Texte ce pot fi alese ca suport al dmnonstratiei: Vasile Alecsandri, Chirita in provincie (personajul eponim); I.L. Caragiale, O noapte furtunoasa (Veta sau Zita), D ale carnavalului (Mita Baston sau Didina Mazu), O scrisoare pierduta (Zoe Trahanache).

Orientari teoretice

Personajele de comedie se incadreaza cu usurinta intr-o tipologie ce-si are originea in commedia dell arte care se intemeia pe o actiune improvizata, la care participau roluri fixe, definite prin functia lor in actiune. Exista, astfel, tipul batranului credul cu idei fixe care in cadrul familiei este incornoratul (sot sau indragostit tomnatic) sau tatal ce pune la cale o nunta nedorita; apoi tipul tanarului ingenios si cuceritor, uneori seducator de profesie, junele-prim, ca si acela al ingenuei cochete si al adulterei viclene. Foarte adesea, aceste personaje sunt dublate de servitori ingeniosi si descurca­reti sau de reversul lor, adevarati incurca-lume, dar avand deopotriva rol important in organizarea actiunii. E de remarcat ca aceasta tipologie e func­tionala mai cu seama in comedia de intriga, in farsa. in comedia de carac­ter, aceste roluri primesc o determinare morala si putem vorbi de tipul avarului, al ipocritului, al gelosului etc. in comedia de moravuri, deter­minarile sunt de natura sociala, caci aceste comedii isi plaseaza actiunea intr-o epoca istoric determinata. Dincolo de particularizarea lor ingenioasa, per­sonajele de comedie pastreaza urme ale tipologiei din comedia populara.


In general, in comedii, personajele feminine apar aproape exclusiv in cadrul unor relatii sentimentale, fie ca sunt nubile pe care de obicei tatal sau tutorele incearca sa le marite cu un barbat mai batran, fie ca sunt tinere maritate cu un barbat varstnic si intretin o relatie amoroasa cu un barbat mai tanar. in desfasurarea peripetiilor, aceste personaje dovedesc ingeniozitate in dejucarea planurilor barbatilor varstnici.
Autor de comedii de moravuri, specifice curentului realist, Caragiale a i exploatat cu succes motivul comic al triunghiului conjugal, atat in O noapte furtunoasa, cat si in O scrisoare pierduta.

Zoe Trahanache din O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale
Comedia O scrisoare pierduta a carei actiune se petrece intr-o perioada de acutizare a disputelor politice, in timpul alegerilor, potrivit indicatiei
autorului, are un singur personaj feminin, Zoe, sotia celui mai influent om al judetului, dupa cum rezulta din lungul sir de "comitete si comitii" al caror "prezident" este mentionat in lista de personaje. Natura politica a conflictului, sugerata de modul de grupare a personajelor, explica acest fapt intrucat in epoca politica era o preocupare strict barbateasca, situatie consfintita prin
lege. Cu toate acestea, Zoe are o importanta decisiva atat in declansarea peripetiilor, cat si in vesela impacare generala din final.


