Printre aspectele de viata zugravite de I. L. Caragiale in schitele sale se afla si cel referitor la educatia copiilor in familie si la scoala, aspect infatisat cu deosebita arta in schite ca Vizita... sau D-l Goe...

Cea de-a doua schita imprumuta ca titlu numele personajului, caruia i se adauga apelativul "domnul", evident cu intentii satirice, caci prin comportarea sa Goe nu este un adevarat domn, ci doar un copil rasfatat si obraznic.
De fapt, si punctele de suspensie folosite dupa titlu lasa cititorului posibilitatea sa sesizeze inca de la inceput ironia scriitorului care se va indrepta impotriva personajului titular.
Asadar, personajul principal al schitei este Goe, numele lui figurand si in titlul operei. El participa la toate momentele actiunii, faptele "importante" fiind savarsite de el, pe cand celelalte personaje reactioneaza in functie de nazbatiile "puisorului".

Astfel, el este prezentat atat in asteptarea trenului, in timpul calatoriei cat si in momentul sosirii in Capitala.


Ca si in Vizita..., unde Ionel Popescu era "imbracat ca maior de rosiori in uniforma de mare tinuta", autorul nu scapa din vedere, nici aici, amanuntele de ordin vestimentar, precizand ca "tanarul Goe poarta un frumos costum de marinar, palarie de paie, cu inscriptia pe panglica: «le Formidable» si sub panglica biletul de calatorie infipt de tanti Mita, ca «asa tin barbatii biletul». Vestimentatia nu evidentiaza gustul pentru frumos, ci aroganta afisata ostentativ (cu sprijinul material si moral al familiei) de un copil al carui singur "merit" este acela de a fi ramas repetent. s5s3718sc63ugl
Goe este rasfatat si obraznic, needucat si lenes, nu iubeste invatatura si de aceea ramasese repetent. Fara a avea vreun merit deosebit, el este obisnuit de familie sa fie recompensat si atunci cand nu e cazul, sa primeasca totul la comanda si neconditionat. De aceea i se pare normal ca si trenul sa soseasca atunci cand doreste el:
"- Mam-mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau s| vie!".

Obraznicatura crede ca e foarte destept, asa cum considera, de fapt, intreaga familie ("E lucru mare, cat e de destept! zice mam-mare." ), si de aceea se adreseaza jignitor mamei si bunicii atunci cand e in discutie forma corecta a substantivului marinar: "- Vezi ca sunteti proaste amandoua? intrerupe tanarul Goe. Nu se zice nici marinai, nici marinei..."


Aceeasi lipsa de respect, de buna crestere si de bun-simt dovedeste si cand tanarul, binevoitor, il sfatuieste sa nu scoata capul pe fereastra:

"- Ce treaba ai tu uratule? zice mititelul smucindu-se".


Urletele, tipetele, zbieretele sunt modul sau "firesc" de a se manifesta ori de cate ori nu-i convine ceva sau cand se afla in pericol, la care se adauga bataile din picioare ori cu pumnii:
"Sa opreasca! zbiara si mai tare Goe, batand cu picioarele".

Cand se reazema in nas de clanta usii de la cupeu "incepe sa urle", iar cand se inchide in toaleta, dupa ce "se aud bubuituri in usa compartimentului..."

, "urla desperat".


Goe este micul tiran al familiei, deoarece cele trei dame sunt supuse unor presiuni psihologice pentru a-i accepta toate mofturile:

"Da pe mamita n-o pupi? - Pe tine nu vreau! zice Goe cu humor".


Escroc in devente, el speculeaza cu abilitate sentimentele si slabiciunile familiei in folosul sau, pentru a putea face alte nazbatii.
Profita de dragostea exagerata a bunicii si de inconsecventa mamei, fiind tot mai obraznic, mai neastamparat si neascultator. in ciuda obrazniciei, a lenei si a incapacitatii sale intelectuale, Goe e socotit de ai sai, mai ales de mam-mare, deosebit de destept ("Si-ai gasit pe cine sa-nseli!":

"Apoi de! n-a invatat toata lumea carte ca d-ta!") si de sensibil ("Ce faci soro, esti nebuna? nu stii ce simtitor e?").
Raportat la alte personaje ale lui Caragiale, din aceeasi categorie, Goe este un Ionel mai evoluat nu numai ca varsta (Ionel avea "vreo opt anisori", pe cand Goe reusise deja sa ramana repetent), ci si in privinta comportarii obraznice. El nu reprezinta decat o etapa de trecere catre pleiada de Ionesti, Georgesti si Mitici, sim­boluri ale obrazniciei, ale lenei, ale coruptiei, ale demagogiei si ale arogantei. Copilul de acum apartine acelei categorii din randul careia se vor recruta, mai tarziu, politi­cienii incapabili, corupti si necinstiti si va face, in perspectiva, din bulevardul unde il duce acum birjarul, loc de promenada, dar si de intruniri si de discursuri politice.

