Texte ce pot fi alese ca suport al demonstratiei: Liviu Rebreanu, Ion (personajul eponim), Padurea spanzuratilor (Apostol Bologa).

Orientari teoretice

Cu referire la un personaj, termenul drama noteaza o stare conflictuala in desfasurare; adesea aceasta stare conflictuala se datoreaza unor dorinte sau aspiratii care, din diferite motive, sunt opuse.

Liviu Rebreanu, Padurea spanzuratilor, drama lui Apostol Bologa

Aparut in 1922, la numai doi ani dupa ce primul sau roman Ion il impu­sese ca scriitor de prim rang; romanul Padurea spanzuratilor se inscrie in seria romanelor inspirate de Primul Razboi Mondial, eveniment ce avea sa fie resimtit pretutindeni in lume ca o ruptura grava, dupa care lumea s-a schim­bat radical. Autorul insusi traise experiente traumatizante care-l vor duce pana in pragul sinuciderii si care vor constitui materialul epic al nuvelei Calvarul, iar dupa razboi aflase cu intarziere despre tragedia fratelui sau, Emil, ofiter in armata austro-ungara, executat prin spanzurare in dreptul trecatorii Ghimes, pentru crima de tradare si incercare de dezertare la inamic. Cu toate similitudinile intre soarta acestui frate si eroul romanului sau, Apostol Bologa, intr-o conferinta publicata ulterior sub titlul Marturisiri, Rebreanu insista asupra deosebirii fundamentale dintre cei doi "spanzurati".

Fratele sau, sustine scriitorul, prins in vartejul razboiului, a actionat linear, potrivit unor convingeri de mult coagulate. Eroul sau insa ilustreaza "criza unei generatii" si este tocmai datorita acestui fapt un sovaielnic.

Este de remarcat in aceste precizari ca vorbind despre "o generatie", autorul nu se mai refera doar la particularitatile situatiei unei tinerimi aflate intr-un imperiu multinational, desi neindoielnic aceasta realitate politica a dat crizei o urgenta si o profunzime tragice. Esenta acestei crize, asa cum o subliniaza numele ales pentru erou, Apostol, o constituie cautarea unei lumini calauze intr-o lume care l-a pierdut pe Dumnezeu.


Ca intotdeauna la Rebreanu, poet al coti­dianului, evenimentul are rolul de a precipita, de a limpezi si acutiza conflic­tele latente pe care rutina vietii le voaleaza, fara a le rezolva, permitand lumii o incredere iluzorie in soliditatea tiparelor in care isi inscrie viata.
Scriitorul isi plaseaza eroul intr-o lume similara cu cea din Ion, caci intre Armadia, oraselul in care Titu si Zaharia Herdelea intalnesc la berarie notabi­litatile locale, intelighentia zonei, si discuta cu aprindere perspectivele alege-
rii ca deputat a avocatului Grofsoru, infocat aparator al drepturilor romanilor, si Parva natala a lui Apostol Bologa sunt in fapt putine deosebiri. Familia eroului se deosebeste calitativ de celelalte, gratie tatalui sau, erou memo-randist, mostenitor aspru al traditiei strabunului tras pe roata la Alba-Iulia alaturi de "craisor", de Horea, a carui amintire insangerata de erou si martir fusese pentru el temelia unei vieti definite prin indarjire. Luptatorul Iosif Bologa impusese si in viata de familie o austeritate mai curand rece, straina de manifestarile afectivitatii. Om cu o intensa si ardenta viata launtrica, me-morandistul era un interiorizat ce nu gasea si nici nu cauta calea de impar­tasire, de comunicare. Acest fel de a fi si-a pus pecetea asupra casniciei lui inca de la intemeierea ei, caci tanarul si admiratul avocat nu-i daduse nici un semn fiicei doctorului Hogea, inca eleva la pension, ca ar distinge-o prin ceva de celelalte domnisoare aflate la petrecerea unde se intalnisera. Se multumise sa-i ceara mana tatalui ei, care fusese onorat si fericit de aceasta alegere, asa incat Maria aflase de la directoarea pensionului ca este chemata acasa ca sa se marite. Tanara, mai mult copilandra, crescuta fara mama, intrase in aceasta casatorie cu totul timorata de barbatul pe care o lume intreaga il admira si asa ramasese, neputand sa treaca dincolo de atitudinea rezervata a sotului ei, care totusi o iubea. intreaga rezerva de iubire a sufletului ei si-o indreptase, in consecinta, asupra lui Dumnezeu. Nasterea fiului ei ii adusese o faptura asupra careia sa-si reverse iubirea fara nici o opreliste, aproape un substitut al lui Dumnezeu, si doar cresterea lui in iubirea de Dumnezeu ii alungase temerea de tradare a lui Dumnezeu. Neconcordantele intre influentele celor doi parinti se vor repercuta evident si asupra copilului si, in primii ani, cea a mamei, cu ardenta ei iubire pentru un Dumnezeu atotputernic si bland totodata, va fi mai puternica, asa incat Apostol va avea chiar o viziune cu prilejul unei mici solemnitati in biserica unde i se incredintase rolul de a rosti la slujba ruga­ciunea "Tatal Nostru".

