1.   Romanul prezinta evolutia psihologica a lui Apostol Bologa, ofiter inrolat in armata austro-ungara.

2.   Evolutia sa reflecta un proces de maturizare: mai intai incepe sa se indoiasca de alegerea facuta, apoi se desteapta in el dragostea de tara. 3.  impacat cu sine si cu Dumnezeu, eroul isi regaseste identitatea nationala si intelege sensul eroismului.

4.   Povestea personajului se deruleaza cu obiectivitate, intr-un stil neutru, fara ca naratorul sa analizeze ori sa judece trairile personajului sau.

Tema
Ro"manul prezinta puterea legaturilor nationale pe fondul oscilatiei intre jura­mantul militar si datoria etnica.


Subiectul
Actiunea este fixata in timpul primului razboi mondial, care pentru romani a fost si un razboi de reintregire a neamului, deoarece, in urma lui, Ardealul a fost eliberat de sub dominatia austro-ungara si s-a constituit Romania Mare (1919).

Romanul urmareste destinul personajului Apostol Bologa in raport cu acest eve­niment istoric. Crescut in respect pentru valorile morale si religioase, Apostol face parte dintr-o familie de intelectuali ardeleni. Studiaza filozofia intr-un colegiu din Budapesta si, ca orice tanar, doreste sa fie erou. intr-un moment de entuziasm juve­nil, se inroleaza in armata imperiala (austro-ungara) si pleaca pe front. Patruns de sentimentul onoarei militare, respecta calitatea de ofiter si se daruieste cu totul mi­siunii primite. Apostol nu are viziune politica, nu-si da seama ca Imperiul austro-un-gar se afla in destramare, ca soldatii inrolati in aceasta armata, proveniti din toate tarile inchise in imperiu, traiau cu nadejdea eliberarii nationale. De aceea, este indignat de lipsa de entuziasm razboinic din preajma sa, iar, cand ofiterul ceh Svoboda incearca sa dezerteze, el il condamna cu violenta. in fapt, Svoboda refuza sa lupte impotriva poporului sau. Bologa face parte din juriul Curtii Martiale care il trimite pe ofiterul ceh la moarte. Pe masura ce frontul se apropie de Ardeal, Apostol incepe sa fie framantat de indoieli si realizeaza treptat ca dusmanii au acelasi sange cu el, intrucat romanii din Regat se aflau de cealalta parte a baricadei si luptau sa elibereze Ardealul. incearca sa plece de pe frontul romanesc, dar nu i se permite, traieste cu durere distrugerea unui far rusesc si, in cele din urma, alege glasul sangelui.
Bologa vrea sa treaca muntii, dar este prins in timp ce incerca sa dezerteze, si apoi este condamnat la moarte prin spanzurare.

Comentariul

Romanul Padurea spanzuratilor urmareste o drama morala, fixata in plan psihologic. Dilema care declanseaza criza personajului face parte dintre situatiile limita prin care trece omul uneori, anume de a alege intre datorie si solidaritatea etnica. De aceea, romanul se axeaza pe evolutia unui personaj care isi descopera simtaminte pe care nu le banuia. Apostol Bologa face parte dintr-o familie de intelectuali ardeleni; tatal sau, Iosif Bologa, este avocat si are puternice sentimente nationale; este chiar inchis, timp de doi ani, pentru ca sustine Memorandumul din 1892 - important act de emancipare nationala. Mama lui Apostol, Maria Bologa, este fiica unui medic si este si ea crescuta intr-o buna traditie culturala si religioasa.
Dupa moartea tatalui sau, eroul traieste primul lui act de revolta spirituala, care va avea consecinte decisive: Apostol incalca dorinta mamei sale de a face studii teologice si alege filozofia. De aici se naste atitudinea nonconformista, tentatia gestului eroic si dorinta ardenta de a avea contact cu viata reala. Se inroleaza voluntar, urmeaza o scoala de artilerie, savarseste fapte eroice si, ajuns locotenent in armata austro-ungara, isi castiga respectul de sine, facand un adevarat cult din onoarea militara.
Punctul initial al acestei insurgente il constituie, insa, criza religioasa. Apostol crede ca l-a pierdut pe Dumnezeu, isi cauta principiile in care sa creada, isi face un ideal din mandria de a fi erou, sustinand chiar, la un moment dat, ca razboiul este adevaratul generator de energii. Vrea din tot sufletul sa fie respectat pentru ca este un ostas exemplar si este coplesit de emotie autentica la gandul ca isi face datoria cu demnitate. Cand Svoboda este condamnat pentru dezertare, Bologa participa la executie cu mandrie stranie si cu sentimentul clar al datoriei implinite, deoarece facuse parte din Curtea Martiala.
De aici incolo incep indoielile personajului; discutiile ofiterilor despre demni­tatea celui condamnat, privirile impunatoare ale celorlalti, durerea unui soldat ceh, cutremurat de moartea lui Svoboda, strecoara in sufletul lui Bologa un vag sentiment de vinovatie. Simte nevoia sa se explice in fata cuiva, vrea sa capete incuviintarea ca, intr-adevar, ofiterul ceh pe care l-a condamnat la moarte era vinovat. Tensiunea in care traieste eroul creste, iar cand Klapka ii povesteste despre padurea de ai carei copaci erau spanzurati sute de dezertori cehi, Apostol e cuprins de o ura noua, plamadita in sufletul lui pe nesimtite: ... in fiecare copac atarnau oameni, agatati de crengi, cu capetele goale si cu tablite de gat, pe care scria " tradator de patrie " in trei limbi. Mi-a inghetat inima in piept si totusi n-am indraznit sa tremur.



