Imaginea satului este, in viziunea lui Liviu Rebreanu, traditionala, cu o multime de obiceiuri, puse in aplicare in timpul molcolm al duminicilor:

"Lautarii isi potriveau zgomotos instrumentele pentru a da de stire tuturor, si mai ales celor razletiti prin gradina, ca incepe jocul. Flacaii bateau nerabdatori din calcaie, scoteau cate-un chiot de veselie si-si aruncau privirile din ce in ce mai des printre fetele care asteptau cu inima stransa sa fie poftite la hora."

Vasile Baciu soseste la hora "cu ochii inrositi si tulburati de bautura".

Taranul foloseste un limbaj abrupt, chiar in preajma preotului Belciug:

"- S amarat rau, domnule parinte, crede-ma! Poate ca nu ma crezi? De-aceea beau si iar beau, beau si iar!... Uite-asa! Ai sa zici dumneata: da de ce esti amarat, betivule? Apoi cum sa nu fiu, domnule parinte? Ca o fata am si eu si nu-mi place deloc fata pe care o am. Nii-mi place, auzi? Ca nu vrea sa ma asculte. Si tare ma doare inima si tare-s suparat ca nu vrea sa se uite-n gura mea. Am dreptate ori n-am, spune dumneata!"

Reactiile oamenilor sunt diferite:

"Belciug nu suferea mirosul de rachiu, caci era bolnavicios, iar Vasile mereu ii duhnea tn nas si ragaia. [...] Doamna Herdelea asculta foarte serioasa, cu capul sus, cu buzele stranse punga si privea manioasa la oamenii care se imbulzeau imprejurul lor, curiosi, razand pe infundate de Baciu. Lui Titu, dimpotriva, ii placeau ingaimarile betivului si nu stia cum sa-l zgandare, fara sa bage popa de seama."

Primarul incearca sa-l potoleasca pe Baciu, care incearca "sa-si otraveasca trupul" cu bautura, dupa cum va constata parintele Belciug, in timp ce actiunea se deplaseaza spre George:


"- Uite-l , domnule parinte! il vezi? Asta-i ginerele meu care mi-i drag! Cu dansul ai sa-mi cununi d-ta fata, macar de-as sti ca are sa crape inima intr-insa!..."

. George Bulbuc este "umeros ca un taur", are ochii "ca doua margele vii", o "voce putin tremuratoare".



Limbajul lui Vasile Baciu este plastic, in momentul cand o surprinde pe Ana cu Ion:

"- Lasati-maaa!... Lasati-ma sa-i scot blohotaile!... Trebuie sa-i beau sangele, altminteri plesnesc!... Lasati-ma..."

. Reactia lui Vasile Baciu il face pe Ion sa-i tremure picioarele:

"Fiece vorba il impungea drept in inima, cu deosebire fiindca auzea tot satul. Mereu ii fulgera sa se repeada si cu un pumn zdravan sa-i inabuse in gat ocarile."

Preotul, la randul lui, se simte responsabil sa intervina, condamnand atitudinea lui Vasile Baciu:

"- Asemenea destrabalati trebuiesc dati pe mana jandarmilor sa le inmoaie ciolanele. Numai asa s-ar face oameni de omenie... Pacat ca Ion nu l-a scuturat putin... Ar fi meritat..."


Un text poate fi analizat atat din punct de vedere denotativ, valorificand sensurile ce dau primul strat de interpretare, dar si din punct de vedere conotativ, identificand sensul ultim al textului, incriptat: in cazul de fata, sensul denotativ descrie satul si hora, in timp ce sensul conotativ prefigureaza o lume infernala, in care pasiunile exacerbate duc la crime si la aproprieri de pamant.