Din categoria nuvelelor fantastice face parte si "Kir lanulea", cu un subiect preluat din folclor, parand un basm cult despre dracul cel prost, femeia dovedindu-se in final chiar mai isteata decat acesta:

"Zice ca odata, acu vreo suta si nu stiu cati ani, a dat porunca Dardarot, imparatul iadului, sa s-adune dinainte-i diavolii, de la mare pan la mic: unul sa nu fie lipsa, ca-i scurteaza coada si-i lungeste urechile."

Problema esentiala pe care o pune imparatul dracilor este cunoasterea adevarului: o imparatie atat de pretentioasa trebuie sa cunoasca toate gandurile oamenilor pentru a sti sa-i asupreasca mai bine, iar femeile trebuie facute sa spuna adevarul. Aghiuta este sortit acestei noi misiuni, la care se angajeaza fara sa clipeasca:

"Aici sunt, intunecimea-ta!" Dracusorul, inca mic in ierarhia dracilor, cunoscuti sub diverse denumiri, troli, goblini, gargule, este vazut in mod ironic de scriitor:

"... l-a-nhatat Dardarot de urechi si scutura-l , de-i trosnea junghietura".

Sarcina data este destul de complicata: el trebuie sa se "impeliteze" in chip de om, sa traiasca zece ani cu o nevasta, apoi sa moara si, revenind la forma lui draceasca, sa raporteze ce s-a intamplat. Pentru asta va beneficia de o avere de o suta de mii de galbeni pe care-i adusese un negustor. Dupa ce-l scutura bine de ureche, tartorul sef il saruta pe varful nasului si ii da un picior "unde-ncepe sa-i zica spatelui coada", astfel ca Aghiuta ajunge in Bucuresti, dupa ce ia comoara de o suta de mii de galbeni: infatisarea lui omeneasca este "nici matuf, dar nici prea tangau", "in puterea varstei, frumos si aratos".

Descinderea in universul real este simpla: el trage intr-un loc deja consacrat la Caragiale cu virtuti magice, la hanul lui Manuc, de unde incearca sa faca rost de o pereche de case, de "pimnite, bucatarii, spalatorii, cu grajduri si soproane".


Mediul in care se invarte Aghiuta este format din negustori, din oameni cu stare, iar femeia pe care vrea sa o ia in casatorie este Acrivita, "fata a mai mare a lui Hagi Canuta, toptangiu pe vremuri".

Kir lanulea, dublul real al lui Aghiuta, este un om care adora petrecerile, astfel ca oamenii spuneau:

"Trebuie sa fie putred de bogat arvanitul!" Acrivita are un comportament contradictoriu: la inceput este blanda ca un miel, apoi aduna toate slugile, bagandu-le in sperieti si declarandu-se stapana a casei, stand tot timpul "posaca si-ncruntata".

De fiecare data cand ea se uita urat la barbatul sau, el, spasit, ii cerea iertare, fara sa o primeasca insa. De la un timp, cucoana se face "zuliara", prefacandu-se ca-i prinde frica, dar asculta pe la usi, atunci cand Kir lanulea primeste oaspeti, ba chiar face o gaura in usa, pentru a vedea ce se intampla. Femeia se comporta samavolnic:

"ocara si blestema", isi ia slugi noi, ba mai cade si in patima "foitelor":

"casa plina de jucatori, masa langa masa - otusbir, ghiordum, ba si stos".

Femeia spune ca ea a fost invatata sa traiasca bine, nu sa manance "mamaliga si masline", ca ea nu este din acelea care se intalnesc pe toate drumurile.


In casa lui kir lanulea scandalurile se tin lant, unele de fata cu musafirii, cand, la masa, Ianuloaia povesteste cazul unei prietene a familiei, care s-a tinut cu o beizadea, prinsa de barbatul ei "cu consulul muscalesc si cu alti drangalai", la un picnic, la iarba verde, surghiunita la un schit, la Caldarusani. incercarea lui Ianulea de a o apara starneste mania Ianuloaiei, care spune ca, daca ar prinde-o, ar "calugari-6" si ar "muscali-o" de i-ar merge fulgii. Cearta se incinge si mai puternic, astfel ca Ianuloaia arunca in el cu oala de ciorba, spunand ca a ajuns barbatul sa o bata ziua in amiaza mare, de fata cu musafirii.
Planul femeii este de a pune mana pe "diamanticalele si sculele si argintaria" lui kir Ianulea, dandu-i-le tatalui sau, sa inzestreze pe "iepele lui Canuta", sa nu ajunga fete mari fara zestre, ca sa rada lumea de ele. Nici fratii nu sunt uitati, astfel ca falimentul este aproape si toti creditorii lui Ianulea sunt prinsi la mijloc, fiind necesar sa-l urmareasca pe negustor pentru recuperarea banilor imprumutati. Lucrurile se inrautatesc de tot:


"a tot bagat manile kir Ianulea in lada cu bani; a tot luat cu pumnul, la loc n-a mai pus nimic, pan-a dat intr-o zi cu unghiile de fundul lazii."

