(27.11.1885-l .09.1944)


Liviu Rebreanu, scriitor ardelean, este fiul unui inva­tator din zona Nasaudului. isi face scoala primara la Maieru, unde tatal sau profesa, apoi urmeaza gimnaziul si liceul la Nasaud si Bistrita, in limbile romana, germana si maghiara. Termina Academia Militara Ludovica din Budapesta, dar nu alege cariera de soldat. in 1910 trece muntii si se stabileste in Regat, la Bucuresti. Dupa o perioada grea, de lipsuri materiale, intra in lumea teatrala ca secretar literar. in 1912 se casatoreste cu actrita Fanny I. Radulescu. Apoi se dedica total scrisului. Colaboreaza la revistele vremii si din 1935 este numit in conducerea Societatii de Radio.

Rebreanu moare in 1944, la vila sa de la Valea-Mare (langa Pitesti).

A scris nuvele, dar ramane in constiinta generala mai cu seama ca intemeietor al romanului realist modern, in special prin Ion (1920), dar si prin celelalte romane ale sale, aflate, unele, in prim-planul literaturii romanesti: Rascoala (1933), Padurea spanzuratilor (1922), Gorila, Adam si Eva, Jar.

Ion 1920 (roman realist modern)
1.   Romanul Ion este primul roman de talie europeana din literatura romana.
2.   Proza lui Rebreanu se caracterizeaza prin vigoare si veridicitate - trasaturi ale curentului realist.
3.   Pe langa faptul ca scriitorul a creat un roman de constructie, el mai aduce in literatura noastra fresca sociala de factura realista, descrierea exacta, tipologii bine definite, surprinderea psihologiei personajului, motivatia artistica rigu­roasa, ca elemente innoitoare.
4.   Romanul este structurat in doua parti, care urmaresc patima personajului titular, din doua perspective diferite: Glasul pamantului si Glasul iubirii.
5.   Drama personajului este generata de mandria excesiva si aspiratia obsesiva de a obtine pamant.


Tema

Romanul prezinta lupta pentru a obtine pamant prin orice mijloace, dusa de un taran ardelean de la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul secolului al XX-lea.

Subiectul
Actiunea este fixata in Transilvania, aflata in momentul acela sub ocupatie austro-ungara, la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul secolului al XX-lea. Personajul titular este urmarit de-a lungul a doua volume: Glasul pamantului si Glasul iubirii.

I. Glasul pamantului. Ion Pop al Glanetasului este un taran din satul Pripas. Parintii sai sunt oameni saraci si nu tocmai bine vazuti in sat, intrucat tatal sau, Alexandru Pop, supranumit Glanetasu, a risipit pe bautura toata zestrea sotiei sale, Zenobia. Ion este harnic, inteligent si respectat de ceilalti flacai din Pripas pentru ca s-a impus printr-o personalitate bine conturata. El este singurul din generatia sa pe care invatatorul Zaharia Herdelea l-a trimis la liceu si, desi Ion a parasit scoala dupa numai o luna, a capatat sensul propriei fiinte: asadar, stie ca isi merita alt loc in ierarhia satului. indarjirea lui Ion este declansata de confruntarea cu Vasile Baciu, un taran imbogatit printr-un mariaj avantajos, pe a carufiica Ion o vrea de sotie. Dar Baciu nu-l vrea ginere pe Ion si spune, in mod public, in fata intregului sat, ca este prea sarac pentru a aspira la mana fiicei sale. Umilinta la care il supune, dar mai ales convingerea lui Ion ca Vasile Baciu nu-si merita averea il determina sa-si doreasca pamantul acestuia, iar dorinta lui devine pentru el singura lupta pe care e dispus s-o poarte.

Totusi Ion incearca sa iasa din saracie pe cale cinstita: trudeste pe pamantul altora, dar abia reuseste sa plateasca o parte din datoriile Glanetasului. Demobi­lizat de acest esec, se infurie si muta hotarul, furand o palma din pamantul vecinului (Simion Lungu). Convins ca nu este vina lui daca parintii i-au prapadit mostenirea, el are sentimentul ca destinul l-a nedreptatit. Titu Herdelea, fiul invatatorului, ii spune, mai mult in gluma, ca ar putea sa-l oblige pe Vasile Baciu sa-i dea fata, iar Ion ia aceste cuvinte ca pe o confirmare a gandurilor sale.