Momentul de beatitudine al copilului care vazuse intr-o lumina orbitoare pe Dumnezeu infricosator, dar raspandind caldura unei imbratisari materne va determina reactii adverse ale parintilor, dar abia la ispravirea ciclului primar Iosif Bologa il va smulge din izolarea familiala dandu-l la scoala la Nasaud.

Sensibil, serios si inteligent, Apostol trece spaimele acomodarii cu stra­inii, iar succesele scolare il vor apropia de tatal sau a carui pretuire sobra ii da sentimentul ca e adult. De altfel, la absolvirea primelor patru clase, tatal sau a dat felicitarilor sale un cadru solemn, rostind o alocutiune aidoma unui legat fiului sau ajuns la varsta la care, in caz de nevoie, ar fi putut sa-si castige singur painea. Imperativele atat de limpezi si armonios articulate ale acestui ghid in "viata si lumea... pline de taine grele" menite sa conduca spre impli­nirea nazuintei de a dobandi stima oamenilor si a lui insusi se vor dovedi cu neputinta de atins:

"sufletul tau sa fie totdeauna la fel cu gandul, gandul cu vorba si vorba cu fapta, caci numai astfel vei obtine un echilibru statornic intre lumea ta si lumea din afara" - asa sunau cuvintele memorandistului, care lasa in seama deciziei fiului alegerea drumului in viata, a carierei deci, dar, oricare ar fi fost acesta, el trebuie urmat ca barbat, sub semnul datoriei, si ca roman.
Moartea subita prematura a lui Iosif Bologa are un impact teribil asupra adolescentului, care pierde nu numai noul idol, tatal, ci si pe Dumnezeu, momentul deciziei drumului in viata gasindu-l singur in fata "tainelor grele" ale lumii si vietii. Si cea dintai decizie a fost alegerea studiului filosofiei, ce -in locul lasat gol de Dumnezeu - trebuia sa dezlege "tainele".

in ciuda opozi­tiei inversunate a mamei, urmeaza cu succes studiul filosofiei la universitatea din Budapesta, depasind prin stradanie toate dificultatile, si se vede, mandru si satisfacut, in stapanirea unei "conceptii", ca raspuns la intrebarile tulbura­toare cu privire la rosturile omului in lume. Participarea la o "colectivitate organizata" era singura sansa de a nu se irosi a "viermelui", a fugarei "licariri de constiinta" care e omul. Validata la Budapesta, dar mentinuta numai prin artificii la Parva, aceasta "conceptie", sustinuta cu patos, se potrivea la fel de indoielnic si firii sale, caci Apostol nu se simtea bine in "colectivitate", era mai curand un solitar, preferand hoinarelile in afara orasului si a febrei sale "constructive".

Hotararea de a se logodi cu Marta, cocheta si frivola fiica a avocatului Domsa, este o pripeala generata de lipsa lui de experienta si de micile manevre ale avocatului care, aidoma intregii elite din Parva, socotea ca fiul memorandistului are un viitor stralucit ca profesor la universitate.


