Scriitor clasic, I.L. Caragiale este cel mai mare dramaturg al literaturii romane,
care a creat prin comediile sale O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta, Conul Leonida fata cu reactiunea s.a. tipuri umane surprinse intr-o diversitate de situatii, care le evidentiaza insusirile caracteristice.
Memorabile, si la fel de cunoscute ca si comediile, sunt si momentele si schitele: Lantul slabiciunilor, Vizita..., D-l Goe..., Tren de placere, La Peles, Un pedagog de scoala noua, Telegrame etc, sau nuvelele: O faclie de Paste, Doua loturi, In vreme de razboi s.a.
Nuvela Doua loturi a fost tiparita mai intai in revista "Gazeta sateanului" (1898-1899), sub titlul initial Doua bilete pierdute si a fost dedicata lui Gherea. in 1901, a fost publicata in placheta cu acelasi titlu, apoi in volumul Momente - cu titlul Doua loturi.

Universul nuvelei este mediul citadin, cunoscut din schite si din alte" nuvele, iar subiectul este luat din viata micilor slujbasi, care doresc, printr-un castig intamplator, sa-si depaseasca umila conditie sociala. Nararea intamplarilor se face la persoana a IlI-a, actiunea petrecandu-se Va inceputul secolului al XX-lea, pentru ca, la un moment dat, personajul principal, Lefter Popescu, exclama indignat:

"- Rusine pentru acest inceput de secol, de trei ori rusine! "Actiunea propri u-z i s a se desfasoara toamna (Lefter renuntase la jacheta de vara, iar in momentul ultimei confruntari cu tigancile este tavalit prin noroi), spatiul de desfasurare fiind Bucurestiul: locuinta lui Lefter Popescu, mahalaua Farfurigiilor, casa tiganilor, sectia de politie, beraria, sediul ministerului si al loteriei.
Prezenta naratorului si a contactului acestuia cu cititorul este indicata, pe de o parte, de cateva constructii interogative

("Dar ce au pierdut? Ce cauta?", "insa oricine ma poate intreba: Bine, daca a pierdut biletele de unde stie d. Lefter de castig? ")

prin care starneste interesul cititorului asupra intamplarilor, iar pe de alta parte de cateva precizari referitoare fie la persoana acestuia

("Cititorul a inteles acuma ce cauta de trei zile pe branci sotii Popescu "), fie la persoana naratorului insusi ("Daca as fi unul dintre acei autori care se respecta... Dar... fiindca nu sunt dintre acei autori, prefer sa va spun drept...").
Firul epic incepe cu intriga in care sunt infatisate cautarile disperate ale lui Lefter Popescu, personajul principal, urmata de expozitiune, din care aflam ca el si-a cumparat doua bilete la loterie cu banii imprumutati de la capitanul Pandele. Acesta vine sa-l anunte pe prietenul sau ca cele doua bilete au iesit castigatoare, dar Lefter nu le mai gaseste. Sunt prezentate in aceste intamplari atat cauza care declanseaza actiunea (presupusul castig), cat si situatia dificila (pierderea biletelor), carora le urmeaza desfasurarea actiunii.

Lefter rascoleste casa timp de trei zile, dar in zadar, pana cand isi aduce aminte ca pusese biletele in jacheta. Situatia se complica insa si mai mult, deoarece sotia vanduse jacheta unei tiganci in schimbul unor farfurii de portelan. infuriat, el sparge toate farfuriile si pleaca apoi in cautarea tigancilor impreuna cu capitanul Pandele si comisarul Turtureanu, cointeresati si ei in gasirea biletelor. Tigancile sunt agresate, jacheta este recuperata, dar biletele nu, nici dupa ce presupusele hoate sunt incarcerate la sectia de politie, de unde sunt eliberate de un impostor.

In tot acest timp, Lefter Popescu lipsise de la serviciu si este somat de seful sau sa se prezinte degraba la minister. Mai intai, cuprins de remuscari pentru comportamentul sau fata de chivute, Lefter incearca o alta cale de negociere decat violenta, dar este acum randul sau sa fie agresat.
A doua zi, inapoindu-se la minister, deschide un sertar ca sa scoata dosarul unei afaceri si gaseste cele doua bilete de loterie.
Acum actiunea atinge punctul culminant, caci Lefter este cuprins de o mare fericire. Cohsiderandu-se scapat de greutatile materiale si de exigenta exagerata a "turba­tului", seful sau, el isi depune demisia, afisandu-si ostentativ si ironic superioritatea.
Bucuria sa este de scurta durata, caci, mergand sa incaseze castigurile cele mari, bancherul ii comunica faptul ca numerele biletelor erau inversate. Reactia lui Lefter este deosebit de violenta asupra propriei persoane (se jeleste, se bate cu palmele peste ochi si cu pumnii in cap, tropaie din picioare), cat si asupra bancheru­lui, incat acesta este nevoit " sa ceara ajutorul fortei publice ca sa scape de d. Lefter".



