelor: obsesia, spaima, boala, cosmarul, halucinatiile, nebunia. Acestea sunt conjugate cu un cadru exterior favorizant (sau pe care personajele il amplifica monstruos): ploaia, no­roiul, smarcurile, interiorul inchis, apasator, viscolul. y6p3715yn62ttk

  "In vreme de razboi" este o nuvela psihologica a carei tema o constituie deformarea psihica, pana la alunecarea in nebunie, a omului obsedat de ideea imbogatirii.
Cercetarea starilor sufletesti, a obsesiei fixate in subcon­stient si a reactiilor exterioare determinate de aceasta consti­tuie prima particularitate a nuvelei.
  Titlul fixeaza, Ia prima vedere, timpul actiunii: Razboiul pentru Independenta (1877-1878).
De acest eveniment se leaga salvarea capete.niei de talhari si "moartea" lui lancu (avand drept urmare mostenirea averii de catre Stavrache).
Pe un plan mai profund, titlul trimite la "razboiul" pe care il declanseaza subconstientul lui Stavrache, "demonii" sai inte­riori care-i invadeaza fiinta, pana la alunecarea in nebunie.
  Structura:
Creatie de intindere mica, aproape cat o schita, "in vreme de razboi" este alcatuita din trei parti, numerotate cu cifre romane, fara titluri.
Partea I (corespunzatoare expozitiuniO prezinta locul si tim­pul actiunii (un han, in preajma padurii Dobrenilor, in 1877) si principalele personaje: hangiul Stavrache si preotul lancu (fratele sau).
Pentru a trasa viitoarea evolutie a celor doi frati, autorul alterneaza prezentul cu trecutul, faradelegile talharilor explicand teama hangiului ca-si pierde avutul.
Partea I se incheie cu presupusa moarte a preotului si se incadreaza in planul real.
Partea a II-a (cuprinzand intriga si desfasurarea actiunii) se petrece la cinci ani de la "moartea" preotului.
Subordonata planului halucinatoriu, aceasta parte prezinta cele doua "intalniri" dintre frati si este incadrata, de unii autori, in fantasticul oniric.
Laitmotivul acestei parti il constituie cuvintele "mortului" - proiectie a dorintelor din sufletul lui Stavrache: "Gandeai c-am murit, neica?" Partea a III-a (cuprinzand punctul culminant si deznoda­mantul) este o intoarcere in planul real, pe care hangiul il confunda cu planul halucinatoriu.
Terorizat de evenimentele anterioare, Stavrache nu se mai poate intoarce in lumea logica, trecand in dementa.

Universul operei:

Subiectular putea fi rezumat, la modul cel mai simplu, ast­fel:
Stavrache, hangiu din preajma padurii Dobrenilor, traieste o stare sufleteasca de bucurie eliberatoare, cand aude ca, in sfarsit, ceata de talhari (care bantuise doi ani prin imprejurimi) fusese prinsa.
Seara insa hangiul este vizitat de fratele sau - preotul Iancu - de la care afla incredibila veste ca acesta din urma era chiar capetenia bandei.
intamplarea face ca, in aceeasi seara, sa treaca pe la han un grup de voluntari care mergeau la razboi; Iancu Georgescu (preotul - capetenie de hoti) li se alatura si pleaca spre cam­pul de lupta.
Nu dupa multa vreme, aflat in fata Plevnei, tanarul ii trimite fratelui sau, Stavrache o scrisoare urmata curand de alta (cu "slova straina) in care hangiul era instiintat ca fostul preot murise.
in sfarsit, Stavrache intra in posesia uriasei averi a lui Iancu.
O ipoteza lansata de avocatul care-i face actele (si anume, ca singura persoana care i-ar putea cere averea este preotul), se fixeaza in subconstientul hangiului, devenind obsesie; aceasta va da nastere starilor halucinatorii prin care trece personajul.
Din acest punct, realitatea si halucinatia trec una in cealalta, suprapunandu-se:

"mortul" isi "viziteaza" fratele de trei ori (primele doua aparitii apartinand visului si doar ultima fiind reala).
De fiecare data, Stavrache se afla in camera, cu obloanele trase, intr-un mediu claustrant care-i accentueaza labilitatea psi­hica, in aceste conditii, imaginile halucinatorii constituie o proiectie a obsesiei: hainele de ocnas (pe care le "poarta" Iancu la prima sa "vizita") exprima dorinta hangiului de a-si vedea fratele la ocna, iar termenii "mortaciune", "nebunul", "fiara" (prin care hangiul caracterizeaza "stafia"), reliefeaza acelasi obsesii morbide.
Speranta (pe care Stavrache o nutrise mult timp) de a-si vedea fratele mort, se transforma in obsedantele cuvinte pe care le rosteste "raposatul" la ambele "vizite":
"Gandeai c-am murit, neica?"
La ultima vizita, reala de data aceasta, hangiul afla ca Iancu nu murise si ca, luand din banii regimentului, venise sa ceara suma necesara din averea mostenita de fratele sau. Acum, mon­struozitatea umana a lui Stavrache atinge momentul culminant si, de teama sa nu-si stirbeasca avutul, innebuneste.

Printr-o ciudata mutatie, ca si cand duhul preotului ar fi trecut in hangiu, acesta incepe sa cante popeste.
La nasterea vedeniilor lui Stavrache contribuie si mediul inconjurator: ploaia monotona, zgomotul uniform al picaturilor de apa, care cad pe fundul unui butoi gol, sunt elemente care accentueaza obsesia si, printr-un transfer, devin "cantec de trambite".


