Poezia "intr-un bazar sentimental" face parte din volumul "De vorba cu mine insumi" (1913), aparand insa pentru prima data in revista "Falanga literara si artistica" din 4 ianuarie 1910. Poezia reia o tema simbolista explorata si de Alexandru Macedonski in "Rondelul lucrurilor", aceea a sugestiei posibile oferite de simpla obiectualitate a peisajului, a decorului interior. Reificarea lumii, concept estetic mai larg, exploatat de la simbolism si expresionism pana la noul roman si postmodernism, este o consecinta a instrainarii eului liric de lume si chiar de el insusi, un protest fata de vidul existential, creat de obiecte si de mecanisme inerte, transformarea in ceea ce Nicolae Manolescu numea "privelisti-obiecte, stari de suflet-obiecte, eu liric-obiect".


In poezia "intr-un bazar sentimental", "lucrurile vorbesc" despre instrainarea de iubire, despre o iubire defuncta, recuperata dintr-un decor pictural (poezia este chiar dedicata pictorului G. Patrascu), un peisaj interior opulent si estetizant, livresc, usor desuet, compusa din lucruri ale unei realitatii baroce, incarcate pana la refuz, bogate in sugestii:

"Stofe vechi, o mandolina,
Un Cezanne si doi GaugainJ Patru masti de bronz:
Beethoven, Berlioz, Wagner, ChopinJ O sofa araba, doua vechi icoane bizantine,
Un potir de-argint, mai multe vase vechi de Saxa, pline
Cu mimoza, tamburine spaniole, lampioane
Japoneze, trei foteluri cu inscriptii musulmane..."

. Amestecul complex de figuri, de obiecte de anticarie, de volume bibliofile, de vase pline de patina timpului, de fotolii cu inscriptii musulmane denota un barochism excesiv al viziunii poetului, care supune unui straniu proces de sinteza aceste elemente ale spatiului vizual pentru a desprinde sugestiile unui amor defunct, disipat in obiectele inconjuratoare, martore inerte si inocente la tribulatiile erotice. Tamburinele spaniole induc misterul Evului de Mijloc, cand galioanele se avantau in cucerirea marilor necunoscute, in timp ce lampioanele japoneze evoca exotismul Extremului Orient, al faptelor singulare, al marilor inchise, invaluite in nostalgia departarilor. Tablourile lui Cezanne si Gaugain sunt singulare in structura poetica a textului, aflate in compania unor piese muzicale de aceeasi masura estetica, de Beethoven, Berlioz, Wagner si Chopin. Sofaua araba ne transporta cu gandul in taramurile indepartate ale Seherezadei, populate cu spirite ale desertului si djinni sau djinne, capabili sa transporte martorul intalnit in cale pe taramuri nemaivazute.
Pretiozitatea baroca apare ca o modalitate de manifestare opulenta, grandioasa si excesiva a picturalului si a muzicalului, compozitorul favorit al poetilor simbolisti fiind Wagner. Poeziile lui Charles Baudelaire constituie un alt element de compozitie al acestui tablou eteroclit, cu aspect de "bazar sentimental": "«Fleur du mal» legate-n piele de Cordova,

Si pe pian:
Charles Baudelaire si-alaturi Villiers de l Isle Adam..."

. Numele poetilor, ale compozitorilor si pictorilor, ca elemente de singularitate umana in acest tablou reificat, devin simboluri ale unei atmosfere estetice elevate, rarefiate, totusi eteroclite, nearmonizate deplin, lipsa de armonie fiind factor de disolutie a sentimentului erotic, pe care contemplatia retrospectiva incearca sa-l scoata din umbrele trecutului:


"Toate sunt ca si-altadata...
O, bazar sentimental!...
Toate sunt ca la plecarea mea - dantela si cristal..."

. Poetul incearca o clipa iluzia opririi timpului, a stazei temporale, imposibila totusi in acest targ al amintirilor desuet, depozitar al unei iubiri stinse de multa vreme.
Tijnpul trecut se masoara in alte urme ale trecerii, in alte glasuri, alte voci poetice care au incercat romantele iubirii, stinse in ecou de lacrimi:

"Si cu toate-acestea, cate tocuri nu-si lasara forma
Pe covoarele-ti bogate de Buhara?
Si-n enorma
Ta colectie de patimi, cate buze nu-ncercaraV Sa-ti transcrie tnadrigaluri
Pe obrajii tai de ceara?...
Cate tragice-nceputuri nu sfarsira-n simfonia
Muta-a lacrimilor?..."

. Povestile de iubire sunt insa inconsistente, sub semnul inautenticitatii, al nesinceritatii, dincolo de ele aflandu-se nimicul, vidul sentimental, cel care, in poezia simbolista, de la Macedonski la Bacovia, presupune transferul vibratiei lirice in eterna simfonie a obiectelor:

"Cate nu pierira-n vesnicia
Inutilului?
Caci noaptea cea dintai fu cea din urma,
Iar dorinta ta... nimicul! - si nimicul nu se curma!..."

.
Nici tentativa unui nou inceput, cu o iubita recuperata, salvata din umbrele trecutului si ale pierzaniei, nu are sorti de izbanda:

"Stiu ca m-asteptai pe mine...
Iata-ma, sosesc si-ti zic:
Te-ntalnesc intaia oara... Tot ce-a fost n-a fost nimic,
Minte-ma din nou... Aprinde lampioanele... Coboara
Transparentele... Da-mi calmul si colorile de seara...
Da-mi si buzele, si ochii, si...
«Les fleurs du mal» la fila
Trei sute treizeci si noua: «La mort des amants»..."

. Ea, ca si iubita din poeziile tarzii ale lui Eminescu, nu se poate patrunde de "acel farmec sfant" al iubirii ideale, nu-si poate reprima trecutul nedemn, si lumina reinviata a acestui "bazar sentimental" se cufunda din nou, in ritmuri muzicale din ce in ce mai stinse, in umbrele uitarii:

"Dar mila
De amantii tai ce-asteapta pe trotuar plecarea mea
Ma-ntrupeaza-n cel de alt data si...
Pe-araba ta sofa:
Cantece-n surdina,
Gesturi,
Umbre,
Flori,
Et caetera!..."

.
Teme si motive ale poeziei "intr-un bazar sentimental"
.  Reconstituirea trecutului din semnele perceptibile ale prezentului, din obiectele pretioase: tablouri, cantece, "foteluri", covoare de Buhara, "vase vechi de Saxa", "tamburine spaniole", lampioane japoneze. Poetul coboara in trecut pentru a reconstrui, din timpul de altadata, o intreaga lume, resuscitata catre noi inceputuri.
.  Aglomerarea de obiecte apartinand unor domenii diferite este baroca si parnasiana. Poetul recompune o imagine obiectuala complexa, cu sugestii vizuale, auditive si olfactive.
.  incercarea de edificare a unui univers al amintirii printr-o staza atemporala. Tema aceasta a timpului recuperat va fi intalnita si la Mircea Eliade, in nuvelele sale fantastice. in "Domnisoara Christina".

Egor asista la un bal petrecut cu mult timp in urma, in timp ce in "Nopti la Serampore" trei europeni sunt martorii unei crime petrecute in alt secol.
.  Jocul temporal al eului liric, premisa a unei atemporalitati incipiente, prin care umbreie amintirii pot fi readuse la viata.