Fiind de mai mare intindere si cu o actiune mai complicata decat a schitei, nuvela are si un numar mai mare de personaje, cu importanta diferita in derularea evenimentelor.

Asa se explica si faptul ca in opera literara Doua loturi, fiind o nuvela, intalnim un personaj principal (Lefter Popescu), personaje secundare (doamna Popescu, capitanul Pandele, comisarul Turtureanu, chivutele) si episodice (seful lui Lefter Popescu, bancherul, cei doi sergenti).

Lefter Popescu este personajul principal al nuvelei, intrucat participa la toate momentele actiunii, iar toate celelalte personaje actioneaza in functie de comporta­mentul si de atitudinea lui, de relatia pe care o stabilesc cu acesta cu cele mai multe dintre ele aflandu-se intr-un conflict temporar sau de durata.
El este un mic functionar, un slujbas neinsemnat al statului care duce o existenta stramtorata, starea lui sociala si materiala fiind evidentiata chiar de numele sau, care sugereaza saracia, lipsa banilor (Lefter) si banalitatea (Popescu) nume predestinat unui om care nu are nici un fel de castig in viata.
Se hraneste cu iluzia ca s-ar putea imbogati pe neasteptate, desi initial se arata neincrezator in sansa de a castiga, pesimist, dupa propria marturisire sau a autorului:

"Cand a cumparat biletele, dl. Lefter a ras pesimist:
-Ti-ai gasit! Eu si noroc!"
"... si izbucni intr-un hohot de ras, un ras vanat:
- Hahaha! Sa stii, nene Turturene, ca le gasim tocma a doua zi dupa termen... imi cunosc eu norocul!... Hahaha!" Gaskea lozurilor devine o obsesie pentru el,

e gata sa renunte la slujba si se afla intr-o permanenta agitatie. Nelinistea sa continua este remarcata si de Turtureanu care ii reproseaza:

"- De mare belea mi se pare ca m-ai dat, nene Popescule, cu ipohondriile dumi-tale!"
"Surescitarea lui atinge faza maniei teatrale (G. Calinescu) cand afla de jacheta, dar el este continuu impulsiv, violent, brutal si intra in conflict cu toti, indiferent ca e vorba de sotie, de prieteni sau de dusmani. Se manifesta astfel, deoarece este suspicios si are impresia ca toata lumea i se opune de a deveni bogat.
Are si momente de generozitate, dar este o generozitate interesata, caci ofera un anumit procent din posibilul castig capitanului Pandele numai pentru a respecta superstitia ca se castiga doar cu bani de imprumut, iar comisarului este dispus sa-i acorde un procent si mai mare pentru a face presiuni asupra tigancilor sa inapoieze biletele.
Afectiv, Lefter Popescu evolueaza intre speranta si disperare si apoi trece de la deznadejde la explozii de furie: tipa la sotie, sparge farfuriile, o bate pe tiganca si il apostrofeaza pana si pe comisarul Turtureanu.

In momentul gasirii biletelor, traieste o clipa de suprema satisfactie si, fericit ca poate sa-l trateze si sa-i vorbeasca sefului de la egal la egal, isi inainteaza demisia, strecurand o doza de ironie remarcata si de autor:

"sub forma-i laconica (demisia n.n.), ascunde atata bogata ironie".


Fericirea omului tine insa destul de putin pentru ca biletele erau inversate si, atunci cand constata ca visul sau de imbogatire s-a naruit, disperarea atinge cote maxime si se comporta ca un nebun: il jigneste pe bancher, isi da palme si pumni, bate din picioare, se jeleste, face un taraboi de nedescris.
Cu toate aceste manifestari ale sale, Lefter Popescu este un om obisnuit, insa situatia in care se afla este neobisnuita si de aceea comportamentul sau nu este normal.
El nu este un inadaptat, un revoltat, o victima sociala, ci una a hazardului. El isi urmareste strict istoria personala si soarta lui este hotarata "de o instanta cruda si glumeata: culmea ghinionului" (Mtcea Tomus).
De remarcat este si faptul ca, in ciuda situatiilor comice in care este prezentat personajul, atitudinea scriitorului nu este una acida, batjocoritoare, ci il invaluie cu multa intelegere si chiar compasiune, care apare pregnant exprimata in finalul nuvelei.