Ca si "conceptia", Marta i se potrivea - fiind din acelasi mediu - si nu i se potrivea in acelasi timp - fiind cu totul straina de preocuparile si de modul de viata spre care era inclinat. Si tot ca si "conceptia", si logodna este mentinuta din vointa de consecventa, frivolitatea Martei fiind un obstacol de invins pentru a o cuceri.
Izbucnirea razboiului scoate la lumina alte fisuri ale "conceptiei", caci "colectivitatea organizata" in care individul trebuie sa se incadreze activ, pasivitatea fiind blamabila, avea ca menire "efortul constructiv", razboiul neintrand in aceasta formula si, peste toate, la Parva acest razboi era categoric unul strain. Cumpana va fi inclinata de flusturatica preferinta a Martei pentru "eroi", adica pentru uniforme militare, iar Apostol accepta in "conceptia" sa razboiul ca "adevaratul izvor de viata si cel mai eficace element de selec-tiune".

Vreme de doi ani, luptand vitejeste, ranit si decorat, Bologa a trait in echilibru cu sine insusi si cu lumea. Fragilitatea acestui echilibru, amenintat din interior ca si din exterior, iese la iveala cu prilejul unui eveniment -incipitul romanului - care dezvaluie insurmontabilele contradictii ale reali-
tatii pe care si-a ridicat subreda sa imagine rationala, "conceptia" sa, ca si pe cele ale fiintei sale, unde sufletul si gandul nu se pot armoniza si poate nici nu sunt nivele distincte. Acest eveniment marcand declansarea crizei, este spanzurarea unui ofiter ceh, Svoboda, condamnat la degradare si moarte dezonoranta pentru crima de inalta tradare, incercare de dezertare la inamic. La pronuntarea acestei sentinte contribuise activ chiar Apostol, cooptat in Curtea Martiala in virtutea meritelor sale ostasesti, si pentru care nu exista nici un dubiu nici asupra vinovatiei, nici asupra perfectei indreptatiri a sentintei.

In constructia acestei scene se poate remarca stiinta convergentei efectelor care dau descrierii valoarea ei de reprezentare realista a unei ambiante geografic identificabile si in acelasi timp o semnificatie simbolica de mare profunzime: un cer tomnatic mohorat, boltit ca un urias clopot de sticla aburita, orizontala campiei negre "intepata" de rari arbori agonizanti, unica verticala "noua si sfidatoare" - spanzuratoarea - axis mundi si limba de clopot, asteptandu-si cu streangul atarnat fructul mortii. in dreapta si stanga ei, cele doua cimitire despartind si in moarte ostenii, inconjurati de sarma ghimpata, de satenii acoperiti de cruci paraginite si vegetatie salbatica descompusa, un cimitir de doua ori loc al mortii, amintire stearsa si sumbra a unui alt timp. Toamna si razboiul fac din satul pierdut in pacla si fum un amestec de ruine si ofilire umeda si pipernicita. in asteptarea convoiului oficial, cei doi soldati batrani si un localnic, despartiti de bariera de limba si mai ales de statutul lor, sapa fara tragere de inima pamantul inert si ostil sub comanda unui caprar, apasat de pustietatea urata a locurilor care par a se aduna concentric si ame­nintator sub bratul spanzuratorii. Spre acelasi loc al supliciului se indreapta succesiv doi ofiteri, intai unul venind dinspre cimitir, adus parca impotriva vointei sale de palele de vant, apoi celalalt venind dinspre sat grabit, hotarat si punand capat lancezelii apasatoare prin ordine pripite, care nu impun totusi rigoare militara, ci doar o agitatie speriata. Acesta e Apostol Bologa, mai degraba febril decat autoritar, incercand sa impuna executiei o rigoare mili­tara, sa se asigure ca lucrurile se vor desfasura cu precizie si fara incidente. Astfel, in etape succesive, spanzuratoarea aduna in jurul ei lumea celor vii, o lume diversa si macinata de contradictii accentuate pana la paradox de momentul executiei, cand singurul impacat cu toti si cu toate si mai ales cu un ce superior, inaccesibil tuturor celorlalti, apasati de clopotul opac al boitei, este condamnatul, dezonoratul exclus rusinos din tagma camarazilor sai, judecat ca nevrednic de viata in general, si al carui mormant va pecetlui aceasta excludere, caci nu-si va gasi locul in nici unul din cele doua cimitire. Cu lumina stranie din ochii condamnatului pare a se stinge orice lumina si un intuneric brusc coboara asupra lumii, schimband intr-un anume fel rolurile, cei vii vadindu-se a fi cei cu adevarat condamnati.

