"Visul spanzuratului" este o poezie macabra, socanta, cu un umor negru ce aminteste de celebrul catren al lui Francois Villon, condamnatul la spanzuratoare:

"Va sti acum al meu grumaz
Cat trage fundul la necaz".

Aici, spanzuratul anonim exprima o superbie a echilibrului in cele din urma regasit, prin intoarcerea mioritica intre elementele naturii si in lumina crepusculara a lumii:

"Spanzuratul vanat din gradina
plin de roua si de frunze moi
se-nvarteste-n axul de lumina
fara frica de ninsori si ploi
si razand cu ochii amandoi."

Natura si lumina participa la acest spectacol al mortii cotidiene: spanzuratul, "vanat" la fata, este impodobit cu "frunze moi" si picuri de roua, iar lumina pare sa dea sens miscarii pe verticala, supunandu-l unei polarizari care ii sporeste stralucirea.
Spanzuratul pare un om fericit, eliberat de orice grija, fara frica de fenomenele extreme ale naturii, de "ninsori si ploi", gasind, in sfarsit, calea catre stele:


"Spanzuratul pana-n dimineata
pe acelasi gand s-a leganat
agatat de stele cu o ata,
usurat de dragoste si viata
si simtindu-se neatarnat."

Omul spanzurat pare a se trezi, intr-o armonie deplina, in lumea noua, totala, a simturilor arhaice descatusate:

"Astfel facu haz spre ziua
ascultand prin arborii vecini
pasari care bat apa-n piua,
si cand soarele-i trimise spini
gadilandu-l pana la suspin".

Nota macabra si ironica a poeziei se observa si in ultimele versuri, trupul celui mort fiind capabil de bufonerii postmortem:

"spanzuratul vanat ca o floare
si cu limba amenintatoare
isi stranuta sufletul din plin."


Teme si motive ale poeziei "Visul spanzuratului"
.  Lumea grotesca generata de imaginea scabroasa a unui spanzurat expus in lumina solara, conservat de fenomenele normale ale naturii.
.  Universul supramaterial in care patrunde spanzuratul, prin simturile sale care o iau razna dupa moarte.
. Umorul negru, macabru, al poeziei, bufoneriile, notele de ireal si de fantastic tenebros.