I. L. Caragiale, mare clasic roman, cunoscut si prin comediile sale, a reusit sa realizeze, prin aceste creatii, capodopere ale genului, savuroase prin comicul lor. O astfel de opera literara este si O scrisoare pierduta, unde derularea faptelor, evolutia conflictelor si comportarea personajelor pun in evidenta trasatura esentiala a oricarei comedii: starnirea (provocarea) rasului si finalul comic prin rezolvarea neasteptata a situatiei initiale datorita unei adevarate "lovituri de teatru".


Cu alte cuvinte, este vorba de prezenta comicului si diversitatea mijloacelor prin care I. L. Caragiale reuseste sa-l realizeze.

Exista mai intai un comic de situatie obtinut prin pierderea si gasirea scrisorii de amor, prin postura ridicola a lui Catavencu, de a ajunge, din stapan pe situatie, victima a unei escrocherii asemanatoare celei la care el apelase. Totodata, comica este situatia finala, cand cele doua forte potrivnice se impaca si farsa electorala se termina cu un compromis pe care toata lumea il accepta cu dezinvoltura. Tot in comicul de situatie se incadreaza existenta unor cupluri de personaje - Farfuridi si Branzovenescu - , sau a triunghiului conjugal Zoe - Tipatescu - Trahanache.

In al doilea rand exista un comic de moravuri, realizat prin infatisarea relatiei dintre Tipatescu si Zoe, ori a felului in care se pregatesc si se desfasoara alegerile sau se obtine victoria.

Este , asadar, vorba atat de moralitatea din viata de familie, cat si de cea politica, iar coruptia politicienilor imbraca o diversitate de forme.

In al treilea rand, este prezent comicul de caracter care izvoraste din comportarea personajelor, din atitudinea lor si din ipostazele in care acestea sunt prezentate. Personaje ca Dandanache, Catavencu, Pristanda genereaza rasul prin contrastul dintre pretentiile pe care le au si comportamentul lor. Catavencu se pretinde patriot, dar urmareste interese personale meschine; Dandanache ieste ramolit, dar siretenia sa depaseste starea de decrepitudine in care se afla. La randul sau, Pristanda se supune orbeste lui Tipatescu, ceea ce nu-l impiedica sa gandeasca despre Catavencu:

"Strasnic prefect ar fi asta!" dupa ce-i marturisise ca-i citeste gazeta "ca pe Evanghelie".


Tuturor acestor forme de comic li se alatura comicul de limbaj si de nume. Comicul de limbaj se realizeaza prin ticurile verbale ale personajelor ("Ai putintica rabdare", "Curat"), prin pronuntarea gresita a unor neologisme si a unor cuvinte obisnuite ("remuneratie", "famelie", "bampir", "plebicist", "cioclopedica", "catindeala", "nifilist", "momental", "fevruarie", "enteres", "dumneei" etc). Alteori, cuvintele sunt intelese gresit dandu-li-se alt sens ("capitalist" cu sens de locuitor al capitalei, "anonima" (semnata), "puncte esentiale" (pe ici pe colo) etc). Sau structurile contin nonsensuri datorita negarii primului enunt prin cel de-al doilea:

"... e sublima, dar lipseste cu desavarsire", "aclamam munca, travaliul care nu se face deloc", "sa se revizuiasca primesc, dar atunci sa nu se schimbe nimic".


Sunt prezente contradictiile de termeni ("12 trecute fix"), truismele (constatari de ordin general), de cele mai multe ori pleonastice ("un popor care nu merge inainte sta pe loc", "unde nu e moral, acolo e coruptie") sau pleonasmele propriu-zise ("fara printipuri, va sa zica ca nu le are", "nu dau voie sa-si permita", "macar catusi de putin", "aclamam munca, travaliul", "nu spune decat numai si numai").
Tot din punctul de vedere al comicului de limbaj se observa numeroase tau­tologii ("enteresul si iar enteresul", "vezi tanar, tanar dar copt", "pe candidatul comitetului dv. - comitetul dv."

, "sa ma agreeze si comitetul dv...., caci e al dv."

), unele cacofonii ("sa zica ca nu le are"), confuzii (atractii) paronimice ("scrofulosi la datorie", in loc de "scrupulosi") si chiar anacolut ("eu, care familia mea... si eu ca romanul impartial... in sfarsit sa traiasca"; "imi pare rau, tocmai coana Joitica, tocmai dumneei, care de! sa ne asteptam de la dumneei la o protectie..."