Este de remarcat ca prezentarea personajului principal se face pe fundalul imaginii generice a lumii, locuri si oameni supusi deopotriva unei puteri inexorabile, careia nu i se pot sustrage. El e unul dintre cei doi ofiteri sositi din proprie initiativa, fapt ce il distinge atat de soldatii ce sapa groapa, cat si de convoiul oficial, si, pe fondul acestei similitudini, se naste si prima disputa cu privire la executia ce va avea loc: Apostol se face aparatorul regulamen­telor si al unor valori ca onoare si datorie, pe cand cehul Klapka isi exprima indoiala ca acestea sunt suficiente cand e vorba de viata unui om. Executia propriu-zisa anuleaza insa valoarea oricaror principii, fie ca sunt umanitare sau militare, ea naste o coplesitoare emotie pe care o resimte ca oboseala si lehamite chiar si generalul Karg ce renunta la discursul despre caracterul pilduitor al acestei pedepsiri. "Ce intuneric, ce intuneric, Doamne, s-a lasat pe pamant..."

isi va sopti eroul, in timp ce se va indrepta spre locul incartiruirii unde-l astepta o scrisoare a mamei, doina taraganata de acasa a ordonantei sale, Petre, si, o data cu ele, multimea icoanelor din vremea cand lumina ca o imputare din ochii condamnatului - care refuza sa se stearga - inca nu exista. Desi eroul crede ca, o data ajuns inapoi pe front, rutina razboiului de transee va pune din nou stapanire pe viata sa, speranta aceasta nu se va indeplini. Ceea ce se petrecuse langa satul din campia dezolanta va fi o piatra de hotar, iar taina luminii, chemare si imputare in acelasi timp, o obsesie chinuitoare. Pe durata unei perioade simbolice si ea - intre seara grabita din toamna mohorata a executiei lui Svoboda si zorii de zi din primavara Saptamanii luminate a propriei lui executii - Apostol Bologa strabate un drum lung, in cautarea unui echilibru interior si cu lumea ce se va vadi cu neputinta de atins. in transeele rutinei frontului se imprieteneste cu noul venit, cu capitanul Klapka, de la care afla indirect mai multe despre lumea celui spanzurat, fiind­ca acesta ii destainuie secretul rusinos al prezentei lui la executie: luase parte la pregatirile de dezertare ale unor camarazi, cehi ca si el, si se razgandise in ultimul moment. Ceilalti fusesera prinsi si impartasisera soarta lui Svoboda, iar el, cu toate ca participarea sa ramasese secreta, se simtea suspectat in per­manenta si chiar mutarea lui pe frontul rusesc o socotea efect al acestei ba­nuieli ce plutea in jurul oricarui ceh. Motivul razgandirii sale, temeiul hotararii lui de a ramane in viata cu orice chip, era familia care-l astepta acasa. intelegerea umana si simpatia care-i leaga pe cei doi barbati, atat de deosebiti in fond, dainuie si cehul urmareste cu o grija aproape paterna zbaterile mai tanarului sau camarad, aflat mereu pe marginea prapastiei.