Isi reprima sentimentele fata de Florica, isi estompeaza respectul fata de invatator si de preot, apoi o seduce pe Ana Baciu, obligandu-l pe tatal ei sa accepte casatoria in numele respectului fata de familie. Dar nu este de acord cu orice zestre, ci respinge rabdator toate propunerile lui Vasile Baciu, pana cand obtine tot pamantul, lasandu-l pe acesta fara nimic.

In aceasta lupta a personajului intervin pe rand cele doua autoritati ale satului -invatatorul si preotul. Existenta lor este urmarita de catre narator in planuri epice secundare. Zaharia Herdelea are o familie numeroasa (sotie si trei copii) pe care si-o intretine din leafa lui de invatator angajat de statul austro-ungar. Zaharia asista cu implicare la ascensiunea lui Ion, care ii este vecin, admirandu-i curajul si dezaprobandu-i ingratitudinea. Copiii lui Herdelea (Laura, Titu si Ghigi) sunt de varsta lui Ion si trec prin aceeasi experienta a cautarii locului social, in conditiile in care fetele nu au zestre, iar invatatorul castiga putin. Preotul Ion Belciug este adevarata autoritate morala a satului. El are independenta economica, respectiv, are pamant si se bucura de respectul general. Cand un inspector vine la scoala din Pripas, Herdelea se poarta cu umilinta, ca in fata unui stapan, pe cata vreme Belciug il umileste pe inspector, tocmai in baza independentei sale economice.

II. Glasul iubirii. Ion se casatoreste cu Ana, dar o priveste ca pe o povara. Aceasta este abandonata, hulita si batuta de Ion, de familia lui si de Baciu. in cele din urma, din cauza vietii grele pe care o duce in casa Glanetasilor, Ana se sinucide, convinsa fiind de cuvintele batranului Moarcas: cine a dus o viata rea, are parte de o moarte frumoasa. Ana se spanzura in grajd, traind momentul sufocarii ca pe o imbratisare voluptoasa. Ion este inchis pentru scurta vreme, pentru tentativa de a schimba locul hotarului dintre el si Simion Lungu. in acest timp, moare si copilul datorita caruia se facuse casatoria.
Stapan peste pamanturi, Ion se apropie de George Bulbuc, aproape ca se imprieteneste abuziv cu acesta, devenit intre timp sotul Floricai. Ion isi canalizeaza acum energia pentru a redobandi dragostea acestei femei, in pofida faptului ca era casatorita. in noaptea in care planuise sa intre in casa Floricai, convins ca George este plecat, isi gaseste moartea. Avertizat de nebuna satului, Zavista, George Bulbuc se intoarce inopinat si isi pandeste rivalul. Cand Ion intra in curtea lui, George il loveste cu sapa, lasandu-l sa zaca pana la ziua intr-o balta de sange. Ion are constiinta ca moare ca un caine. George Bulbuc este arestat si trimis la inchisoare.
Pamanturile lui Ion trec in stapanirea bisericii, printr-o intelegere anterioara dintre Ion si preotul Belciug. Pentru ca elevii lui nu vorbeau bine ungureste, Zaharia Herdelea este obligat sa se pensioneze si pleaca din Pripas

Comentariul
Anul 1920 constituie o data de maxima importanta pentru literatura romana, deoarece marcheaza aparitia unei opere de elaborata vigoare - Ion, de Liviu Rebreanu.