).
Toate aceste elemente de limbaj se imbina intr-o diversitate de stiluri: familiar (colocvial), publicistic, administrativ, oratoric, pentru ca apare ca element scrisoarea (in doua variante "de amor" si o data ca plangere sau reclamatie), dar in toate situatiile ca obiect de santaj, ziarul (ca modalitate de manipulare a opiniei publice), discursul (in actul III), alocutiunea si toastul (ca modalitati oratorice - in actul IV). Hazul creste mai ales atunci cand personajele folosesc unul sau altul dintre structurile specifice unui stil intr-un context neadecvat, asa cum se intampla cand, adresandu-se lui Pristanda, Catavencu imbina limbajul familiar cu cel solemn, pretentios si sententios:

"imi pare rau, Ghita, ca mai staruiesti cu scuzele tale... Adica noi nu stim cum merge politica? (sententios). intr-un stat constitutional, un politist nu e nici mai mult nici mai putin decat un instrument!"
Tot in comicul de limbaj se incadreaza si comicul de nume pentru ca acestea sunt deosebit de sugestive incat "fac concurenta starii civile".

,Trahanache sugereaza amanarea, tergiversarea, decrepitudinea, batranetea, iar Catavencu reprezinta pe cel care se agata cu disperare de orice pentru a-si atinge scopul, se agita si "cataie" (flecareste), fiind tipul demagogului latrator. Farfuridi si Branzovenescu, prin aluzia culinara a numelor lor, sugereaza inferioritatea, vulga­ritatea, pe cand Dandanache ne duce cu gandul la dandanaua (incurcatura) pe care o produce prin aparitia lui. Alaturat lui Agamemnon, nume ilustru din mitologia greaca, cu forma de diminutiv - Agamita - si pronuntat de Trahanache "Gagamita", numele Dandanache reliefeaza si ramolitia celui care il poarta. Pristanda isi trage numele de la un joc moldovenesc si sugereaza zbaterea permanenta si inutila, fara a ajunge undeva, la un rezultat, sau exprima ideea ca e capabil sa joace asa cum i se canta. Numele lui Tipatescu ne duce cu gandul la un tip important in viata politica, dar si capabil de aventuri amoroase, datorita pozitiei si prezentei sale. Toate aceste aspecte reliefate la comicul de limbaj sunt si elemente ale oralitatii, deoarece sunt caracteristice limbii vorbite. Lor li se arata imbinarea vorbirii directe cu cea indirecta (vezi discutia lui Pristanda cu Tipatescu), numeroase interjectii, constructii exclamative si interogative, unele de un retorism evident in anumite contexte.


Ca si in exprimarea orala, sirul expunerii se intrerupe, se fac unele digresiuni, ca apoi sa se revina la ideea initiala. Exista un anumit ritm al expunerii si un anumit grad de elaborare a ideilor in functie de reactia interlocu­torului si pot interveni intonatia, mimica, gesturile, ultimele ca elemente non-verbale ale comunicarii.

In cadrul categoriilor de comic se observa un comic al intentiilor prin care este pusa in evidenta atitudinea scriitorului fata de evenimente si personaje: umor, ironie, sarcasm etc, acestea fiind categorii ale comicului. De pilda, autorul priveste cu ingaduinta ticul verbal al lui Pristanda, desi acesta ajunsese la expuneri ilogice si creeaza astfel umorul:
"P: Dumneata sugi sangele poporului!... Aoleu!
T: Misel!
P: Curat misel!
T: Murdar!
P: Curat murdar!"
Alteori, in dosul cuvintelor unora dintre personaje se ascunde ironia fata de un alt personaj sau fata de interlocutor, care este totodata si atitudinea autorului:
"P: Si la mine, coane Fanica, sa traiti! Greu de tot... Ce sa zici? Famelie mare, renumeratie mica dupa buget, coane Fanica...
T (zambind): Nu-i vorba, dupa buget e mica, asa e... decat tu nu esti baiat prost; o mai carpesti de ici, de colo, daca nu curge, pica... Las ca stim noi!"
Umorul se realizeaza in replicile citate prin repetitie si acumulari succesive, iar ironia prin intermediul aluziei.
Umorul si ironia ca atitudini ale scriitorului se remarca si in unele indicatii de regie (scenice):
"Pristanda (uitandu-se pe sine si razand): Curat condei! (luandu-si numaidecat seama, naiv). Adicate, cum condei, coane Fanica?..."

sau
"Catavencu (intrerupandu-l latrator): Nu voi, stimabile sa stiu de Europa d-tale (...)" etc.
Prin aceasta piesa, a carei originalitate este incontestabila, ca si prin intreaga sa creatie dramatica, I. L. Caragiale a ramas cel mai mare dramaturg din literatura romana pe care a inscris-o in universalitate, deoarece piesele sale de teatru sunt jucate pe scene din intreaga lume.