La realizarea structurii simetrice a romanului "Ion" de Liviu Rebreanu, contribuie mai multe elemente de compozitie:

 Titlurile celor doua parti ale romanului, Glasul pamantului si Glasul iubirii. Fiecare dintre cele doua titluri numeste o dominanta sufleteasca a" personajului principal, o porunca mai puternica decat el insusi. in scurta existenta a lui Ion, cele doua "glasuri" se impletesc, cel dintai fiind mereu prezent; aparenta lui "tacere" in partea ultima a romanului isi vadeste inconsistenta in scena mortii personajului cand "... ii paru rau ca toate au fost degeaba si ca pamanturile lui au sa ramaie ale nimanui".

   Titlurile de capitol (primul fiind inceputul, iar ultimul Sfarsitul) care contribuie la impresia de sfericitate a operei.

  Imaginile initiale si finale ale romanului. Ion incepe si se incheie cu imaginea drumului spre Pripas. Daca in prima parte, soseaua "vine" sugerand astfel o introducere in actiune, in ultima "se pierde odata cu plecarea invatatorului Herdelea, lasand loc altei generatii.

  Hora este un alt element de compozitie care deschide si incheie romanul avand - de fiecare data - o alta semnificatie: in primul capitol, la acest moment din viata satului iau parte mai toate personajele antrenate in actiune; in final, ni se sugereaza ca, daca unii s-au stins, altii le-au luat locul, iar Timpul nepasator acopera totul.     

   
Redus la esente, romanul prezinta momentele eternului ciclu al existentei rurale; odata incheiat pentru un individ, ciclul continua pentru altii, asemeni unui fluviu, fara sfarsit.
  S-a remarcat existenta in roman a doua planuri (tehnica utilizata si de Lev Tolstoi in Razboi si pace): unul evocand viata taranilor reprezentati prin: Ion al Glanetasului, Alexandru Glanetasul, Zenobia, Vasile Baciu, Ana, George Bulbuc, Florica si altii, celalalt reliefand momente din viata intelectualilor reprezentati prin familia invatatorului Herdelea si prin preotul.
Intre cele doua planuri ale actiunii exista numeroase puncte de convergenta.