Textul acesta imprumuta atmosfera narativa a povestilor orientale, cu destine urmarite in paralel de-a lungul intregii vieti, cu impliniri providentiale ale sortii, cu mari prietenii intrate in legenda. Istoria lui Ghica-Voda debuteaza aproape fabulos, cu doi calatori porniti la drum in cautarea rostului in viata. Protagonistul este "arbanas", albanez de felul lui, si merge la Tarigrad pentru a-si gasi "stapan sa slujasca".

Cu el pleaca si un copil turc, tot sarac, din ostrovul Ciprului, si pe drum hotarasc sa se ajute in momentul in care "vor gasi pita", adica isi vor gasi rostul. Turcul ii spune ca "De voi fi om mare, te voi face de vii fi mai mare in Chipru, giudecatoriu."

De aici destinul imprevizibil al fiecarui personaj este urmarit in secvente narative separate. Turcul va sluji din stapan in stapan si va reusi sa ajunga un pasa sarac, vestitul Kuprulii (Chiupruliol), dar multumit de slujba sa, prieten cu un "musaip imparatescu".

Imperiul Otoman se afla intr-o degringolada fara precedent: rascoalele ienicerilor urmau una dupa alta in Tarigrad, "de nu se mai pute asedza Poarta".

intr-o zi, Kilprulu ii spune prietenului sau ca, de va deveni vizir, va reusi sa potoleasca toate aceste zurbale. Vorba aceasta despre pasa cel sarac ajunge la sultan, care il avanseaza in grad:

"Si cum l-au pus viziriu, indata au pus si au strigat oastea, si pre de alta parte au inceput a taie capetili celor vicleni, pana i-au speriat, de au asedzat toate zorbaleli."


Ghica-Voda ajunge, la randul lui, in Tarigrad, slujind la "capichehaile" (la ambasadele) moldovenesti, si vine apoi cu negustorie in Moldova, ajungand mai tarziu, in vremea lui Vasile Lupu, arbanas si el, "capichihaie la Tarigrad si mare vornic aici in Moldova."

in aceste imprejurari, cele doua povesti se intalnesc din nou, Ghica-Voda fiind recunoscut, in timpul unei vizite la inalta Poarta, de vizir, fostul lui prieten din copilarie. El este chemat la vizirul Ktiprulu pentru o convorbire de taina; la inceput, nerecunoscandu-l in marele vizir pe copilul de altadata, boierului moldovean ii este frica, dar acest sentiment ii dispare in momentul cand afla adevarul. Vizirul ii promite ca il va aseza domn al Moldovei, dar trebuie sa taca "molcam".

Ghica-Voda este un samaritean in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca ii cere vizirului sa nu-l mazileasca pe Gheorghe Stefan, pe care il slujea cu credinta. Vizirul ii spune ca il va mai tine un timp, apoi se va lepada de el. Asa se si intampla: voda Stefan este chemat la Poarta, dar refuza sa mearga si atunci este pus domn Ghica-Voda. Istoria celor doi are o nota de cavalerism medieval, devotamentul si prietenia dintre ei durand intreaga viata. Ion Neculce creeaza aici, cum spune Al. Piru, "doua caractere, acela al omului de cuvant (vizirul) si acela al demnitarului cinstit, care nu-si tradeaza.stapanul (Ghica)".