Ion Minulescu (1881-1944) s-a nascut la Bucuresti, ca fiu al negustorului Tudor Minulescu si al Alexandrinei Ciuca. Face studii la Liceul "Bratianu" din Pitesti si la Bucuresti, luand bacalaureatul in 1899. in perioada 1900-1904 se afla la Paris, frecventand boema artistica a vremii. Cunoaste pe Jean Moreas, se familiarizeaza cu Baudelaire, Lautreamont, Verlaine, Jules Laforgue.

Este un sustinator fervent al simbolismului in literatura romana, exersand cu insistenta tehnicile simboliste in numeroase volume de versuri: "Romante pentru mai tarziu" (1908), "De vorba cu mine insumi" (1913), "Spovedanii" (1927), "Strofe pentru toata lumea" (1930), "Nu sunt ce par a fi... "(1936). Scrie proza de atmosfera simbolista si decadenta, "Casa cu geamuri portocalii " (1908), "Masti de bronz si lampioane portocalii" (1920), "Pleaca berzele" (1921), romanele "Rosu, galben si albastru" (1924), "Corigent la limba romana" (1929), "Cetiti-le noaptea" (1930), piese de teatru, "Manechinul sentimental" (1926), "Amantul anonim" (1928).




Celei care Pleaca

"Celei care pleaca" face parte din volumul "Romante pentru mai tarziu" (1908), fiind aparuta pentru prima data in "Convorbiri critice", nr. 20, din 15 octombrie 1907. E o poezie de dragoste, concentrata asupra sentimentului de tristete datorat despartirii, un monolog liric, sentimental, care angajeaza partenerii cuplului erotic ajunsi in faza rememorarii povestii de dragoste, avand viziuni diferite, antitetice:

"Tu crezi c-a fost iubire-adevarata...
Eu cred c-a fost o scurta nebunie..."

. intre aceste pozitii radicale se afla, desigur, misterul insondabil al iubirii:

"Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut sa fie

Noi nu vom sti-o poate niciodata."


Pe aceasta latura a misterului erotic nedeslusit nici dupa incheierea povestii de iubire, poetul se lanseaza intr-o retorica ampla a simbolizarii sentimentului, proiectat retroactiv in sfera onirica, intr-un spatiu exotic, indepartat, cu orizonturi albastre si cu nostalgia marilor departari:

"A fost un vis trait pe-un tarm de mare,
Un cantec trist adus din alte tari
De niste pasari albe - calatoare,
Pe-albastrul razvratit al altor mari".

Povestea de dragoste se naste din albastrul apelor marii, pe un tarm uitat, iesit din spatio-temporalitatea. comuna, pastrand misterul ineluctabil al altor lumi, greu de explorat. Vraja iubirii se transforma in cantec adus din puncte geografice indepartate, situate la antipozi, "din Boston
Norfolk
Si New York", poate chiar pierdut in adancurile marii de pescarii ce "pleaca-n larg si nu se mai intorc".

lubirea-cantec este un simbol al liricii simboliste, prilej in plus de a da muzicalitate versului, prin invocarea armoniei sonore a insesi romantei care se canta:

"Si-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt data un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cersea iubirea blondelor cochete."

Romanta plecarii devine un pretext al rememorarii, chiar al retrairii visului:

"A fost un vis,
Un vers,
O melodie
Ce n-am cantat-o, poate, niciodata."

Iubirea se modifica, in felul acesta, devine "o scurta nebunie", neveridica tocmai prin efemera sa existenta, indoiala initiala incheind simetric, prin refren, poezia:

"Tu crezi c-a fost iubire-adevarata?
Eu cred c-a fost o scurta nebunie!".

Remarcabila este, la Ion Minulescu, extensiunea enorma a spatiului poetic, prin capacitatea de a deschide orizonturi vaste si de a conexa puncte geografice pline de un exotism misterios si indepartat, care creeaza o nostalgie a plecarii si a calatoriei. Iubita "care pleaca" devine ca insasi proiectie onirica in orizonturile visate, simbol al idealurilor ce nu se pot atinge niciodata.