In capitala judetului de munte, loc in care se petrece actiunea, grupul
detinator al puterii - alcatuit din Trahanache, avand acum mai mult un rol reprezentativ, ca prezident, Tipatescu, detinatorul puterii executive si prin functie administrativa, este prefect, dar si in partid, si cei doi avocati, prieteni la catarama si eterni aspiranti, Farfuridi si Branzovenescu - isi vede linistea amenintata de grupul advers condus de avocatul Catavencu, dornic sa sparga monopolul puterii. in ciuda faptului ca initiatorul acestei miscari contestatare si-a creat zgomotoase si atragatoare instrumente de propaganda si influentare a electoratului, un ziar combativ, "Racnetul Carpatilor", si o societate pentru initiative economice cu o denumire ridicol-bombastica, adevarul e ca sansele de reusita in alegeri sunt conditionate de sustinerea lui de catre grupul advers. Zoe e cea mai castigata din mentinerea neschimbata a situatiei, fiindca detine controlul atat asupra batranului prezident, in calitate de sotie tanara, ocrotita aproape parinteste, cat si asupra prefectului, cu care intretine o lega­tura amoroasa de vreo opt ani. Dar tocmai propria-i neglijenta (a pierdut un bilet edificator asupra relatiei ei adulterine) pericliteaza grav mentinerea statu-quo-ului. Actul intai arata tocmai efectele perturbatoare ale neglijentei ei, caci biletul isi incepuse deja peripetiile, trecand din mana gasitorului, inocentul Cetatean turmentat, in mana abilului Catavencu, care alesese sa-l i foloseasca santajandu-i pe cei doi soti, chemati pe rand la sediul ziarului. t Dintru inceput, Zoe se vede scutita de a face fata reprosurilor batranului ei sot, care nu numai ca nu e dispus sa dea crezare adevarului infatisat negru pe alb in biletul compromitator, dar ar face tot posibilul ca sotia sa sa nu afle, spre a o menaja. Marea problema a Zoei ramane Tipatescu, pentru care sustinerea lui Catavencu este inacceptabila din mai multe puncte de vedere: din orgoliu, intrucat mai ales el este tinta campaniilor combative din "Racnetul Carpatilor", in al doilea rand, din punctul de vedere al carierei sale politice ar insemna un risc major. Pentru Zoe insa toate disputele politice sunt "mofturi" ale barbatilor cand este in joc reputatia ei. Asa incat de la rugaminti, la plans si la santaj sentimental, Zoe foloseste tot arsenalul feminitatii pentru a-l con­vinge pe Tipatescu. Singura concesie pe care ea o face e aceea de a astepta sa vada daca solutia in forta a lui Tipatescu va da roade.

Cand insa Ghita se ; intoarce de la perchezitionarea casei lui Catavencu, arestat din ordinul lui Tipatescu, fara sa fi dat de scrisoare, pentru Zoe e clar ca amantul ei trebuie sa negocieze, lucru pe care acesta il si face dupa ce Zoe refuzase ca absolut irationala solutia avansata de el: aceea de a fugi impreuna. Prezenta ei in apropierea celor doi adversari e singura in masura sa puna stavila degenerarii negocierii intr-o incaierare si, cu toata furia lui, Tipatescu ii face Zoei pe 1 plac. Pe tot parcursul acestor agitate evolutii se poate remarca din atitudinea celorlalte personaje ca nimeni nu se indoieste ca, in ciuda faptului ca in calitate de femeie nu are nici o pozitie oficiala, sfera ei fiind doar cea a vietii , private si mondene, adevaratul centru de putere al judetului este Zoe.

Astfel, cea dintai aparitie a ei, care genereaza un intens comic de situatie in afara I dialogului, il pune pe Ghita Pristanda intr-o mare incurcatura, intrucat primise ordin de la Tipatescu sa o anunte pe Zoe ca nu poate veni la dejun, dar aceasta, care se afla deja in casa prefectului intr-o camera alaturata, asteptand sa plece sotul ei, ii face semn sa vina la ea. Ghita se indreapta cand spre iesire, cand spre interiorul casei, dar in cele din urma asculta de semnul Zoei. Ori de cate ori umilul politai, care cunoaste toate secretele mai marilor sai, primeste ordine contradictorii de la acestia, el il executa cu prioritate pe cel al Zoei.

Oricat de furiosi ar fi Farfuridi si Branzovenescu pentru ca nu sunt partasi la deciziile care se iau, in momentul in care Trahanache aduce in discutie fidelitatea absoluta a sotiei sale, cei doi se grabesc sa il asigure de respectul lor total pentru ea, desi neindoielnic, cunosteau si ei - ca toata ; lumea buna a targului - vechea ei legatura cu prefectul.