Prin acest roman, scriitorul devine intemeietorul romanului realist modern, iar aparitia romanului Rascoala (1933) ii va confirma statutul.
Reprezentant al curentului realist, Rebreanu creeaza un roman de constructie, cu actiune ampla, desfasurata pe mai multe planuri narative. Robustetea roma­nelor lui Rebreanu este conferita, printre altele, si de compozitia echilibrata. Scriitorul trateaza aspiratia personajului pentru implinirea sociala in prima parte a romanului, intitulata Glasul pamantului, insistand pe faptul ca idealul sau degene­reaza in patima devoratoare. Pentru a sustine teza aceasta, cea de-a doua parte -Glasul iubirii - urmareste personajul evoluand de la sentimentul sau de multumire la imposibilitatea de a mai iesi din starea tensionata si din incrancenata lui confruntare cu lumea. Fara putinta de a mai scapa de aceasta pornire, el depune tot atata patima si violenta si in iubirea pentru Floriea, transformand un sentiment ce l-ar fi putut umaniza intr-o chestiune de viata si de moarte. Faptul ca romancierul urmareste acelasi sentiment distructiv in ambele parti ale naratiunii confera romanului simetrie si o structura solida. Chiar reluarea in titlul fiecarei parti a cuvantului glas - sugestie a ispitei de neinvins si a dorintei necontrolate - creeaza impresia de echilibru epic. De asemenea, similitudinea imaginii din debutul romanului cu cea din final face ca opera sa para inchisa; romanul Ion se deschide cu o descriere amanuntita a drumului care leaga Pripasul de lume, insistand pe amanuntul ca in marginea satului se afla o cruce stramba cu un Hristos rastignit. Descrierea este reluata in incheierea romanului, cu mentiunea ca nimic nu s-a schimbat in acest spatiu - vremea vine nepasatoare si sterge toate urmele.

Romanul aduce in prim-plan existenta unui personaj si, de aceea, toate nivelu­rile de receptare a textului sunt in directa legatura cu el. Personajul titular din romanul lui Rebreanu ilustreaza dorul impatimit al fiintei care nu-si accepta limitele, asumandu-si cu luciditate toate consecintele care decurg de-aici. Ion Pop al Glanetasului are constiinta valorii sale de flacau harnic, inteligent si respectat. Personalitatea puternica si constiinta valorii, inoculata de insusi faptul ca este trimis la liceu, il fac sa creada ca isi merita alt loc in ierarhia satului. Dar Ion face parte, prin nastere, din categoria sarantocilor si nu exista nici o cale cinstita de a-si depasi conditia. Fiinta demna, hotarata sa invinga toate prejudecatile lumii lui, Ion incearca mai intai sa rezolve prin munca problemele banesti ale familiei; dar, desi trudeste pana la epuizare pe pamantul altora, abia reuseste sa plateasca o parte din datoriile Glanetasului. Aceasta incercare declanseaza mania eroului si de aici incepe sa se manifeste si ura sa.

Faptul ca incearca sa mute hotarul, sa fure din pamantul vecinului Simion Lungu reprezinta primul lui act de revolta impotriva unei situatii pe care o constientizeaza acut dupa confruntarea de la hora, din incipitul romanului. Vasile Baciu il umileste public, considerand ca nu este destul de bun pentru a-i deveni ginere si, ca sa clarifice situatia, ii reaminteste ca locul lui este printre sarantoci. Munca nu-i deschide nici o perspectiva de salvare. Neputincios, dar hotarat sa nu renunte, Ion se lasa cuprins de manie si apoi se revolta. Gestul lui este simbolic, deoarece pamantul lui Simion Lungu a fost odata al Glanetasului, iar Ion vrea sa-si ia macar o brazda inapoi. Este prima motivatie a eroului ca are dreptul la alta situatie. Din acest moment se naste convingerea lui ca totul i se cuvine, iar cand Titu Herdelea ii spune sa-l oblige pe Vasile Baciu sa-i dea fata, Ion primeste confirmarea de care avea nevoie. De fapt, in toate situatiile in care trebuie sa actioneze impotriva moralei unanim acceptate, eroul cauta o incurajare cat de firava din partea celorlalti. Si cand hotaraste sa-l inlature pe George Bulbuc din calea idealurilor sale, nu-si incepe atacul pana cand Florica nu-i stimuleaza gandurile ucigase:
- Sa stiu bine ca fac moarte de om si tot a mea ai sa fii!