Ca sa-mi pot tainui mai lesne infiorarea, mi-a trecut prin minte sa-i numar, sa vad cati sunt... inchipuieste-ti ticalosie de om! Dar cum sa-i numeri, cand toata padurea era plina de spanzurati? Ori poate ca numai groaza m-ajacut sa-mi para mai multi?... Atunci am inchis ochii, gandindu-ma cu mirare stupida: asta-ipadurea spanzuratilor... Imaginea revine obsesiv in subtext, fie­care gand al lui Bologa evoca direct sau indirect sensul libertatii intr-un imperiu care seamana cu o padure a spanzuratilor.

Evolutia sa psihologica surprinde un proces de maturizare si de rascruce existentiala, dincolo de situatia istorica in care este prins. Mai intai, personajul vrea sa se elibereze de gandurile vinovate. Analizeaza amanuntit momentul in care s-a hotarat sa se inroleze si incearca sa dea vina pe logodnica sa, Marta, insa isi da seama ca numai el este vinovat si trebuie sa indure remuscarile. Romancierul recurge la fluxul de memorie, isi lasa personajul sa deruleze fapte trecute, sa analizeze si sa-si puna intrebari. Monologul interior este sustinut de descriptia amanuntita, ceea ce accentueaza starea de incordare a personajului. Astfel, Apostol simte in preajma sa o scarba chinuitoare, inima ii clocoteste, iar creierii il ustura. in aceasta stare paroxistica isi pune, in sfarsit, intrebarea capitala: ce cauta el aici?
Totusi, mai pastreaza ceva din beatitudinea de erou, iar cand distruge reflec­torul rusilor, desi e invaluit de vinovatie, resimte si sensul victoriei: "Mi se pare c-am spart reflectorul", se gandi atunci, mirandu-se cum a putut face el asemenea ticalosie si bucurandu-se ca a facut-o.
Apogeul framantarilor sale este atins dupa ce afla ca divizia lui militara se va muta pe frontul romanesc. Apostol traieste cu intensitate idealul libertatii indivi­duale, se gandeste la sine si sfarseste prin a fi invadat de sentimentul national. Primeste vestea cu naucire, ca si cand i s-ar fi infipt in beregata o gheara inabusindu-i glasul. Continua totusi sa creada in valorile ostasesti; incearca sa iasa din joc, apeleaza la intelegerea superiorilor, dar realizeaza cu resemnare ca nu mai exista drum de intoarcere. Sentimentul de vina se transforma intr-o stare obsesionala, din care nu mai poate iesi: in inima lui Bologa desperarea rodea ca pecinginea.


In aceasta stare de spirit ajunge pe frontul romanesc, iar in sufletul sau se instaleaza un sentiment de vina metafizica; pentru Bologa nu mai exista doar remuscarea de a se fi inrolat intr-o armata opresiva, de a se fi angajat intr-o lupta care nu era a sa, ci intervine gandul cumplit de a nu fi facut nimic sa-si apere fratii de sange. Hotararea de a dezerta se contureaza clar atunci cand generalul il anunta ca va face parte din Curtea Martiala pentru a-i pedepsi pe romanii care tradau interesele austro-ungare, nadajduind in libertatea nationala.
Apostol Bologa dezerteaza, dar nu-si ia nici o masura de precautie, nu cere ajutorul localnicilor si nu accepta ca llona sa-l insoteasca; porneste direct spre patrula care pazea liniile frontului si aproape ca se lasa prins cu documente compromitatoare asupra sa. Actul sau nu este unul lucid; Apostol Bologa se indreapta spre moarte, deoarece nu mai poate sa traiasca purtand povara tradarii lui etnice.


Ca si criza de eroism care il arunca pe front, si gandul dezertarii are radacini religioase. Se hotaraste sa dezerteze deoarece regaseste nadejdea in Dumnezeu, iar semnul crucii ii aprinde in suflet lumina increderii. Aceasta impacare ii arata calea: mantuirea prin moarte. Ultima dorinta a sa ilustreaza linistea mistica a crestinului care se stie salvat. Apostol vrea doar sa ramana in memoria celorlalti, sa nu fie uitat; cand preotul vine sa-i dea dezlegarea, Bologa ii daruieste ceasul si il roaga: Constantine, sa nu ma uiti... Este acesta modul lui de-a se intoarce la normalitate, dar este si nevoia de-a primi iubirea celorlalti, iar acest sentiment il elibereaza. Cu putin inainte sa moara, Apostol primeste izbavirea crestina: un val de iubire izvorata parca din rarunchii pamantului.
Mai mult decat Ion, romanul Padurea spanzuratilor are un simbolism profund camuflat in scriitura realista. Rebreanu realizeaza aici un studiu de caz, dar construieste cu subtilitate o parabola a libertatii. Nu este vorba doar despre cea nationala ori despre o istorie crunta, ci despre un destin si despre un individ care isi cauta o formula onorabila de supravietuire. Esecul lui este determinat nu doar de negarea originii ori a educatiei, de altfel atitudine specifica inceputului de veac al XX-lea in Europa, ci de actiunea decisiva si impetuoasa. Gandul ratarii indivi­duale si cel al tradarii nationale se amesteca in puncte simbolice pe care Rebreanu le creeaza fara ostentatie. In fond, intrarea lui Apostol Bologa in razboi este o ratacire in padurea spanzuratilor, in care nimeni nu supravietuieste.