I. L. Caragiale (1852-1912) este unul dintre marii clasici ai literaturii romane care a scris nemuritoarele si arhicunoscutele Momente si schite, prin care a realizat o adevarata comedie umana a timpului sau, a creat numeroase nuvele fantastice sau psihologice (Kt Ianulea, Calul dracului, La hanul lui Manjoala, in vreme de razboi, O faclie de Paste etc.) si a adus literatura dramatica romaneasca pe culmi neintalnite pana la el prin capodopere ale genului ca: O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta, D ale carnavalului, Conul Leonida fata cu Reactiunea sau Napasta.

Comedia O scrisoare pierduta a fost citita mai intai intr-o sedinta a societatii literare iesene "Junimea", iar premiera a avut loc pe 13 noiembrie 1884 pe scena Teatrului National din Bucuresti, bucurandu-se de un mare succes inca de la premiera. Aceasta piesa de teatru este o comedie de moravuri (politice, sociale, familiale), iar titlul ei are in vedere pretextul in jurul caruia se dezvolta intamplarile -pierderea de catre Zoe Trahanache a unei scrisori de amor care ii era adresata de Stefan Tipatescu, prefectul judetului.

Tema comediei o constituie prezentarea vietii social-politice dintr-un oras de provincie in preajma alegerilor pentru Camera, in lupta electorala antrenandu-se atat fortele puterii, cat si ale opozitiei.
Asa cum precizeaza autorul, in partea de inceput, in care sunt prezentate perso­najele, actiunea piesei se petrece in capitala unui judet de munte, in zilele noastre.


Ca aceasta este Piatra-Neamt, Curtea de Arges, Craiova sau Pitesti nu are importanta, intrucat I. L. Caragiale preciza ca piesa poate "sa fie icoana moravurilor din Piatra-Neamt ca si a oricarui oras din provincie, dar nu s-a inspirat si nu a vizat anumite per­soane de aici".


Comedia are patru acte, cuprinzand fiecare cate noua, paisprezece, sapte si, respectiv, paisprezece scene, iar actiunea, in totalitatea ei, cuprinde o serie de intamplari ale farsei electorale din anul 1883, in care sunt angajate toate personajele.
Actul intai cuprinde in primele doua scene expozitiunea, in care facem cunostinta cu Tipatescu, prefectul judetului, si cu Pristanda, politaiul orasului si unealta docila a puterii, in jurul carora evolueaza celelalte personaje ale piesei.
Intriga comediei o constituie pierderea scrisorii, care se consuma insa inainte de inceperea actiunii, deoarece in actul I, scena I, Tipatescu afla deja de la Pristanda ca Nae Catavencu este in posesia unei scrisori care-i poate asigura reusita in alegeri. Acest fapt va declansa desfasurarea intregii actiuni. Alertat, prefectul ii ordona politaiului sa afle despre ce este vorba, dar intre timp Zaharia Trahanache si Zoe, sotia sa, sunt santajati de Catavencu, adversarul lor politic, cu publicarea scrisorii compromitatoare daca nu il vor sprijini in alegeri. Acestia il instiinteaza pe prefect de cele intamplate, iar el devine din ce in ce mai nelinistit.
Intervin in actiune Farfuridi si Branzovenescu (primul fiind preferatul puterii pentru functia de deputat), deoarece ii banuiesc pe aliatii politici de tradare, vazandu-i pe Trahanache, pe Zoe si pe Pristanda in vizita la Nae Catavencu. Mai mult decat atat, adeptii lui Catavencu distribuie in oras bilete prin care sustin ca acesta va fi sprijinit in alegeri chiar de prefect.
Stefan Tipatescu si Zoe afla de la Cetateanul turmentat ca Nae Catavencu i-a sustras scrisoarea, iar Pristanda le comunica pretentiile acestuia:

"ori o mie de poli, ori deputatia".

ii linisteste insa "venerabilul nenea Zaharia", care le spune ca I-a descoperit "pe onorabilul cu alta mai boacana (...). Cu alta plastografie".