Cand vestea deschiderii unui nou front o data cu intrarea Romaniei in raz­boi ajunge in acest loc, toata confuzia launtrica a lui Apostol se polarizeaza
intr-un singur refuz cert: nu va lupta pe frontul romanesc si se decide sa-si "cumpere" favoarea de a nu fi transferat printr-o fapta de bravura care sa-i sustina cererea. in razboiul de pozitii din Galitia o astfel de fapta de arme nu i-o poate prilejui decat distrugerea unui reflector rusesc ce matura campul cu desavarsire inutil si patetic, caci lumina lui nu avea ce dezvalui. Cu toate acestea, la intervale neregulate si in locuri diferite, lumina lui imbaia o parte din transee provocand sistematic raspunsul artileriei. Apostol se lasase cu voluptate in voia acestei lumini chematoare si mangaietoare, ce ajunsese un subiect enervant pentru superiori, si care, in momentul de cumpana in care se afla, ii oferea sansa salvarii tocmai prin eliminarea ei. Pregatirea infrigurata, dezamagirea dublata de o ascunsa bucurie la ratarea tintei, urmata de tristetea nelamurita si profunda dupa reusita, preced intalnirea hotaratoare cu gene­ralul Karg. "Tainele grele" ale vietii, despre care ii vorbise cam emfatic tatal lui, se vor vadi cu prilejul acestei audiente. Preocupat de obstacolele in calea decorarii sale datorate dedesubturilor unei birocratii incalcite, generalul Karg este nemultumit ca tanarul ofiter caruia-i facuse onoarea de a-l decora per­sonal nu se retrage imediat si ca are indrazneala sa ceara ceva. il va refuza net si-i va taxa atitudinea ca antipatriotica si tradatoare. Aceasta reactie a generalului linisteste instantaneu febrilitatea eroului, care simte o brusca eliberare, caci iese ca dintr-o haina prea stramta din chingile tuturor lega­turilor care-l tineau in armata statului. Lepadarea de tot ce crezuse si - de la o vreme - de tot ce se straduise sa creada este resimtita de erou ca o expunere neprotejata la vartejurile vietii, stare incarcata de primejdii, dar in acord profund cu taina descoperita intr-o camaruta a sufletului, dupa cum ii marturiseste el lui Klapka. Noul sau prieten, care-l felicita pe Apostol pentru curajul de a-l fi infruntat pe general, intra insa in alerta cand afla decizia lui de a dezerta si-l sfatuieste sa renunte la asemenea intentii cu efecte fatale. Apostol ramane insa de neclintit si se concentreaza asupra dezertarii.

Traind exclusiv in orizontul fiecarei clipe cu sarcina ei precisa in actiune, eroul asaza un ecran opac impenetrabil in fata oricaror framantari, a oricaror ganduri. Acestea insa vor izbucni cu vigoare la spital, dupa ce dezertarea sa esuase din cauza unui atac neasteptat al rusilor in cursul caruia fusese ranit destul de grav. Revenirea din starea de inconstienta a insemnat intai bucuria pura de a trai, insa, pe masura ce circumstantele concrete ale vietii intra in sfera constiintei sale, eroul este asaltat de ganduri si, dupa deznadejdea ratarii dezertarii prin hotararea sortii, cu sufletul cotropit de ura impotriva dusma­nului si dusmanilor care-l obliga sa lupte impotriva celor de un neam cu el, eroul se inchide in decizia de a dezerta de indata ce va ajunge pe front. Reali­tatea cu fluiditatea conjuncturilor ei ii rezerva eroului trairi contradictorii, materializand parca premonitia cu privire la vulnerabilitatea sa dupa ce se destramase platosa ce asigurase inteligibilitatea lumii in care traia si-i asigurase confortul interior al unui comportament in acord cu lumea si cu sine. Pe locotenentul Varga, nepotul mentorului sau de la universitate si bun camarad odinioara, il priveste acum ca pe un dusman si raspunde cu ostilitate incercarilor lui de a se apropia; in compartimentul generalului Karg, aflat acum intr-o stare de buna dispozitie, gaseste o suparatoare incercare de a interpreta revenirea lui pe front drept o impacare cu situatia data si chiar o oarecare intelegere a justificarii morale a opozitiei sale initiale de a lupta pe frontul romanesc. Mai mult, generalul, care-l privise cu ura si scarba in intrevederea de la Zirin, il anunta ca-l muta la manutanta, pretextand starea sanatatii lui, dar in fond spre a-l scuti de a lupta direct cu conationalii sai. In acelasi tren ce-l ducea spre front, Bologa are surpriza de a-l reintalni pe fostul sau prieten si tovaras de discutii serioase de la liceul din Nasaud, preotul Boteanu, proaspat eliberat dintr-un lagar unde fusese trimis ca suspect, deoarece era roman. Experienta aceasta il marcase profund si, umilit si inspaimantat, Boteanu nu se bucura deloc de reintalnirea cu Bologa si mai ales de faptul ca acesta ii vorbeste romaneste. Lumea refuza sa intre in tiparul consonant cu polarizarea ei potrivit cu proaspat descoperita comoara launtrica: iubirea neconditionata pentru cei de un neam cu el. Satul in care se afla incartiruit si unde ajunge intr-o stare de oboseala si nesomn ii prilejuieste sentimente tot atat de contradictorii, facandu-l sa traiasca intr-o surescitare continua: hotaraste cu precipitare sa porneasca la recunoasterea terenului in vederea dezertarii, ingrijorat parca de orice amanare ce ar putea eroda decizia lui, desi se simte strain si respins de toti. Teribila vointa de a trai a trupului sau, o vointa independenta de cugetul sau si care se manifestase cu atata vigoare dupa ce fusese ranit asigurandu-i supravietuirea aproape miraculoasa, ar putea sa-l faca sa renunte si sa ramana, sufocat de o ura atat de puternica, incat sta sa explodeze. intalnirea cu Klapka, care se simtea acum la adapost de orice suspiciune si nici nu vrea sa auda despre planurile primejdioase si utopice ale lui Bologa, ce-i readuc in minte o etapa stimabila, dar depasita, e urmata de o neasteptata intalnire cu un ofiter roman ratacit printre linii si luat prizonier. Solicitat de Klapka sa slujeasca drept interpret, Apostol se bucura ca are cui sa impartaseasca apartenenta sa solidara la acelasi neam, dar elanul sau este primit cu raceala, daca nu cu indignare, de prizonier, care-i repro­seaza comportamentul brutal al celorlalti si-i pune la indoiala loialitatea de roman, dat fiind ca se afla de partea opusa a liniei frontului. Cautand la preotul Constantin Boteanu un confesor pentru aceasta stare coplesitoare, Apostol nu gaseste decat o retinere infricosata si un refuz categoric de a fi amestecat in planurile lui, fie si prin anuntarea ulterioara tainica a mamei in legatura cu soarta lui. Toate aceste peripetii ale primei sale zile de front ii dau
o stare de epuizare totala si eroul cade a doua oara intr-o stare de inconstienta vecina cu moartea, din care nu se trezeste mai senin, ci coplesit de disperarea neputintei. Moartea care i se pare un liman il respinge, iar viata "fara un reazem solid care sa tie vesnic dreapta cumpana intre lumea dinlauntru si cea din afara" e insuportabila. in zilele de izolare ce au urmat, prezenta perma­nenta a fetiscanei gazdei la care fusese incartiruit, Ilona, are darul sa alunge orice gand. De cand o vazuse prima data simtise o atractie pentru tarancuta cu ochii vii, pe care se silise sa o alunge din minte, dar in starea de toropeala a bolii nu mai avea nici macar vointa de a lupta cu vraja ce se desprindea din faptura ei. Ursuzul doctor Meyer reuseste sa obtina ceea ce el considera a fi medicamentul cel mai bun, un concediu de convalescenta de o luna.

