Geneza romanului se poate reconstitui dupa propriile marturisiri ale autorului, reluate si de sotia sa Fany Rebreanu, in volumul autobiografic intitulat: Cu sotul meu.

La baza acestei opere stau intamplari din viata, Padurea spanzuratilor fiind un roman,realist.
Compozitia: structura romanului este, si de data aceasta, simetrica in sensul ca incepe si se incheie cu scena unei executii: actiunea debuteaza cu spanzurarea sublocotenentului ceh Svoboda si - se incheie cu executia romanului Apostol Bologa; desi clipa aleasa de destin pentru intrarea in nefiinta este alta (pentru primul este lasarea noptii, iar pentru al doilea - rasaritul soarelui), cele doua morti se aseamana prin lumina izbucnita din ochii condamnatilor, de parca unul ar fi copia celuilalt sau, poate, a unui sir reprezentand "padurea spanzuratilor".


Subiectul ar putea fi configurat in cateva linii: Apostol Bologa, locotenent roman in armata austro-ungara in timpul primului razboi mondial, face parte din curtea martiala care-l condamna la moarte prin spanzurare pe ofiterul ceh Svoboda, pentru ca incercase sa dezerteze la rusi. Caracterizat ca un om al datoriei, care se implica pana si in "bunul mers" al executiei, Bologa este prezentat retrospectiv, luminandu-i-se astfel resorturile sufletesti care au condus, in final, la propria-i moarte.

Fiu al unui avocat roman, luptator pentru cauza nationala, din orasul transilvanean Parva, Apostol Bologa este educat de un tata sever si de o mama religioasa, aceasta din urma avand o influenta considerabila: copilul isi gaseste un suport sufletesc in credinta in Dumnezeu. Cand - licean fiind - isi pierde tatal, credinta i se prabuseste "ca o cladire veche cu temelii ca radacinile stejarului".

Mai tarziu, ca student la filosofie, isi cauta un reazem in ideea datoriei. Cand izbucneste razboiul, se inroleaza voluntar pentru a-i face pe plac logodnicei sale Marta; lupta pe diferite fronturi, dar atunci cand este mutat pe frontul romanesc, intreaga fiinta i se revolta, constiinta apartenentei etnice i se trezeste si hotararea de a dezerta este pusa in aplicare.

Prins de o patrula, este judecat si executat.

Pe un plan mai profund, drama lui Bologa este o parabola despre eroare, pedeapsa si izbavire, intre cele trei repere existentiale fiind lungul drum al framantarilor si al suferintelor. Eroarea omului (determinata, de fapt, de marea eroare a destinului istoric) izvoraste din convingerea ca personalitatea umana nu se poate realiza plenar decat in cadrul respectarii datoriei; in aceeasi clipa, incepe insa si pedeapsa care se manifesta sub forma remuscarilor si a nevoii de izbavire, a contradictiei dintre dragostea de viata si moartea vazuta ca mijloc de instaurare a adevarului absolut.

Prin moarte, Bologa inceteaza de a mai fi o identitate, el devine Omul care dobandeste Adevarul cu pretul a ceea ce avea mai bun; numele lui il caracterizeaza ca pe o ipostaza a omului religios izbavit prin jertfa, dupa eterna pilda a lui Iisus Hristos.
Prin aceste probleme profund umane Padurea spanzuratilor depaseste granitele nationakilui, incadrandu-se in universal.