Ajungand la deznodamant, naratorul propune doua variante posibile, vizand starea psihica a sotilor Popescu, dupa aceasta cumplita deziluzie, dar marturiseste sincer ca nu stie ce s-a intamplat cu personajele sale. Subiectul nuvelei este o insiruire de conflicte intre Lefter Popescu si celelalte personaje. Astfel, I.L. Caragiale mentine o tensiune permanenta a actiunii si un ritm viu al epicului. De pilda, mai intai, Lefter intra in conflict cu consoarta sa, fata de care se arata neindurator, apoi cu tigancile, cu seful sau, cu bancherul sau chiar cu asociatii sai, capitanul Pandele si comisarul Turtureanu. Aproape de fiecare data, el se dovedeste intransigent, devine violent in gesturi sau chiar in limbaj, in disperarea sa ca nu-si va incasa sumele cuvenite in lipsa biletelor de loterie. Numai fata de seful sau mentine o atitudine de supunere, dar numai pana in momentul gasirii biletelor, cand devine ironic, aproape dispretuitor.
Obsedat de a fi bogat si de a-si depasi umila conditie sociala si materiala, Lefter este cuprins de o permanenta neliniste. De pilda, dupa oboseala cautarii biletelor prin casa, d. Lefter care atipise vreun sfert de ceas, "se scoala drept, cu fata luminata de raza adevarului", caci e convins ca biletele se afla in jacheta. Afland ca jacheta a fost vanduta, dupa ce sparge toate farfuriile, trece la interogarea sotiei cu "un ton sever, dar calm".

El crede ca chivutele sunt "hoate", de aceea insista pe langa comisarul Turtureanu sa fie neiertator cu acestea, iar preocuparea de a gasi biletele este asa de mare, incat isi ia concediu si ii ascunde sefului sau direct adevaratul motiv.
Conflictele nuvelei si nelinistile personajului genereaza un comic savuros. E vorba, mai intai de un comic de situatie ilustrat de unele intamplari -comunicarea gresita a numerelor de catre loterie, cautarea disperata a biletelor si apoi a jachetei, cele doua conflicte cu chivutele etc. - dar si un comic de limbaj, ilustrat atat de modul de a se exprima al lui Lefter Popescu in functie de evolutia evenimentelor, cat si de limbajul specific tigancilor. in aceasta categorie de comic intra si unele nume proprii, caci numele "Lefter " ne duce cu gandul la cel predestinat sa nu aiba nici un castig in viata, "Mahalaua Farfurigiilor" este cea locuita de tiganii care se ocupau cu comercializarea farfuriilor, iar "Strada Emanciparii" sugereaza ideea eliberarii dintr-o conditie sociala precara, dorinta care nu se va realiza.
Schimbarea de atitudine si comportament a personajului principal fata de tiganci, fata de Turtureanu si fata de seful sau duce la realizarea unui comic de caracter.
In final intamplarile capata insa doar o aparenta comica, deoarece la sfarsit cititorul ramane cu un gust amar, intrucat personajul este doar victima unui joc al hazardului.
Modul de expunere predominant este naratiunea, intrucat scrierea este o opera epica, dar Caragiale isi dovedeste aici si talentul de dramaturg prin folosirea dia­logului, foarte apropiat de comunicarea orala, care se desfasoara intr-o succesiune dramatica de intrebari si raspunsuri, perfect adecvata momentelor actiunii, starilor sufletesti ale eroilor si conditiilor sociale. Asa se explica prezenta in text a numeroase pronumeanterogative, a interjectiilor, a substantivelor in cazul vocativ, a propozitiilor eliptice, a verbelor la imperativ si a unor tipuri diferite de intonatie. Descrierea este putin prezenta in opera si nesemnificativa, prin ea facandu-se referire la unele insusiri ale personajelor sau la aspectul mahalalei Farfurigiilor. impletirea acestor moduri de expunere este atat de stransa, incat partile narative si cele cateva ele­mente descriptive par sa constituie veritabile indicatii de regie referitoare la com­portarea si la aspectul personajelor, la decorul in care se desfasoara actiunea si la dialogul dintre personaje. Si elementele de vocabular se caracterizeaza prin diversitate, pornind de la limbajul tigancilor ("oarba", "sa naiba parte", "boiarule", "a tine de cald") si continuand cu alte expresii populare si locutiuni apartinand celorlalte personaje sau naratorului: "un fel de slabiciune la lingurea ", "a da pe undeva tava ", "i se taie incheieturile", ,jiu mai putea de picioare si de mijloc" etc. Fiind infatisat si mediul citadin, nu lipsesc din text nici neologismele ("sardonic", "galant", "ipohondrie", "stupid", "volubilitate", "infamie", "laconic" etc), prezente mai ales in comentariile naratorului si mai putin in vorbirea personajelor.
Tot ceea ce cuprinde aceasta nuvela - fapte, intamplari, atitudini, personaje, moduri de expunere - ii da o valoare deosebita, putand sa stea alaturi de mari realizari similare din literatura universala ca "Numarul castigator" de Cehov sau "Mantaua" de N.V. Gogol. Scrierea lui Caragiale le depaseste insa ca valoare prin naturaletea si vioiciunea dialogului si prin autenticitatea personajelor.