Atitudinea protocolar-cavalereasca a tuturor barbatilor fata de Zoe este in parte explicabila prin imaginea-cliseu a femeii, ca faptura plina de sensi­bilitate, slaba tocmai datorita acestui fapt, pe care barbatul trebuie sa o ocroteasca si sa o menajeze. Zoe adopta, cand e cazul, atitudini si comportamente potrivite acestui cliseu si le utilizeaza ca instrumente fara gres in manipularea barbatilor. Astfel, cand intors intempestiv la Tipatescu, sotul ei da peste ea, venita spre a discuta cu amantul santajul lui Catavencu, Zoe lesina, provo­cand ingrijorarea "prezidentului" si reprosurile lui la adresa prefectului care nu respectase consemnul de a pastra secretul fata de Zoe care e "simtitoare".

Tinand cont de natura relatiilor din acest triunghi, situatia este de un comic intens, mai subliniat prin faptul ca prefectul crede si el in lesinul Zoei, desi cu cateva secunde inainte ea nu daduse nici un semn de slabiciune. De altfel, "coana Joitica" - dupa cum o numesc cei mai multi - numai slaba nu e. O dovedeste felul in care reactioneaza la santaj, decizia ei ferma de a obtine scrisoarea cu orice pret. Faptul ca sub presiunea situatiei isi exteriorizeaza emotiile uneori in chip isteric trecand de la plans la atitudini sfidatoare, cum o face in finalul actului al doilea, nu trebuie sa induca in eroare. De altfel, in toate acestea exista o doza de calcul rece, realist, care se vede cu prisosinta in raspunsul pe care-l da propunerii lui Tipatescu de a fugi. Daca pe parcursul actului al treilea rolul Zoei este cu totul modest, ea doar asistand infrigurata la lovitura de teatru a anuntarii numelui candidatului, in ultimul act, cel mai reprezentativ pentru personaj, ea va demonstra ca este "dama buna" asa cum o complimenteaza Cetateanul turmentat. Cu toata marea ei neliniste si agitatie determinata de disparitia lui Catavencu cu tot cu scrisoarea compromitatoare, ea il primeste cu deferenta, ca o doamna de lume, pe neasteptatul oaspete, proaspatul ales Agamemnon Dandanache, dar mai ales comportamentul fata de Catavencu este reprezentativ. Dupa o prima reactie de scorpie veninoasa la aflarea vestii ca scrisoarea ei fusese pierduta, indata ce o reprimeste de la Cetateanul turmentat, Zoe il iarta pe Catavencu, insa nu atat din bunatate -dupa cum sustine ea -, ci si dintr-o doza de calcul: directorul "Racnetului Carpatilor" se dovedise un ambitios abil, un orator cu priza, asa incat trans­formarea lui din adversar in partizan este mai utila pentru toata lumea. Faptul ca acesta comisese o frauda nu reprezinta un impediment pentru Zoe: la fel ca toti ceilalti, "dama buna" este cu totul indiferenta fata de orice fel de principii.


In aceasta comedie de moravuri care satirizeaza viata politica, in fond doar instrument pentru implinirea intereselor personale, familia Trahanache, ajunsa la apogeul aspiratiilor, dezvaluie precaritatea acestor impliniri: fiindca mai tanara Joitica este, contrar aparentelor, o sotie utila nevoilor lui Trahanache, ajuns la varsta zahariselii si a tabieturilor, iar tanarul si activul Tipatescu a ramas in judet la insistentele ei, amanand sau chiar ratand ascensiunea in cariera, si a preluat, in fond, conducerea si organizarea tuturor activitatilor. Achizitionarea pentru partid a "combativului" Catavencu este doar un argu­ment in plus pentru abilitatea cu care "simtitoarea" Zoe isi consolideaza linistea si fericirea intemeiata pe batranul, bogatul si influentul ei sot si pe mai tanarul si capabilul ei amant, cu totul robit farmecelor ei. in elita capitalei de provincie cuplul perfect inseamna, de fapt, un triunghi. Zoe e artizana lui.