I.L. Caragiale a imbogatit literatura romana atat cu opere in proza (nuvele, povestiri) cat si cu creatiile sale dramatice, de o exceptionala valoare, el fiind cel mai mare dramaturg roman.
Una dintre cele mai reprezentative comedii ale sale este O scrisoare pierduta, jucata pentru prima data la 13 noiembrie 1884 pe scena Teatrului National din Bucuresti.

Fiind o comedie, aceasta opera literara intruneste atat conditiile generale ale unei creatii dramatice, cat si pe cele caracteristice speciei pe care o ilustreaza.

Ca orice opera dramatica, a fost scrisa cu scopul de a fi reprezentata pe scena si este structurata in acte si scene. Ea cuprinde patru acte, fiecare act avand noua, paisprezece, sapte si, respectiv, paisprezece scene. Totodata, timpul si spatiul actiunii sunt limitate, intamplarile relatate petrecandu-se in capitala unui judet de munte, in timpul alegerilor parlamentare din anul 1883.

Caracterul dramatic al operei este evidentiat de folosirea dialogului si a monologului dramatic, precum si de prezenta indicatiilor de regie (scenice) prin care se fixeaza cadrul actiunii si se evidentiaza unele dintre trasaturile specifice perso­najelor. Descrierea si naratiunea nu sunt prezente ca moduri de expunere, decat in aceste indicatii de regie sau in replicile personajelor.
Prezentarea conflictului dramatic este o alta trasatura specifica acestui gen literar (dramatic) care se intalneste si in creatia O scrisoare pierduta. El se declanseaza o data cu pierderea scrisorii "de amor" si evolueaza pe masura ce Catavencu isi santajeaza adversarii cu publicarea ei. Dupa ce atinge punctul culminant, in momentul pronuntarii numelui candidatului, conflictul se stinge atunci cand Catavencu este deposedat de scrisoarea compromitatoare. Acest conflict de baza se imbina cu alte conflicte secundare prezente in actiunea comediei. Ca specie a genului dramatic, opera literara O scrisoare pierduta este o comedie, intrucat provoaca rasul prin surprinderea moravurilor, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate.

Astfel, infatisand relatia dintre Tipatescu si Zoe sau felul in care se desfasoara alegerile pentru Camera, I.L. Caragiale realizeaza un comic de moravuri. Sunt vizate atat viata de familie, cat si coruptia politicienilor care imbraca o diversitate de forme.

Este prezent si comicul de caracter, pentru ca autorul surprinde diferite tipuri umane care, prin comportarea si trasaturile lor de caracter, provoaca rasul. Pristanda starneste comicul prin supunerea oarba cu care duce la indeplinire ordinele sefilor, Farfuridi si Branzovenescu devin ridicoli prin teama exagerata de tradare, iar Catavencu prin discursul demagogic si schimbarea de atitudine din final, cand din pacalitor devine pacalit. Generatoare de comic sunt si ticaiala vene­rabilului nenea Zaharia, dar si prostia ramolitului de Agamita Dandanache.

De asemenea, este prezent si comicul de situatie, intrucat intamplarile comice abunda: pierderea si gasirea succesiva a scrisorii, situatia initiala si cea finala in care se afla Catavencu sau deznodamantul farsei electorale, care se termina cu multumirea tuturor, in sunetele muzicii.
Prin aceste tipuri de comic, I.L. Caragiale a reusit sa realizeze umorul si ironia, privind cu mai multa sau mai putina ingaduinta personajele si faptele lor.
Realizand aceste categorii estetice - umorul si ironia - prin intermediul diverselor tipuri de comic folosite in cadrul unei structuri dramatice, opera literara O scrisoare pierduta are toate notele specifice unei comedii.