- Ei, Ionica, multe zice omul! raspunse femeia fara sa-l mai priveasca. Cand s-a putut n-ai vrut; cand vrei tu nu se mai poate. [...]
- Ba se poate, murmura singur ca o incurajare... Dorinta lui de a invinge, de-a se afla in centrul lumii sale este alimentata de mandrie, de vitalitatea sa extraordinara, de capacitatea de a se bucura de viata intr-un mod intens si nestavilit. Pentru ca isi reprima toate sentimentele care l-ar putea incomoda in atingerea telului sau, dragostea sa de viata se converteste in patima, iar el se lasa stapanit de acest sentiment pentru ca ii da puterea sa invinga; de aceea devine anormal de nepasator la tot ceea ce nu intra in sfera pasiunii sale: accepta aproape cu resemnare detentia, respinge rabdator toate propunerile lui Vasile Baciu, pana cand obtine tot pamantul, cauta cu liniste suspecta compania lui George, cand hotaraste sa se apropie de Florica. Ion invata lectia asteptarii, el se comporta ca si cand ar avea tot timpul din lume pentru ca intreaga sa energie este canalizata intr-un singur sens, toate gandurile sale sunt mobilizate intr-un vis care il instapaneste. Intra intr-o stare speciala, de beatitudine si nepasare, imediat ce o seduce pe Ana si capata avans in jocul sau cu Vasile Baciu. Acesta este pentru el adevaratul adversar, caci tatal fetei se bucura de un loc privilegiat, pe care nu-l merita: Baciu si-a facut averea printr-o casatorie de convenienta, are viciul betiei, ca si Glanetasu, dar oamenii il respecta pentru ca are pamant; totodata Vasile Baciu este singurul om care formuleaza intr-un singur cuvant, ceea ce gandesc ceilalti despre Ion: sarantoc. De aceea, Ion hotaraste sa obtina pamantul lui Vasile Baciu si se incranceneaza sa-l dobandeasca. Stapanit de patima, care ii da puterea sa astepte si sa nu abandoneze, Ion elimina toate preocuparile care nu au legatura cu idealul sau: uita binele facut, isi pierde respectul pentru ceilalti si apoi pentru orice alta valoare, il tradeaza pe Herdelea, respinge cu brutalitate sfaturile preotu­lui Belciug, raneste sentimentele Anei, pentru ca este prins intr-o singura dorinta, care devine absoluta. Ion vrea toate pamanturile lui Baciu si nu renunta pana cand nu le obtine, lasandu-l pe socrul sau pe drumuri. Nepasarea lui fata de lume se compenseaza printr-o legatura speciala cu pamantul. intoarce spatele lumii si toata dragostea sa se revarsa asupra gliei; scena in care Ion ingenuncheaza si saruta pamantul reprezinta simbolic momentul in care el pierde sensul social al vietii.

Drama lui Ion consta in faptul ca, desi isi indeplineste dorinta, nu capata multumirea de care avea nevoie; dragostea lui pentru Florica este alimentata de aceeasi patima mistuitoare, personajul se mentine in aceeasi stare de beatitudine nesanatoasa, rupt de lume si indiferent la bucuriile vietii. Ana se sinucide, copilul ii moare, iar eroul continua sa ramana invaluit in indiferenta lui visatoare, pregatit sa aiba totul, sa ucida si sa moara. De aceea nici nu reactioneaza la loviturile lui George, in final. Nu surpriza ca acesta era acasa il paralizeaza, ci faptul ca sentimentul lui de stapan al lumii este contrazis in mod brutal.
Ion nu este un arivist din categoria lui Julien Sorel, cum spune Lovinescu, deoarece el traieste cu pasiune dramatica dorinta de a fi in centrul lumii sale. Problema sa nu poate fi identificata nici cu drama generala a taranului roman de la inceputul secolului. Drama lui Ion este aceea de a nu mai putea iesi dintr-un vis trait cu intensitate mistica si de aceea ni se pare indreptatita ideea lui Nicolae Balota ca personajul, croit dupa modele tolstoiene, se lasa sedus de visul devenirii sale si asteapta fiecare izbanda cu emotie religioasa, cutremurat de placere.
Atat gandul ca va stapani tot pamantul, cat si implinirea visului il tin in aceeasi fericire confuza: ametit de bucurie, ca in seara mortii sale.