Trasaturile de caracter ale personajului sunt prezentate, dupa cum am vazut, atat direct de catre autor, de alte personaje sau de personaj insusi, ori se desprind indirect din faptele, comportamentul, gandurile si framantarile sale sufletesti, din limbajul folosit si chiar din numele purtat.

Celelalte personaje, cele secundare si episodice, sunt prezentate in relatie cu Lefter Popescu, personajul principal.

Capitanul Pandele si comisarul Turtureanu sunt prietenii lui Lefter si se aseamana cu acesta prin dorinta lor de a castiga bani, insa nu se manifesta aprig, nu sunt impulsivi, desi comisarul le aresteaza si le cerceteaza pe tiganci prin mijloace nu lipsite de violenta.

Domnul Georgescu, seful, numit nu intamplator de Lefter si de ceilalti subalterni "turbanul", din cauza lipsei lui de omenie, este tipul functionarului superior care se poarta cu aroganta si lipsa de intelegere. El isi trateaza subalternii cu supe- rioritate, de sus, dar lingusitor si dornic de avansare, ii suprasolicita pe ceilalti functionari pentru a intra in gratiile ministrului.
Fin si atent observator al vietii sociale a timpului sau, I.L. Caragiale o infatiseaza in schitele sale atat prin relatarea unor intamplari, cat si prin realizarea unor personaje care se caracterizeaza printr-o deosebita autenticitate, fie ca sunt personaje individuale, fie ca sunt colective.

O prezenta pitoreasca in nuvela Doua loturi o constituie cele trei tiganci, care se individualizeaza de restul personajelor prin mediul in care traiesc, prin felul de a vorbi, de a actiona si prin comportament.
Ele traiesc in conditii grele, intr-o cocioaba saracacioasa, intr-o "sarmana locuinta", cum spune autorul. incearca zadarnic sa-i convinga pe Lefter si pe comisar de nevinovatia lor, dar sunt inchise si maltratate, in ciuda protestelor si vaicarelilor lor. Nu au posibilitatea, sa-si dovedeasca cinstea, corectitudinea si traiesc in arest o trista experienta, caci conditia lor sociala este suficienta pentru a fi banuite de inselaciune. in fond, adevarul si, implicit, nevinovatia lor vor iesi, in final, la iveala, dar numai dupa ce intreaga lor drama se consuma.
Lezate in demnitate prin banuiala care planeaza asupra lor si infuriate de modul in care au fost tratate in arest, tigancile reactioneaza altfel cu prilejul celei de-a doua vizite a lui Lefter. Ele il intampina cu invective ("otule", "ho! oarba!") si arunca in el cu o strachina de prune sleite, cu o cratita, cu o scurtatura de lemn si cu un tarn, tavalindu-l apoi prin noroi.

Limbajul lor este pitoresc, iar situatiile in care sunt infatisate, inedite, fiind, impreuna, o inepuizabila sursa de umor. Aceste aspecte, precum si munca lor cin­stita si sinceritatea dovedita il determina pe scriitor sa le priveasca pe tiganci cu multa simpatie si intelegere. Comportarea lor difera de la o situatie la alta si in functie de personajele cu care vin in contact, iar mediul in care traiesc si-a pus pu­ternic amprenta asupra modului de manifestare.
Atat prin cele trei tiganci, cat si prin celelalte personaje ale nuvelei lui I.L. Caragiale a reusit sa creioneze universul uman al orasului de la inceputul secolului al XX-lea caracterizat prin pronuntate deosebiri de ordin social, pe care se bazeaza relatiile interumane.