Lirismul blagian din Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este unul predominant reflexiv, deoarece izvoraste dintr-o adanca meditatie asupra existentei umane, asupra cunoasterii si a rolului pe care il poate avea poezia ca relatie a omului cu misterul existential. k6s4918kv14out Insasi metafora luminii se refera la posibilitatea omului de a reflecta in constiinta sa lumea inconjuratoare, de a construi in imaginatia sa un univers care sa-l imbogateasca pe cel real.

Astfel, lumina are acceptii diferite in lirica lui Blaga (constiinta, creativitate, revelarea misterelor, comunicare a mesajelor, iubire, viata, bogatie a trairii, aspiratie spre spiritualitate etc).

Blaga se delimiteaza de poetii rationalisti, care isi bazeaza poezia pe luciditate, incercand descifrarea misterelor (dar, de fapt, ucigand frumusetea lumii, strivind corola de minuni"), preferand ca prin cunoasterea luciferica sa amplifice misterele ("minus-cunoastere"), transformand ceea ce e neinteles intr-un neinteles mai mare. Aceasta atitudine reflexiva deriva din iubirea fata de lume, fata de lucrarea Marelui Anonim, care este un orizont al misterului in revelarea caruia a fost asezata o cenzura transcendenta.


Caracterul reflexiv al poeziei poate fi argumentat prin faptul ca este construita pe un fundal filozofic, fapt marturisit de poet intr-un interviu din 1935: "La inceputul creatiei mele literare planul poetic si cel filozofic interferau, insa pe masura ce am inaintat in viata ele s-au diferentiat incet, incet... "(Octav Sulutiu, De vorba cu Lucian Blaga, in Vremea).