in actul al doilea desfasurarea actiunii continua, tensionandu-se treptat. Farfuridi si Branzovenescu trimit o depesa la "Centru", la Bucuresti, acuzandu-l pe prefect de tradare. Pristanda il aresteaza pe Catavencu din ordinul lui Tipatescu. Speriata de cele intamplate si de posibila publicare a scrisorii, Zoe accepta sa se intalneasca cu Nae Catavencu si incearca sa-l lamureasca si pe prefect sa-l sustina in alegeri, dar acesta refuza din cauza depesei lui Farfuridi si a lui Branzovenescu, care ajunsese deja la Bucuresti. ii propune insa adversarului numeroase functii si o mosie, dar acesta nu vrea decat "mandatul de deputat", ceea ce face ca prefectul sa devina impulsiv. Pana la urma, Zoe il va determina pe Tipatescu sa fie de partea lui Catavencu si a ei, iar Cetateanul turmentat este sfatuit sa faca si el acelasi lucru. Nemultumirea cuplului Farfuridi - Branzovenescu creste si ameninta din nou cu... Bucurestiul. intre timp, soseste insa Pristanda aducand telegrama prin care se anunta candidatura lui Agamita Dandanache, propus de la Centru.
Actul al treilea este actul discursurilor candidatilor si al punctului culminant al actiunii. Discursul lui Farfuridi ilustreaza o adevarata betie de cuvinte, o totala lipsa de logica, imbinata cu agramatisme de toate felurile, iar cel al lui Catavencu este tipic demagogic. in pauza dintre cele doua discursuri, gruparile rivale se con­frunta ca un exercitiu preliminar al incaierarii din finalul actului, iar Zaharia Trahanache le arata prefectului si Zoei polita falsificata de Catavencu, hotarand sa anunte candidatura lui Agamita Dandanache.

In final, cand acest lucru se intampla, are loc o incaierare pusa la cale de Pristanda, cand Catavencu isi pierde palaria pe care o gaseste Cetateanul turmentat.
In actul al patrulea, dupa punctul culminant (incaierarea violenta dintre cele doua tabere) care se petrece in actul al treilea, actiunea evolueaza catre deznodamant, proclamand infrangerea lui Catavencu si alegerea lui Agamita Dandanache. Zoe se teme inca de publicarea scrisorii, caci posesorul ei pare ca "a intrat in pamant".

Soseste Dandanache care povesteste cum, tot printr-un santaj exercitat prin intermediul unei scrisori, a ajuns sa. fie propus "de la Centru".


Isi face aparitia Catavencu "dezolat" ca pierduse scrisoarea in timpul incaierarii, dar soseste si Cetateanul turmentat in posesia caruia se afla acum scrisoarea pierduta si i-o da "adrisantului".


Acum, JVae Catavencu, amenintat cu polita falsificata, accepta sa conduca festivitatea in cinstea noului ales, iar totul se termina intr-o atmosfera de sarbatoare, de impacare si veselie unanima.
Privit in Intregimea sa, textul operei literare O scrisoare pierduta are trasaturile caracteristice generale ale unei creatii dramatice, dar si unele specifice care-i dau originalitate si care se imbina cu cele generale.

Din prima categorie face parte structurarea in acte (patru) si scene (9, 14, 7, 14 in ordinea actelor). Modalitatea principala de comunicare din textul piesei, deci principalul mod de exprimare, este dialogul, caruia i se alatura monologul dramatic. Descrierea si naratiunea nu apar decat in replicile personajelor sau in indicatiile de regie (indicatiile scenice) scrise intre paranteze la inceputul unui act, sau al unei scene, ori pe parcursul actiunii si se refera fie la decor, fie la jocul de scena al actorilor.

Caracteristic structurii piesei O scrisoare pierduta este insa prezenta unor scene alcatuite numai din monolog, datorita prezentei unui singur personaj (Pristanda, Trahanache, Tipatescu, Zoe, Catavencu), prin care se face legatura dintre diferite scene si actiuni ale piesei, sunt exprimate gandurile ascunse, zbuciumul sufletesc si intentiile personajului respectiv, ori concluziile la care acesta ajunge in urma intamplarii anterioare.

De asemenea, in cadrul dialogului se remarca diversitatea replicilor, care con­stituie si o modalitate de realizare a comicului. Astfel, se intalnesc replici diverse chiar in aceeasi scena si numai intre doua personaje - Tipatescu si Pristanda, replici intrebare/raspuns:
"T: Cine era?
P: Cine sa fie? Dascalimea: Ionescu, Popescu, popa Pripici...
T: Si popa?
P: Da, popa si d. Tachita..."

;
replica/confirmarea replicii: "T: Misel!P: Curat misel!T: Murdar!
P: Curat murdar!
T: Ei! Nu s-alege!
P: Nu s-alege!" Sau replica/completarea replicii:
,JP: Noua suflete, coane Fanica, noua si remuneratie...
T: Dupa buget!
P: Mica, sarut mana, coane Fanica."