Intalnirea lui Apostol cu lumea careia-i apartinuse candva nu face decat sa sublinieze adancimea prapastiei ce se cascase intre el si trecutul sau. Nici mama sa, bucuroasa de revederea neasteptata, dar sanctionand cu o privire aspra neindemanarea slujnicei emotionate care sparge o farfurie, nu poate strabate spre sufletul sau decat pe puntea subtire a amintirilor luminate de magia primaverii. in schimb, intalnirea cu Marta, care-si traia tineretea rasfa­tata flirtand cu ofiterii aflati ocazional in Parva, este un adevarat soc, provo-candu-i resentimente atat de puternice, incat pana si cocheta usuratica simte palpabil iminenta unei izbucniri napraznice pe care numai conversatia mon­dena o tine la o distanta suportabila. Tumultul din inima i se descarca dupa ce ii trimite avocatului Domsa o scrisoare prin care il anunta ruperea logodnei, dupa care asista cu raceala indiferenta la agitatia pe care gestul sau, despre care nu o anuntase nici pe mama lui, o provoaca. Discutiile despre viitorul compromis al Martei si lipsa de cavalerism a gestului sau nu trezesc nici un ecou si nici o dorinta de explicatie, iar fierberea targusorului, in care se ras­pandise vestea ca rupsese logodna fiindca Marta vorbise ungureste cu un ofiter, il face pe de o parte sa inteleaga meschinaria timorata a concetatenilor sai, pe de alta parte sa constate ca mobilul acestei rupturi nu-i e prea limpede nici lui. Total insingurat, Apostol petrece ceasuri intregi in pridvor lasandu-si privirile sa alunece cand la crucea din varful bisericii, cand la piatra tombala a parintelui sau cu literele aproape sterse, simtind dureros ca "intre inima si mintea lui era un zid asupra caruia toate sfortarile sale se frangeau neputin­cioase".

