1.  Textul este o meditatie asupra trecerii ireversibile a timpului.

2.   Gorunul propune o viziune de calma inregistrare ci fenomenului distructiv.

3.   Registrul liric este cel al unei notatii atente, convertite in imagini descriptive.

Tema
Poezia exprima o reflectie asupra efectelor pe care le are timpul asupra fiintei.

Continutul
Stand la umbra gorunului, eul liric realizeaza ca, pe masura ce timpul se deruleaza, si el si copacul se apropie de moarte. Clipa de odihna nu inseamna decat o pregatire pentru eternitate. in jur este liniste, trecerea timpului este marcata de sunetul unui clopot si de bataile inimii; viata este un drum spre moarte.

 Comentariul
Poezia Gorunul dezvolta tema trecerii timpului de pe pozitiile celui care stie ca viata nu este decat o punte intre nastere si moarte. Meditatia se concentreaza in jurul ideii ca fiecare clipa presupune o inaintare spre experienta finala si de neevitat. Revelatia capata sens existential si tragic prin imaginea gorunului in care creste un sicriu. Deteriorarea materiei, din care insusi eul liric face parte, se compune iconic din doua sugestii ale trecerii: clopotul si copacul. Primul, inscris cu predilectie in simbolismul mesajelor capitale, isi desluseste semnificatia prin intermediul unei comparatii: [... ] aud din pieptul unui turn

cum bate ca o inima un clopot. Sugestia vietii masurate de timp se accentueaza si prin secventa

ascult cum creste-n trupul tau sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipa care trece,
gorunule din margine de codru.

Eul poetic apare aici in situatia unui observator care inregistreaza fara emotii propria perimare. Ipostaza de spectator mut, pasiv, ba chiar inert (zac) nu exprima insa neputinta omeneasca, ci doar conditia luciferica a eului liric, respectiv vocatia sa de a participa la un miracol. Discursul liric se desfasoara in registru enuntiativ, ceea ce il apropie de confesiune, fara a atinge, insa, forta emotionala a acesteia. Invocatia retorica nu aduce aici dramatism, nu deschide nici nevoia, nici posibili­tatea unei comunicari. Gorunul nu are rolul codrului caruia i se destainuie haiducul din poezia populara, ci este si el o forma a materiei condamnate. De aceea, adre­sarea repetata devine un contact formal cu un univers care se destrama, dandu-i poetului sentimentul ca in marea trecere diferenta dintre timpul vietii si cel al mortii este minima. Viziunea acesta heraclitiana revine obsesiv in textele lui Blaga si motiveaza atitudinea lui de detasata receptare a dimensiunii tragice a vietii.

Prin urmare, discursul liric poarta amprenta unei atitudini aproape lipsite de emotie ceea ce transpare din notatia succinta, din tonul lipsit de nuante. De asemenea, imaginile descriptive completeaza impresia de simpla inregistrare a detaliilor unei lumi care este sortita descompunerii.
Interesant ramane cadrul revelatiei poetice: marginea codrului. Spatiul acesta cuprinde sugestii legate de chiar situarea meditatiei intre doua stadii, intre viata si moarte, caci marginea este hotarul dintre lumi, dar si limita unui univers.