Daca Ionel din schita Vizita... isi dezvaluie trasaturile caracteristice mai ales prin fapte, replicile fiind doar in numar de patru, insusirile lui Goe sunt evidentiate si prin fapte, dar mai ales prin felul de a vorbi. La aceste modalitati de caracterizare se adauga relatiile cu celelalte personaje, fie ca sunt din familie, fie ca sunt personaje straine, si ca­racterizarea directa realizata prin parerile deosebit de favorabile ale membrilor clanului.
Prin intamplarile imaginate, prin replicile ce i le atribuie lui Goe, autorul isi exprima dezaprobarea si dispretul total fata de personaj, fata de educatia primita in familie. Dincolo insa de ceea ce este specific personajului si mediului familial caruia ii apartine, Goe il reprezinta si pe copilul rasfatat dintotdeauna si ne aminteste de relatiile permanente in timp dintre copiii rasfatati si parintii si bunicii lor ingaduitori.
Desi poarta fiecare un nume, insotitoarele lui Goe - mama-mare, mamitica si tanti Mita - pot constitui un personaj colectiv, deoarece au trasaturi de comportament comune, apartinand aceleiasyfamilii si aceleiasi clase sociale. Deosebirile dintre ele, daca acestea exista, sunt nesemnificative sau pur formale, avand menirea de a determina evolutia, firul epic, sau de a starni umorul, caci, in primul rand, cele trei dame sunt ridicole.
Ridicolul lor si umorul schitei izvoraresc tocmai din intentia personajelor de a crea impresia ca apartin celei mai inalte clase sociale, din contrastul dintre ceea ce vrea sa para aceasta familie si ceea ce este ea in realitate. Mam-mare, cum se urca in tren, isi aprinde o tigara, mai intai insa, ca orice femeie de la tara, isi face cruce in momentul plecarii trenului. Toate doamnele vor sa para educate si de aceea folosesc cuvinte frantuzesti; numai ca unele sunt stalcite, iar altora li se alatura expresii regionale ori de mahala.

Limbajul lor nu este un limbaj ales, din moment ce abunda in cuvinte si expre­sii ca:

"am declaratara", "am platitara", "bulivar", "tato, mor", "ce faci, soro? esti nebuna?", "ciucalata" etc.
Desi damele sunt "frumos gatite", iar Goe este imbracat dupa modelul canonierii "le Formidable", hainele nu pot ascunde lipsa de educatie si de cultura, deoarece chiar pronuntia corecta a cuvantului "marinar" este o proba greu de trecut, atat pentru mam-mare, cat si pentru mamitica. Femeile au pretentii de maniere alese, insa, cand vine conductorul, se cearta cu el ca la mahala pentru plata celor 7 lei si 50 de bani. Sunt la fel de needucate si arogante ca si Goe, din moment ce tanti Mita i se adreseaza agresiv si cu dispret strainului care intervine in discutia cu conductorul:

"- Nu-i treaba dumitale? ce te amesteci dumneata?".

Asadar, copilul nu avusese de unde invata bunele maniere, mai ales ca el este considerat cel mai destept din toata familia si "simtitor", pe deasupra.
Ele insele needucate, cele trei doamne nu au deprinderea si priceperea de a educa pe altii, faptele si atitudinea lor fiind un lung sir de grave si irevocabile greseli cu consecinte nefaste. Desi nu invata, desi este lenes si incapabil, Goe e dus la Bucuresti, iar pentru nazbatiile pe care le face, nu este certat, ci admirat, imbratisat si pupat. Obrazniciile sale sunt luate drept dovezi de desteptaciune si cucoanele il .scuipa sa nu-l deoache. Daca mama il cearta (chiar formal, fara convingere, doar sub impulsul nervilor, de moment), mam-mare ii ia apararea celui in culpa, ca, in final, sa devina chiar complicele lui, prefacandu-se ca doarme "cu puisorul in brate".


Goe este, de fapt, "opera " greselilor de educatie facute de cele trei doamne: inversarea raportului munca-recompensa, lipsa unitatii masurilor educative, inadec-varea metodelor in functie de faptele savarsite si de gravitatea lor, indulgenta exagerata, intransigenta mimata, supraaprecierea unor presupuse calitati care sunt, de fapt, defecte, complicitatea cu faptasul s.a.
Indiferent de insusirile lor si modul de prezentare, protagonistii schitelor lui Caragiale sunt fie copii fidele, fie variante nuantate ale celor prezenti in operele dramatice, autorul reusind astfel sa creeze o diversitate de tipuri umane, indiferent de genul si specia literara abordata. "Eroii" sunt autentici, au modul lor original de a se comporta, de a se manifesta intr-o imprejurare sau alta, la care se adauga talcul intamplarilor la care ei iau parte.