Sosirea notarului Palagiesu, si el fost coleg de liceu cu Bologa, in misiunea semioficiala de a-i cere sa revina asupra ruperii logodnei pentru mentinerea "linistii patriotice" din orasel are darul sa-i provoace o izbucnire de furie violenta, caci are in fata chipul hidos al tuturor tradarilor invaluite in discursul de circumstanta al stapanirii, forma odioasa, nespalata si triumfa­toare a adaptarii. Alternanta de furie clocotitoare, descarcata in gesturi defini­tive, cu stari de calm de neinteles pentru cei din jur ce puncteaza revenirea sa in locurile natale repeta balansul extenuant declansat de executia lui Svoboda, fara sa rezolve marile incertitudini, sfasierea launtrica. intregul sau comporta­ment de dupa incercarea de dezertare ratata i se pare deplorabil, lipsit de intelegere pentru cei din jur si adanc viciat, caci izvora din ura, boala a sufle­tului. Lumina adevarata pe care o gaseste in cele din urma intr-o tainita interioara in cursul zilelor ploioase ce-l spala parca de zgura este iubirea, iubirea-viata prin care fiinta sa se conecta la nemarginire pulsand in ritmul unei beatitudini fara moarte. Pereche a viziunii din copilarie, aceasta revelatie a unui Dumnezeu-iubire stapanind cerul si pamantul il impaca cu sine insusi si cu lumea si, cu aceeasi graba a tuturor gesturilor sale izvorate din linistea unei solutii, Apostol isi cere iertare de la toti, provocand o uimire si o des­cumpanire mai mari. Plecarea sa pe front, grabita de scrisorile delatoare ale lui Palagiesu, ramas acelasi, ca si toti ceilalti de altfel, se produce pe fondul acestei stari de fericire strabatute doar o clipa de o presimtire intunecata, paradoxal, in momentul in care mama sa venita sa-l conduca la gara se pierde din privirile sale, invaluita de florile unui mar "ca-ntr-o haina de mireasa".