Mai mult, cumnatii, trimisi cu marfa la Smirna, in rasarit, si spre Brasov, inspre Lipsea, nu se mai intorc. Dupa ce lumea isi da seama de faptul ca negustorul a dat faliment, se strang toti creditorii la Hanul cu Tei si se gandesc sa-l tina pe kir Ianulea sub supraveghere, inainte de a veni sorocul platii. Negustorul incaleca pe un buiestras si fuge, dar acesta se impiedica si cade, fugarul fiind nevoit s-o ia la goana peste santuri si garduri; el este salvat de un anume Negoita, care scapa cu fata curata cand se apropie negustorii:

"- Dumneata ma poti si omori!... da daca nu l-am vazut..."

.
Pentru fapta sa, Negoita va fi ajutat sa se pricopseasca intr-un mod nemaiauzit. Dracul se va vari in vreo femeie sau vreo nevasta si nu va iesi decat atunci cand va veni Negoita sa-i descante la ureche. Prima dintre paciente este una dintre fetele lui Zamfirache Ulierul din Colentina, logodita cu Ilie Bogasierul de la Baratie, muncita de dracul de vreo zece zile. Ea Vorbeste in toate limbile, iar in palavragelile ei spune adevaruri care ar trebui sa ramana zavorate, despre "sacul cu lire de la paharnicul Iordache din Dudesti", ajuns in sertarul cluceresei Tasita, "matusa despre mama a lui aga", despre "calugarasul sprancenat" din curtea mitropoliei, care este de fapt "fata a mai micsoara a lui Ristache Muscalagiul de la Ploesti".

Negoita vindeca fata cu pricina, dar Aghiuta il cearta pentru plata prea mica luata, numai o suta de galbeni. Traiectoria duhului malefic ii este dezvaluita de fiecare data lui Negoita, care se duce apoi la nevasta caimacamului de la Craiova. Femeia avea "narlavii ciudate", nu putea fi potolita nici cu patruzeci de vladici, nici cu preoti, fiind tinuta legata in "ceasafuri ude".

Dupa ce este exorcizat duhul si de asta data, Aghiuta se considera achitat de datorie si se face nevazut.
Ultima pacienta este domnita, insasi fata lui Voda: de data aceasta porunca venise la Negoita urgent, prin intermediul unor slujitori de la curte, "sa-l aduca napristan la Craiova."

Aceasta este intr-o stare de agitatie extrema, chemand pe babaca si pe capitanul Manoli, un palicar, "inalt, spatos si mustacios".

Aghiuta ii cere lui Voda, prin glasul domnitei, sa-i taie nasul si urechile lui Negoita, "ratanul" care nu se multumise cu rasplata de mai demult. Dar replica lui Negoita, obisnuit acum cu slabiciunile lui Aghiuta, vine repede:

"Ca n-ar fi leac de tamaduire, nu zic; dar, singur eu, nu pot face deocamdata nimica... imi trebuie un ajutor... Am aicea la Bucuresti, in mahalaua negustorilor, o prietena mestera care stie sa traga de galci si de najit; e vaduva unuia care si-a prapadit averea-n risipa si-n desfranari; a ramas mufluz, si-a luat lumea-n cap si a lasat pe biata femeie nevinovata pieritoare de foame... O cheama Acrivita Ianuloaia, fata lui Hagi Canuta..."

. Numai la pronuntarea numelui acesteia, dracul paraseste sufletul fetei si aceasta se vindeca.
Negoita se duce la Ianuloaia, care saracise si locuia cu tatal ei, hagi Canuta, dandu-i o vilisoara la Cutitul de Argint si spunandu-i ca poate alunga dracul din oameni soptind vorbele de alintare catre kir Ianulea, "fos-mu! parighoria tu kosmu!", putandu-se imbogati intr-un mod extrem de simplu. Ianuloaia va reusi sa scoata "pandoliile" din una din nepoatele mitropolitului, acest ultim eveniment marcand sfarsitul sederii lui Aghiuta pe pamant. El va cobori in Tartar, unde-i cere doua lucruri lui Dardarot, seful tuturor: sa nu-i primeasca pe Negoita si pe Acrivita in iad si sa-l lase sa doarma un pic: Chiar in locurile extreme in care salasluiesc sufletele eterne, timpul pare a se relativiza, pentru ca dracului i se da ragazul sa doarma "trei sute de ani de aci-ncolo fara sa te mai supere nimini cu nimic", in timp ce Negoita si Acrivita, care l-au pacalit si pe dracul, ajung la Sfantul Petru, intr-un alt spatiu metafizic, in Rai.