Poezia "Lamento", inclusa in volumul "Ora fantanilor"; se deschide cu un peisaj simbolist, cu tristeti si monotonii bacoviene, repede orientat, in sens avangardist, prin dicteu automat, catre un derutant spectacol interior:

"Ploi de martie, tragedie citadina,
arborii isi fac semne ca surdomutii.
Pentru spectacolul de adio
plangeti lacrami de faina
printre sonerii, lumina,
de Sfantul Bartolomeu al afiselor."

Tabloul pastreaza numai cateva detalii de spectacol dezolant al naturii, ploaia, un martie intunecat, orasul dezolant, arborii desfrunziti, fluturand in vant cu gesturi bizare, de "Sfantul Bartolomeu al afiselor" rupte.
Imaginea devine brusc suprarealista, pentru ca elementele naturii se conjuga intr-o apocalipsa a intunericului, in care suna Trambita de Apoi:

"Dinspre bariere noaptea vantuie, -
treci intre cristale, feeric, deci,
pe rugul tau launtric rastignita,
in dara farului, snop imponderabil,
cu echipaj pe pneu rostogolit."

intr-un limbaj criptic, telegrafic, insuficient siesi, se figureaza miscarea unui echipaj insolit, venind dintr-o directie necunoscuta, a unui automobil in noaptea sfasiata feeric de snopii de lumina ai farurilor. Femeia enigmatica este "launtric
rastignita" pe rugul canapelei.

La apocalipsa noua apare, in chip de Iisus, venit cu armata sa de ingeri, un Negru, noul supraom, enigmatic, ca un mesager al pierzaniei:

"Si s-au aprins stelarele vitrine,
cumplit se stramba Negrul la volan,
inghite felinarele unul,cate .unul,
la intrarea in teatru, va dansa, va dansa.

Nu ma vezi, sufar» sub tilindrul inutil."

Omul Negru pare a fi stapanul fortelor intunecate, o entitate negativa, care conduce imensul tren al distrugerii si schimbarii in rau a vietii.
Un eu liric discret se arata din umbra in finalul poeziei, singurul spectator la o reprezentatie de adio, pentru care nu mai are nici o consideratie, pastrand pe cap "tilindrul inutil".


Teme si motive ale poeziei "Lamento"
. Apocalipsa, stingerea lumii, al carei semnal este dat de un misterios Om Negru, venit dintr-o galaxie a Raului; personajul este la bordul unui imens car al distrugerii, care scoate stelele de pe cer, le transforma incetul cu incetul in gauri negre, in punct de "materie intunecata".


. insingurarea, noaptea, vazute ca mijloc de intruziune a fortelor intunericului.
.  Tragedia citadina ce se extinde la nivel cosmic, se transforma intr-o inopinata "panza a vesniciei", inchisa pentru totdeauna intr-un intuneric din care nu mai renaste lumea.