Dinamica unor astfel de replici se asigura prin reluarea unei parti, a unor cuvinte, din replica anterioara ("- Si cine era? - Cine sa fie?"; "- Si popa? -Da, popa..."

; "- Misel! - Curat misel!") fie cu valoare interogativa, fie cu valoare exclamativa. Dinamica este asigurata si de scurtimea acestor replici, dar in text exista si replici mai ample, cum sunt cele ale lui Pristanda care incep cu:

"Bine ziceti, coane Fanica..."

, "Da sa vedeti ce s-a intamplat... coane Fanica..."

, unde personajul ape­leaza la nararea unor intamplari, imbinand vorbirea directa cu cea indirecta.
Alteori, replica incearca sa capteze atentia partenerului de discutie: "Cum va spuneam..."

, "Ce sa zici?", "Da sa vedeti ce s-a-ntamplat..."


Astfel de replici au si menirea de a reveni la tema principala a discutiei (amenintarea lui Catavencu aflat in posesia unei scrisori), careia i se alatura doua teme secundare (articolul din ziarul "Racnetul Carpatilor" si afacerea cu steagurile). Legatura dintre ele se face prin replicile lui Tipatescu care-l indeamna pe Pristanda sa revina asupra "istoriei":

"Dar, in sfarsit, las-o pe asta (...) incepusesi sa-mi spui istoria de aseara"; "Ia sa lasam steagurile, Ghita... (...) Spune odata isto­ria de-aseara, ca ma grabesc..."

.
Aceeasi maiestrie deosebita dovedeste I. L. Caragiale si in dezvoltarea con­flictului de baza al piesei, caruia ii subordoneaza o serie de conflicte secundare.
Conflictul principal se declanseaza o data cu amenintarea lui Catavencu de a publica scrisoarea si evolueaza treptat, pe masura ce ii santajeaza, pe rand, pe Zaharia Trahanache si pe Zoe, sotia acestuia. Stefan Tipatescu, autorul scrisorii, si mai ales Zoe, intra in alerta, in timp ce Trahanache este convins ca este o plas­tografie. Sotia "venerabilului" este dispusa sa accepte toate conditiile impuse de Nae Catavencu, iar prefectul cedeaza si el, dupa ce adversarul sau ii refuza toate propunerile, neacceptand decat mandatul de deputat. Conflictul se acutizeaza si atinge intensitatea maxima in momentul in care este anuntat candidatul in persoana lui Agamita Dandanache si incepe o adevarata batalie intre taberele de alegatori. Stingerea lui are loc atunci cand scrisoarea revine la Zoe prin intermediul Cetatea­nului turmentat, iar Catavencu, deposedat de obiectul santajului, accepta toate conditiile impuse acum de Zoe, devenita, din victima, "calau".


Conflictul principal antreneaza cu sine si alte conflicte secundare. Astfel, Farfuridi si Branzovenescu, temandu-se ca vor fi tradati, intra in disputa cu Tipatescu, cu Zoe si cu Trahanache, iar la un moment dat apar disensiuni chiar intre Stefan Tipatescu si Zoe Trahanache in privinta sustinerii candidaturii lui Nae Catavencu.

De asemenea, in pauza dintre cele doua discursuri electorale din actul al treilea cei doi oratori - Farfuridi si Catavencu - intra in conflict, primul acuzandu-l pe cel de-al doilea ca este "candidatul prefectului", iar anuntarea candidaturii lui Agamita Dandanache si incaierarea din final vor avea ca urmare "spargerea" partidului independent:

"Dupa ce a fugit Catavencu, dascalimea s-a apucat la cearta, s-au batut, l-au batut pe popa Pripici, si nici vorba sa mai scoata gazeta... S-a spart partidul independent... s-a spart!".


Derularea faptelor, evolutia conflictelor si comportarea personajelor pun in evidenta trasatura esentiala a oricarei comedii: starnirea (provocarea) rasului si finalul comic prin rezolvarea neasteptata a situatiei initiale datorita unei adevarate "lovituri de teatru".


Cu alte cuvinte, este vorba de prezenta comicului si diversitatea mijloacelor prin care I.L. Caragiale reuseste sa-l realizeze.
Prin aceasta piesa, a carei originalitate este incontestabila, ca si prin intreaga sa creatie dramatica, I. L. Caragiale a ramas cel mai mare dramaturg din literatura romana pe care a inscris-o in universalitate, deoarece piesele sale de teatru sunt jucate pe scene din intreaga lume.