A treia oara, viscolul, poarta nametita (accentuand senzatia de claustrare), figurile tinzand spre enorm ale celor doi drumeti, broboadele si glugile care le ascund fetele, vorbele cu doua intelesuri, il arunca pe hangiu in bratele nebuniei: el confunda planul real cu cel halucinatoriu si cale de in­toarcere nu mai exista.
Pendularea intre realitate si nalucire si concordanta dintre trairile sufletesti si mediul exterior constituie cea de a doua particularitate a nuvelei.

Personajul central este hangiul Stavrache.

Este un per­sonaj atipic, avand un subconstient incarcat care-l va conduce spre nebunie.
In viata reala, Stavrache este zgarcit (asa cum dovedeste in scena in care o fetita flamanda vrea sa fure un covrig uitat pe tejghea).
Traind singur intr-un loc pustiu, teama de talhari este explicabila si ii acapareaza, prin durata, intreaga fiinta: "Cate nopti nu dormise el o clipa macar cumsecade, tragand cu ure­chea si asteptand cu inima sarita pe musafirii de noapte."


Abia eliberat de aceasta, Stavrache afla adevarul despre
Iancu, fapt care ii produce o vie consternare:

" Cum s-a putut?
Omul cu greutate, proprietarul cu atatea acareturi si cuprins,
mai bogat decat multa lume dimprejur! frate-sau! preotul - sa
fi fost capul bandei de talhari!"

Incetul cu incetul, dorinta ca averea preotului sa-i ramana, produce deformarea sufleteasca a hangiului, care devine un dezumanizat.

Autorul pune in evidenta aspectele intunecate ale constiintei, sondand gandurile cele mai ascunse ale hangiului: dorinta nemarturisita ca talharii sa-si divulge capetenia, spaima ca, intr-o zi, s-ar putea sa-i vina "o nebuneala sergentului sa spuie ca el e stapanul averii" si chiar speranta ca fostul preot va fi murit in luptele de la Plevna. Astfel, atunci cand primeste prima scrisoare, hangiul mai priveste "bine" data: "in adevar, scrisoarea era expediata cu trei zile mai inainte de luarea Plevnei. Dar acuma..."

Dorinta (nerostita) ca fratele sau sa fi fost ucis, da masura dezumanizarii acestui personaj.
La primirea celei de a doua scrisori, hangiul traieste o bucurie ascunsa, reliefata prin exclamatie:

"... de asta data insa e slova straina... Slova straina!... Ei! lucru dracului!"
Teama de a nu pierde averea mostenita de la fratele sau se pastreaza si in timpul viselor halucinatorii ale lui Stavrache:

"vizitele" "mortului" pun in miscare instinctele lui criminale, hangiul traind anumite senzatii (care par a fi reale): "simte cum degetele-i patrund in muschii grumazului strivindu-i, afun­dand beregata, sfaramand incheietura cerbicii."


Imaginea lui Stavrache este construita conform normelor naturalismului.
Astfel, faptele acestuia pot fi explicate si prin factorul ereditar: "Incontestabil exista o tara in familia in care un frate innebuneste, iar altul se face talhar ca popa si delapU dator ca ofiter" (Calinescu).
Ca intr-o foaie de observatie clinica, autorul urmareste reactiile fiziologice ale hangiului, in episodul final.
Terorizat de aparitia omului care il chinuise si in visele halucinatorii, Stavrache are gesturile unui dement: gura ii ramane cascata, privirea fixa, mainile ii intepenesc. incercarea lui Iancu de a-i explica motivul sosirii sale, declanseaza alte manifestari anormale: hangiul isi varsa pe piept paharul cu vin, apoi, cuprins de frisoane, le arata celor doi drumeti un chip " ingrozitor, cu parul valvoi, cu mainile-nclestate, cu gura plina de spuma roscata".


Instinctele lui criminale se trezesc si, in crancena incercare de a-si ucide fratele, Stavrache capata forta unui nebun.
Legat " butuc" (printr-o stratagema a fostului preot), hangiul ii scuipa pe cei doi si rade in hohote.
Cand lumanarea este aprinsa, iar ochii lui intalnesc lumina, Stavrache incepe sa cante popeste.
Prin tenta naturalista din nuvela, conditia umana este pusa sub semnul biologicului, al patologiei si al instinctelor primi­tive, mijloc de a prezenta un personaj dezumanizat pana la limita inferioara.
Preponderent* imaginea personajului Stavrache se realizeaza prin monolog-interior si prin actiune.
Specia literara:
"In vreme de ratboi", de I.L. Caragiale, prezinta urma­toarele caracteristici:
.  Este o lucrare narativa in proza;
.  Are un singur fir narativ;
.  Actiunea se desfasoara pe momente si se complica pro­gresiv;
.  Intriga si conflictul sunt bine conturate; Personajele sunt puternic reliefate.
"In vreme de razboi" este o nuvela.
Nuvela este o lucrare narativa in proza, de amploare medie, avand o actiune care se complica progresiv, un conflict pu­ternic si personaje bine reliefate.
in plus, nuvela mentionata se caracterizeaza prin analiza psi­hologica profunda, autorul cercetand adancurile sufletesti ale personajului central, de la nasterea obsesiei si pana la nebunie.
Aceasta caracteristica face din opera mentionata o nuvela psihologica.

Vezi si : Conflictul psihologic in nuvela „In vreme de razboi”