Initial, nuvela psihologica "Doua loturi" fusese publicata in "Gazeta sateanului", XV, 1898-1899, cu dedicatia "Lui Gherea".

Intriga nuvelei este legata de doua loturi, pe care d. Lefter le cauta cu disperare. Dar loturile nu pot fi gasite:

"Nu e si nu e!...
- Femeie, trebuie sa fie-n casa.. .Dracu n-a venit sa le ia!"
Biletele fusesera cumparate de d. Lefter cu bani imprumutati de la capitanul Pandele, caruia i se plansese ca nu are niciodata noroc la un joc ca acesta. D. Pandele i-a transmis lui Lefter Popescu propriul noroc, iar stirea ca loturile sunt castigatoare s-a raspandit rapid:

"A trecut mult de la aceasta. Lotariile, amanate de atatea ori, s-au tras si in sfarsit amandoua in aceeasi zi. La prima (Lotaria "Societatii pentru fundarea unei Universitati Romane in Dobrogea, la Constanta") lotul cel mare de 50 000 de lei l-a castigat numarul 076.384; iar la a doua (Lotaria "Asociatiunii pentru fundarea si inzestrarea unui Observatoriu Astronomic la Bucuresti") lotul cel mare tot de 50 000 de lei l-a castigat numarul 109. 520."

Stirea despre nesperatul eveniment avea sa-l loveasca din senin pe Lefter, provocandu-i un sir de nauceli ce se inscriu intr-o sinistra farsa a destinului. Mai intai vestea neasteptata a castigului, apoi cautarea disperata, timp de cateva zile, a biletelor care, in ciuda eforturilor, sunt de negasit.
Printr-un dialog eclatant, spatiul narativ dobandeste, ca in piesele de teatru, caracter scenic si o fluenta extraordinara:
"- Stiu unde sunt! acuma stiu!... uf!... le-am gasit! [...] in jacheta mea a cenusie de vara...
- Care jacheta? intreaba ea aiurita, ca de pe alta lume.
- A cenusie."


Sirul erorilor capitale pare sa continue insa: jacheta cenusie fusese data, in schimbul unui set de farfurii (pe care Lefter Popescu, in furia Iui exasperata, le face tandari), unei chivute, numita Taca, locuitoare in "mahalaua Farfuragiilor".

Acolo va descinde un adevarat escadron de politie, condus de capitanul Pandele, cu scopul declarat de a scoate biletele Ia vedere. Dar "beletele" nu sunt descoperite nicaieri, astfel ca domnul Lefter se intoarce la serviciu unde, minune, descopera biletele in filele dosarului Goldstein. Fortuna ii surade:

"Toti zeii! toti au murit! toti mor! numai Norocul traieste si va trai alaturi cu vremea, nemuritoare ca si el!"
Personaj marunt, din lumea insignifianta a functionarilor din opera lui Caragiale, Lefter face singurul gest eroic, din nefericire aproape sinucigas, al vietii sale: se duce tantos cu dosarul providential la seful sau, poreclit Turbatul pentru asprimea sa iesita din comun, dupa care isi va prezenta demisia. Beatitudinea se sfarseste insa prea repede, pentru ca biletele, printr-un joc perfid al destinului, desi au numerele mentionate, sunt castigatoare la agentii diferite:

"- Uite ce e, stimabile: v-ati inselat... si iaca de unde provine... Dumneata ai... Ciudat lucru, ce-i drept... Cum s-a-ntamplat!... Al dracului!... Dumneata ai la una tocmai numarul care a castigat la cealalta si...
-Si... ce?
- ...si viceversa."


Replica lui Lefter, aiurit de cuvantul "viceversa", devenita de acum inainte emblema a vietii sale, incearca sa amane destramarea necrutatoare a unei iluzii: ar fi vorba de o sarlatanie de prima mana, de actiuni ale unor Vampiri, de "tripotajuri ovreiesti de bursa."


Finalul nuvelei este deschis. intr-o varianta, sotia lui Lefter Popescu, doamna Elefteria, va ajunge o maica batrana la manastirea Tiganesti, culegand cu grija cioburi de strachini. in vecinatatea Observatorului, la "bifurcarea bulevardului Pake", se plimba un om batran, "cu acea liniste a marii, care, potolita in sfarsit, vrea sa se odihneasca dupa zbuciumul unui naprasnic uragan", soptind mereu acelasi cuvant:

"Viceversa!... da, viceversa!..."

. in alta varianta, Caragiale lasa deschisa calea interpretarilor, spunand, ca un autor modern, ca "dupa scandalul de la bancher, nu stiu ce s-a intamplat cu eroul meu si cu madam Popescu".

Lefter Popescu, avand un nume predestinat, ca si sotia sa, Elefteria, este omul automatizat, depersonalizat al societatii moderne, incapabil sa iasa dintr-o existenta lipsita de orice perspectiva, pentru ca destinul sau a fost trasat nemilos prin viata, nelasandu-i nici o portita de scapare. in cazul acesta, peretii inchisorii sunt dubli: prima data se traduc prin existenta inchisorii cotidiene, a saraciei economice, a doua oara, intr-un plan mai inalt, la care insa personajele caragialiene acced mai greu, prin conditia umana in general, supusa efemeritatii.

Teme ale nuvelei:  Mediul provincial, al functionarilor, amintind de povestirile lui Cehov. Imposibilitatea evadarii din spatiul unde nu se intampla nimic; evadarea este iluzorie, pentru ca Lefter Popescu, chiar devenit bogat, nu ar putea sa-si schimbe existenta marunta de pana atunci. Jocul nefast al aparentelor: Lefter crede ca a devenit bogat si risca totul cu acest prilej. Tema sefului rau, "turbat", care-i asupreste pe functionari.  Alienarea intr-o lume fara orizont, lipsita de speranta.