Pastelurile sunt, prin excelenta, tablouri literare in versuri, intrucat ele infatiseaza aspecte din natura - privelisti, fenomene specifice unui anotimp etc. - , in toata complexitatea lor, fiind prezentate intr-o anumita succesiune si privite ca un tot unitar, armonios.

Un astfel de tablou realizeaza si Ion Pillat prin poezia Martisor, prima din suita de pasteluri intitulata Calendarul viei. Aici, el canta anotimpul primavara cu fenomenele lui specifice si realizeaza un tablou cuprinzator, cu referire la pasari, la vegetatie, la oameni, toate privite in relatie cu elementul central al descrierii -primavara. Astfel, pasarile calatoare se inapoiaza din tarile calde ("Din zbor intaia barza cum cade pe zavoi"), oamenii incep muncile agricole ("Si omul care sapa si plugul care ara"), iar pomii infloresc ("A nins cu nea de floare pe pomii din livezi"). Totodata, cucul incepe sa-si strige numele, izvorul s-a trezit la viata, pretutindeni dau muguri din "vestedele crengi", lumina a cuprins intreaga campie ("Cu apa ei lumina ti-a botezat campia"), iar pe drumurile viei se aud rasete si chiot.

Peisajul descris impresioneaza prin vastitate, caci poetul are in vedere dealul pe care urca o poteca, zavoiul in care se intorc berzele si unde izvorul susura, livezile cu pomii infloriti, "muntii de la Rucar", podgoriile si campia, toate trezite la viata o data cu sosirea primaverii.

Toate aceste elemente intra in relatie unelp cu altele datorita prezentei omului in peisaj (fie in mod concret, fie afectiv), care percepe aceste frumuseti atat vizual ("vezi", "privesti"), cat si auditiv ("auzi").
Elementele tabloului, prin dinamica lor, realizeaza si o anumita atmosfera, in deplina concordanta cu emotiile pe care le trezesc. Aceasta atmosfera este luminoasa, dominata de albul sugerat de neaua ireala a florilor de prun, a tuturor pomilor ninsi de pe dealuri, dar si de cea reala a muntilor ce se zaresc in departare ("si muntii de la Rucar cu iarna lor ii vezi"). De asemenea, cerul este limpede, senin, limpezime ce se revarsa si in sufletele oamenilor, iar intreaga campie este si ea inundata de lumina.

Totodata, schimbarile din natura, atmosfera creata si dinamismul tabloului su­gereaza vesnicia naturii si stransa legatura dintre aceasta si om: "De fiecare data mai trainic te unesti
Cu farmecul acestor privelisti campenesti".

Legatura om-natura este permanenta, in ciuda trecerii generatiilor, si tocmai de aceea devine repetabila:

"Ce rasete, ce chiot pe drumurile viei -
Pe unde-au mers parintii, iti duci si tu copiii.
"
Elementele tabloului sunt puse in relief prin intermediul unor imagini vizuale, realizate cu ajutorul epitetelor ("pomi ninsi\ "cer limpezit), al personificarilor ("pomii ii flutura batiste", "lumina a botezat campia"), precum si al metaforelor ("apa luminii", "nea de floare", "iarna lor" etc.
Acestor imagini li se alatura si cele auditive, realizate cu ajutorul personificarilor ("te cheama un cuc", "un sipot s-a trezit") si al epitetului cu rol personificator "galgaitor", care sugereaza aproape onomatopeic susurul izvorului.

Fiind un pastel, acest tablou in versuri se caracterizeaza si printr-un puternic lirism, deoarece poetul isi exprima sentimentele sale de admiratie, de bucurie si de satisfactie, entuziasmul sau neretinut in fata maretiei naturii. Desi acest tablou de primavara ne aminteste de creatiile similare ale lui Vasile Alcsandri (Oaspetii primaverii) sau ale lui George Cosbuc (Vestitorii primaverii) el are si o nota originala data de intensitatea placerii pe care poetul o traieste si o exprima in fata frumusetilor naturii si de implicarea directa a cititorului pe care il face partas la farmecul naturii.