Evolutia personajului este urmarita intr-un cadru veridic. in maniera realista, Rebreanu reconstituie spiritul unei epoci, de regula pentru a justifica tema roma­nului, oferind amanunte despre mentalitatile, traditiile, situatia istorica a momen­tului, ceea ce creeaza un tablou cuprinzator in care sunt reflectate toate sectoarele curente ale cotidianului, iar aceasta contribuie la impresia de fresca sociala a romanului. Cu adevarat grandios in realizarea acestei imagini de ansamblu este insa faptul ca, spre deosebire de alti scriitori (cum ar fi Sadoveanu), fiecare amanunt al realitatii recreate sustine tema romanului, de unde si impresia de naratiune masiva si convingatoare; astfel, in romanul Ion, dupa cum chiar autorul spune, tema este lupta individuala pentru pamant, problema care astazi poate ca n-ar mai avea prea mare importanta, daca romancierul n-ar fi reconstituit toate detaliile sociale, ilustrative pentru o lume in care proprietatea funciara determina statutul social al individului. Toate personajele sunt prezentate in legatura cu aceasta problema: scena care deschide romanul explica tocmai aceasta distinctie sociala. Cel care are pamant, indiferent de modul in care l-a obtinut, este privile­giat, i se iarta toate necuviintele, ca lui Vasile Baciu, pe cand cel sarac, precum Ion al Glanetasului, poarta emblema de sarantoc; nimeni insa nu-si mai aminteste acest epitet dupa ce Ion dobandeste pamantul si accesul la demnitate.
Si obiceiurile traditionale sunt introduse in roman tot pentru a sublinia tema lui; din acest motiv, Rebreanu prezinta in doua randuri ritualurile nuntii taranesti, dar de fiecare data insista pe amanuntele economice ale legaturii.

In toate romanelele sale, scriitorul intregeste fresca sociala prin prezentarea unor evenimente reale (rascoala din 1907 - in romanul Rascoala, primul razboi mondial - in Padurea spanzuratilor, perioada legionara - in Gorila) sau a unor experiente traite de scriitor. El insereaza date autentice; de pilda, in scena sinuci­derii Anei foloseste informatii dintr-un studiu medical, prezinta amanunte legate de sistemul de invatamant ori de cel electoral.
Constructia personajului este, de asemenea, noua, scriitorul desfasurand o energie impresionanta: realizeaza un portret proiectat in viziunea celorlalte perso­naje, care apoi este motivat auctorial, printr-o prezentare biografica si reflectat in atitudinea eroului, de regula venita dintr-un complex, ca in cazul lui Ion, din patima (Ion, Vasile Baciu) sau stimulata de alte personaje. Dar cea mai importanta contributie a lui Rebreanu la dezvoltarea romanului romanesc este conferita de rigurozitatea motivatiei artistice; romancierul justifica fiecare amanunt al naratiunii la toate nivelurile operei. in primul rand, exista un solid argument epic; toate atitudinile personajelor sunt bine motivate, mai ales cele violente: Ion vrea pamant pentru a-si castiga demnitatea sociala, Bologa (din Padurea spanzuratilor) prefera sa moara pentru ca el chiar crede in onoarea militara, Petre Petre (din Rascoala) devasteaza conacul lui Grigorita pentru ca violenta colectiva este epidemica. Cand personajul este exponent al unei colecti­vitati (ca in cazul lui Ion), este prezentat prin proiectii obiective si in relatie cu celelalte personaje. De pilda, un portret pozitiv al lui Ion este plasat in contextul unei reflectii a lui Titu Herdelea si este motivat de admiratia acestuia: Mandria flacaului, istetimea si staruinta lui de a implini ceea ce isi punea in gand, vointa lui incapatanata ii placeau tocmai pentru ca lui toate aceste ii lipseau.