Ultima saptamana a vietii eroului, Saptamana Patimilor, se desfasoara intr-o atmosfera de sarbatoare a sufletului. Apostol Bologa se lasa in voia iubirii pentru Ilona, cu totul nepasator la barierele ce-l desparteau de taran­cuta unguroaica din satul unde-l purtase hazardul razboiului si care dovedise puterea de intelegere si de daruire a unei feminitati simple si profunde, si-si face logodna acceptata atat de Klapka, cat si de preotul Boteanu. in jurul lui primavara, sarbatoreasca si ea, e marcata de faptele cumplite ale razboiului care merge inainte si carora Apostol nu li se va putea sustrage. O indisponi­bilitate a unui ofiter membru al Curtii Martiale determina numirea lui pentru judecarea unor tarani romani, acuzati ca ar fi spionat pentru inamic, desi acestia nu facusera decat sa are ogoarele lor, nefericit plasate in campul de bataie. Cum nu se poate sustrage acestei numiri, prada aceleiasi meticuloase concentrari doar asupra clipei, Apostol porneste spre liniile inamice si nici un atac neasteptat nu-i mai frange drumul, ci doar o patrula condusa de locote­nentul Varga, implinind amenintarea din discutia din tren. Arestarea sa nu-i provoaca eroului decat un sentiment de eliberare si, ca instrainat de chiar clipele anterioare, priveste curios, tara a o recunoaste, harta pozitiilor, de altfel veche si nefolositoare, pe care Varga o descopera la perchezitie, cu un gest de triumf. O luase, de altfel, la intamplare, ca o justificare, cand trecuse pe acasa sa o vada inca o data pe Ilona. Toate formalitatile pana la predarea lui la cartierul general se desfasoara intr-o atmosfera de rutina mai curand morocanoasa si, ca si Apostol, toti par cu totul detasati de semnificatia intamplarii la care participa. Trecerea prin crangul in care ca niste fructe ale mortii atarnau trupurile taranilor spanzurati ca spioni provoaca tanarului
ofiter insarcinat cu paza arestatului chiar o exclamatie admirativa pentru severitatea generalului. Devenit obiect in toate aceste formalitati, eroul se regaseste asaltat de franturi de ganduri si sperante nesabuite intr-o inchisoare-casuta ce fusese candva o casa pentru papusi. Nici o clipa insa nu participa la batalia pentru viata sa, purtata cu versiuni avocatesti, deopotriva de false, atat de catre pretorul care inventase o intreaga retea de spionaj alcatuita din taranii arestati si condusa de Bologa, cat si de Klapka, care-si infransese frica lasa si se decisese sa-l apere si sa-l salveze cu orice risc, mizand pe explicatia plauzibila a ratacirii. O raza de liniste in vartejul ametitor si incoerent in care se descompune universul sau launtric aduce doar Ilona, care izbutise sa indu­plece santinela sa o lase sa-i serveasca masa si care-i ingana cu ochii rosii de plans ceva despre puterea dumnezeiasca. Procesul insa se desfasoara fara ca Apostol sa inteleaga ceva si tara ca judecatorii sai sa-i inteleaga comporta­mentul pe care-l apreciaza ca sfidator. Apoi realitatea continua sa se destrame pentru intelegerea sa, ce se agata obsesiv de cuvinte ce nu se mai suprapun decat peste o iluzorie reprezentare. intelege cu dificultate sentinta ce i se citeste in miez de noapte si pierde intelesul termenului "imediat", intreban-du-se infrigurat de ce nu se precizeaza ora executiei. E apoi randul preotului Boteanu, care obtinuse si el favoarea de a-l inlocui pe preotul militar pentru ultima impartasanie, sa-l mangaie dand un sens zbuciumatului destin al condamnatului. Bologa ii soarbe cu nesat cuvintele ce se insira cu solemnitate arhaic-eroica vorbind despre jertfa de buna voie "pentru neamul parintilor sai si pentru credinta lor in vecii vecilor", apoi porneste pe ultimul drum, dupa ce-i incredintase un ultim mesaj catre mama sa careia i-o lasa in grija pe Ilona. Pe masura ce inainteaza, lumea ca si propriul sau trup se instraineaza si, ajungand la locul executiei, eroul isi citeste pe crucea pregatita de tatal Ilonei propriul sau nume, pe care nu-l recunoaste insa. Mai distinge chipurile celor apropiati, apoi, inundat de un val de iubire, avand in fata luceafarul ce vestea zorile, isi potriveste singur latul la gat si intra in moarte cu privirile insetate de lumina rasaritului, insotit de glasul preotului ce-i incredinta sufle­tul lui Dumnezeu.
Aceasta extraordinara reprezentare a ultimelor zile ale eroului lasa insa invaluita in taina versiunea lor "adevarata", caci motivatia hotararii de dezer­tare lipseste. Eroul nu isi pune problema si nici in zilele ce succed prinderii sale nu si-o formuleaza coerent nici pentru sine, nici pentru ceilalti, fie prea indurerati si ingroziti de urmari, fie prizonieri ai unor fantasmagorice scena­rii. Urmasul motului tras pe roata la Alba-Iulia si al subprefectului din timpul lui Avram Iancu, fiul memorandistului are si el parte de o moarte violenta, caci vremea blestemului inca nu se terminase. El este insa categoric un om al unui alt timp, un timp mai complicat ce ridica probleme insolubile orgo- lioasei si, in cele din urma, disperatei fapturi umane. Chiar in ipoteza unei libertati launtrice, dobandite anevoios, ramane deschis si insolvabil raportul cu lumea exterioara, cu miscarea ei haotica si imprevizibila.


Ca intotdeauna, Rebreanu exceleaza in realizarea diversitatii lumii prin crearea unor personaje extrem de vii, surprinse in manifestari conjuncturale dintre cele mai diverse. Mici detalii ale mimicii sau ale infatisarii polarizeaza atentia dand relief personajului. Diversitatea umana remarcabila si in acest roman axat pe un personaj ii asigura acestuia, lui Apostol Bologa, atat reprezentativitatea cat si calitatea de erou, caci el isi asuma problemele timpului si traieste intens con­secintele acestei asumari.

Este de remarcat la acest scriitor obiectiv alternanta reprezentarii lumii cu perceptia acesteia de catre erou, ca si complexitatea reactiilor lui: exista o viata a trupului, una emotional-afectiva si una a inte­lectului aflate intr-o relatie dinamica subtila.