"Cenzura transcendenta", care, in filozofia lui Lucian Blaga, limiteaza cunoasterea absoluta, dobandeste imagine metaforica, in sens erotic, in poezia "Din parul tau", inclusa in volumul "Poemele luminii" (1919).

Privirea omului nu poate trece dincolo de valul aparentelor, de natura transcendenta, asezat intre om si esenta lucrurilor:

"intelepciunea unui mag mi-a povestit odata
de-un val, prin care nu putem strabate cu privirea,
painjenis, ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea."

                   

Misterul dragostei, invaluit in parul iubitei, devine mijloc de cunoastere abstracta a lumii:


"Si-acum, cand tu-mi ineci obrajii, ochii
in parul tau,
eu ametit de valurile-i negre si bogate,
visez
ca valul, ce preface in mister
tot largul lumii e urzit
din parul tau -
si strig,
si strig,
si-ntaia oara simt
intreaga vraja, ce-a cuprins-o magul in povestea lui."

Blaga transpune o teorie generala, ilustrata de filozofia sa, in latura erotica, potentand fiorul dragostei prin referinte la scara intregii lumi. in poezia "Izvorul noptii", se produce o cosmogeneza sui-generis, prin ochii iubitei, din care izvorasc toate lucrurile lumii.

Aici, metafora valului transcende realul, figurand limitele impenetrabile ale cunoasterii, dincolo de care se ascunde marele mister al dragostei, devenit iarasi creator de lume, caci parul iubitei "preface in mister tot largul lumii".

Strigatul fiintei este aici unul de bucurie, de celebrare a iubirii, elogiu adus vrajei erotice care cuprinde firea:

"si strig
si strig,
si-ntaia oara simt
intreaga vraja, ce-a cuprins-o magul in povestea lui."