Ion Neculce este un boier invatat, de sange cantacuzin (in linie materna), care asista la multe evenimente crancene de-a lungul vietii sale.

Este contemporan cu decapitarea lui Miron Costin si pribegeste in Rusia dupa infrangerea lui Dimitrie Cantemir de catre turci. La batranete, dupa ce implinise 60 de ani, intors din exil, in­cepe sa scrie Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija-voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat, deci de unde il lasase Costin. Dar Neculce isi castiga faima literara prin O sama de cuvinte, prin cele 42 de legende asezate in introducerea letopisetului sau.

O sama de cuvinte (legende istorice)

1.   Legendele cuprind teme variate, iar subiectele sunt prezentate ca reale.

2.   Actiunea se deruleaza alert, condensand numeroase fapte.

3.  Vocabularul legendelor este intemeiat pe limba populara.

Tema

Intamplari memorabile din viata unor personalitati istorice ori intrate in constiinta generala.

Subiectul
O sama de cuvinte cuprinde legende, respectiv scurte povestiri caracterizate prin acuratetea stilului si unitatea actiunii, texte care prezinta fapte legate de o epoca istorica sau, si mai ades, de viata unui voievod. Cele mai multe legende il au in centrul evenimentelor pe Stefan cel Mare. Faptele narate au in buna masura caracter fictional, neexistand dovezi ca ar fi adevarate. Ele prezinta modul in care o personalitate istorica s-a inregistrat in memoria colectiva. Povestirile au fost culese de Neculce si transpuse in maniera personala si sunt cuprinse aici aproape toate tipurile narativului. Asfel legenda a X-a este o anecdota pusa pe seama logofatului Tautu, care, plecat intr-o misiune diplomatica la Curtea Otomana, se face de ras prin atitudinea lui grobiana, in timp ce legenda XXXVII reprezinta un adevarat epos de aventura pe tema juramintelor facute in copilarie. Legenda XVI ataca tema slugii devenite voievod, iar legendele XXII si XXIII trateaza latura senzationala a mortii lui Barnovski.

Comentariul

In procesul creatiei literare intamplarea se modifica, supusa unei retrairi su­biective, caci orice naratiune cu intentii estetice dezvolta sau condenseaza o povestire prima, dupa cum observa Claude Bremond: Ea o regenereaza, nu o imita niciodata. Ceea ce este povestit nu este, in textura sa intima, un complex de evenimente si de roluri organizate dupa legi care ii sunt straine, ci o alta povestire care a pus deja sub forma de rol, a inrolat tesatura narabilului . De la aceasta teza trebuie pornit in cercetarea legendelor lui Neculce, care, in fond, repoves­teste istorii unanim cunoscute in epoca sa.


In mod conventional, o poveste exprima o intamplare simpla numita fabula, dezvoltata uneori intr-un subiect si expusa obligatoriu printr-un discurs narativ. in cele 42 de legende, intitulate O sama de cuvinte, Ion Neculce abordeaza teme variate; apar aici povestiri monografice (



, V), anecdotice (X), miraculoase (XV), de aventuri (XX), dramatice si senzationale (XXIII, XXXVII), precum si povestea in poveste (IV). in legenda XLI, cronicarul prezinta viata lui Niculai Milescu, povestind cu multa arta intamplarile prin care trece personajul, sintetizand aproape toate celelalte teme. Povestirile lui Neculce se caracterizeaza prin stil alert si concis, sunt scrise in limbaj popular, cu umor autentic. Legendele cuprind fapte legate de o epoca istorica sau, si mai des, de viata unui voievod. Cele mai multe il au ca personaj pe Stefan cel Mare. Scrieri fictionale, legendele prezinta intamplari care ilustreaza caracterul unei personalitati, dar exista si povestiri expuse pentru nota lor dramatica. Una dintre cele mai frumoase legende este cea numerotata XX: Avand Radul-voda o fata din trupul lui, sa fi fugit cu o sluga, iesind pre o fereastra din curtile domnesti din cetatea Harlaului. Si s-au ascunsu in codru. Si au facut Radul-voda navod de oameni si au gasit-o la mijlocul codrului, la o fantana ce se chema Fantana Cerbului, langa podul de lut. Deci pre sluga l-au omorat, i-au taiat capul, iar pre dansa au dat-o la calugarie, de-au calugarit-o.
Este vorba despre o intamplare in nuce, despre o imagine a lumii care promite sa se dezvolte si care poate fi sustinuta in evolutia ei de mai multe teme secundare. Numarul mare de informatii condensate in imagini, pe cat de rezumative, pe atat de percutante, confera impresia de viata aflata in desfasurare, capabila sa explo­deze in detalii infinite, impresie care persista de-a lungul intregului volum.

Cele mai multe dintre povestirile lui Neculce fructifica faptul legendar, si-tuandu-l insa in acelasi registru al naratiunii condensate, al evenimentului nedez­voltat inca, dar care pare sa se afle in posibila si imediata desfasurare. in legenda a XV-a, se spune ca un sihastru din Slatina Sucevei are viziuni ciudate in zilele de sarbatoare: el vede lumini deasupra unui copac. Dupa un timp, ii apare Maica Precista in vis si ii spune ca Alexandru Lapusneanu trebuie sa ridice acolo o manastire. Sihastrul ii povesteste toate acestea voievodului si lacasul se inalta, apoi este adus aici capul sfantului Grigore Bogoslov. Cronicarul nu dezvolta insa tema visului prevestitor, ceea ce ar fi dat amploare fictionalului, ci o enumera printre alte fapte care au condus la ridicarea manastirii. in fond, intr-un text, explicatia si interpretarea se opun si se conciliaza, indefinit, in chiar inima lecturii, prin implicarea directa a cititorului, care da valoare si nume unei scriituri. Neculce, credem noi, are ca principala insusire tocmai aceasta capacitate de a-l implica pe receptor. Nu evenimentul, cat posibilitatile lui de derulare epica fascineaza in povestirea neculceana.