Poet, prozator si dramaturg, Ion Minulescu (1881-1944) a fost foarte apreciat in epoca mai ales pentru lirica sa "declamatorie, elocventa si de o sonoritate de fanfara" (Calinescu), din care multe poezii se retin si astazi.

Volumele sale de versuri: "Romante pentru mai tarziu" (1908), "De vorba cu mine insumi" (1913), "Spovedanii" (1927), "Strofe pentru toata lumea" (1930) si "Nu sunt ce par a fi..."

(1936), il situeaza "in marginea celui mai auten­tic simbolism " (Calinescu). t5b661tm44czr

In poezia sa (eminamente urbana) pot fi intalnite mai toate elementele simbolismului: muzicalitatea, refrenul, mistica nu­merelor, nostalgia necunoscutului, tentatia evadarii in marile spatii de geografie exotica; de asemenea, numele geografice sonore, melancolia si simbolistica bogata constituie trasaturi ale poeziei minulesciene.
Pe de alta parte, unele modalitati proprii acestui poet (mu­zicalitatea stridenta, inclinatia catre vorba de duh, retorismul) l-au determinat pe criticul literar Pompiliu Constantinescu, sa considere poezia lui Minulescu drept o parodie suculenta a sim­bolismului.
  "Celei care pleaca" este o romanta, adica o poezie li­rica, de inspiratie erotica, avand o forma simpla si usor de transpus muzical.
  Titlul sugereaza sfarsitul unei iubiri, poezia fiind inchi­nata unei iubite fara nume, care rupe, prin plecarea ei, vraja dragostei.
Sa fi fost aceasta " Cea mai frumoasa si mai nebuna din­tre fete" ("Odeleta"), sau alta iubita? Dar daca aceasta fata nenumita era chiar tineretea poetului? in acest sens, versurile unei alte romante pot constitui un prilej de meditatie: "Ne­cunoscuta care se vindea...

Era chiar tineretea mea!..."


  Tema poeziei o constituie solemnitatea despartirii, mo­ment devenit sacru in curgerea timpului.   Structura:
Poezia "Celei care pleaca" este alcatuita din patru strofe inegale, cu unele versuri "rupte" pentru a crea impresia de vers liber.
Primele doua versuri ("Tu crezi c-a fost iubire-adevarata...
Eu cred c-a fost o scurta nebunie..."

) se repeta in final, adica sunt versuri-refren (element simbolist). Deosebirea dintre cele doua grupe de versuri o da punctuatia: la inceput, punctele de suspensie lasa loc unei continuari, in final, semnul exclamarii trage cortina peste timpul iubirii devenit mit.

  Idei, sentimente:
Intreaga poezie este strabatuta de un abur melancolic, iubirea dovedindu-si, si acum, fragilitatea de "bibelou de portelan".


Strofa I prezinta dragostea ca pe un mister, eternitatea ei de-o clipa ramanand imposibil de definit: "Dar ce anume-a fost
Ce-am vrut sa fie, /Noi nu vom sti-o poate niciodata..."



In strofa a Ii-a incepe sirul de sintagme simbolice prin intermediul carora sunt sugerate trairile celor doi iubiti: dragostea este "un vis", "un cantec trist", un refren de poezie, toate reprezentand inefabilul.
Folosirea simbolurilor cu ajutorul carora sunt sugerate stari sufletesti vagi, fluide, cetoase constituie un procedeu simbolist.
Simbolurile spatiale neprecise ("un tarm de mare", "alte tari", "Pe-albastrul razvratit al altor mari") sugereaza nos­talgia unor departari fara nume: in lirica lui Minulescu, ori­zonturile incerte, corabiile cu panze albe, porturile vegheate de albatrosi raniti, sunt elemente simboliste.
Prin utilizarea simbolurilor spatiale mentionate, iubirea ca vis devine o iluzie, un miraj tot mai indepartat, care da nastere unui sentiment de tanjire (ca in lirica populara):
"A fost un vis trait pe-un tarm de mare,
Un cantec trist adus din alte tari
De niste pasari albe, calatoare,
Pe-albastrul razvratit al altor mari
Un cantec trist adus de marinarii
Sositi din Boston
Norfolk
Sau New York,
Un cantec trist ce-l canta-ades pescarii, Cand pleaca-n larg si nu se mai intorc."


Preferinta pentru numele sonbre si sugestia plutirii spre "Insula-enigma" (moartea) se inscriu in simbolismul minules-cian.
Iubirea este ,;un cantec trist" adus de niste "pasari albe, calatoare", "adus de marinarii", "ce-l canta-ades pescarii".

Repetarea de trei ori a sintagmei simbolice "un cantec trist" constituie un alt element simbolist.
In strofa a III-a. iubirea este vazuta ca un vis, vers si armonie, imposibil de definit.
Strofa a IV-a reia, in final, primele doua versuri ale poeziei.