Uneori, motivatia artistica se construieste pe subtile sugestii privind psihologia personajului; cel mai adesea, Rebreanu justifica actele eroilor sai printr-un com­plex psihologic cu radacini sociale sau care tine de o experienta marcanta pentru personaj. De pilda, patima lui Ion se naste cand mandria lui este lezata; sinuciderea Anei este pregatita prin doua episoade semnificative: moartea lui Dumitru Moarcas si moartea lui Avrum.
Descrierea exacta, cu notatii amanuntite si comparatii concretizatoare sprijina de asemenea constructia bine motivata. Romancierul alege denotative care creeaza instantaneu o imagine bine cunoscuta cititorului; pamantul care primeste mortii este slaninos, George Bulbuc este umeros ca un taur, lumina de toamna este galbena si potolita pentru ca soarele este batranesc.
Verosimilitatea romanelor lui Rebreanu este inegalabil creata prin sugestia lexematica. De pilda, in romanul Ion, patima devoratoare a personajului este urmarita in amanunte atitudinale, prin denotative care evoca imaginea focului. Chiar la inceputul romanului, scriitorul face observatia ca Ion se aprinde ca focul; apoi, cand orgoliul sau este ranit, rabufneste violent, iar descriptia insista tot pe combustia sa interioara: O scaparare furioasa tasni din ochii negri, lucitori ca doua margele vii. in alta parte, gandurile personajului sunt parjolitoare, iar el se afla intr-o alerta permanenta: Bine, asa sa fie cum ziceti, mormai Ion cu ochii aprinsi. Patima sa adanca razbate prin privire {Numai in ochi ii ardea parca mai multa patima si hotarare), iar iubirea refulata se stinge. Aceasta tehnica face ca la sfarsitul romanului sa ramana bine fixat un singur detaliu al portretului - ochii aprinsi, privirea arzatoare a personajului -, incat cititorul aproape ca nici nu-si da seama ca nu exista un portret fizic amanuntit, ci unul contextual, diseminat de-a lungul naratiunii, iar acesta are functia precisa de a lamuri trasatura dominanta: impatimirea. De fapt imaginea focului interior revine obsesiv la Rebreanu si, dupa cum demonstreaza Nicolae Balota, este un simbol al mistuirii, dar si al fascinatiei, ceea ce apropie personajele sale de cele ale lui Tolstoi. Romane realiste, scrierile lui Rebreanu aduc in literatura noastra o naratiune obiectiva, lipsita de discurs retoric: autorul nu intervine in actiune, ci se erijeaza in observator neutru al faptelor. La aceasta impresie de obiectivitate contribuie si fresca sociala impresionanta. Rebreanu reconstituie amanuntit mecanismul social, creand mai multe tipuri de tarani al caror unic rol in economia operei este acela de a intregi imaginea unei lumi in care pamantul constituie valoarea absoluta. Astfel, taranii saraci sunt, in aproape toate cazurile, oameni lipsiti de simt practic. Florica este saraca deoarece mama ei nu a putut sa gospodareasca averea dupa moartea sotului, Maxim Oprea, dupa cum Alexandru Pop a vandut pamanturile ca sa-si cumpere bautura. Tot din lipsa de pragmatism a ramas pe drumuri si Dumitru Moarcas, care a trecu casa pe numele femeii iubite. Ceilalti tarani din Pripas par sa fie multumiti de conditia lor. Casatoria se intemeiaza pe legaturi materiale, capa­bile sa asigure supravietuirea si sa mentina traiul traditional.
Romancierul recreeaza prin povestea lui Ion mentalitatile care decurg din acest mecanism social. Dupa ce este evident ca Ana va avea un copil, colectivitatea intreaga stie ca nu exista decat un singur deznodamant. Respectul fata de familie este instituit si el prin mentalitati arhaice, legate de modul in care functioneaza mecanismul social.

De asemenea, Rebreanu urmareste si celelalte sectoare ale vietii. Sistemul juridic, in ciuda faptului ca impune limba maghiara, functioneaza bine, iar Ion este intemnitat pentru incercarea lui de a muta hotarul lui Simion Lungu.

Prozatorul nu aduce in prim-planul romanului problema nationala, dar re­constituie gradat aspecte legate de ea. Pensionarea fortata a invatatorului Herdelea, scrisoarea Laurei despre romanii dintr-un sat de granita ori discutiile despre candidatura posibila a unui avocat roman intregesc universul in care un om lupta pentru locul lui sub soare.
Tot asa amanuntele vietii cotidiene, evenimentele secundare introduse in roman (cum ar fi sinuciderea lui Avrum, observatiile Zavistei), intregesc tabloul si confera veridicitate subiectului.
Prin fresca sociala, prin observatia psihologica, dar mai ales prin atenta con­structie a motivatiei artistice, scriitura lui Rebreanu ilustreaza realismul traditional. La acestea se adauga, desigur, atitudinea neutra si echilibrata a unei instante narative care se situeaza in ipostaza unui spectator atent si eliberat de emotii.