Poezia lui Lucian Blaga se afla sub semnul "corolei de minuni a lumii" - simbol al perfectiunii si se constituie, cu fiecare volum, intr-un edificiu fascinant, in care lirismul, mitul si filozofia fuzioneaza perfect.

  O particularitate importanta (sesizabila inca din primele volume) este influenta expresionismului (curent incadrat in mo­dernism). Acestui curent i se datoreaza trairile sufletesti pu­ternice, absolute exprimate inca din "Poemele luminii": setea de dezmargintre ("Vreau sa joc!"), erosul fierbinte ("Noi si pamantul"), antitezele puternice ("Lumina raiului", "Pax magna"), imaginile titanice ("Dati-mi un trup, voi muntilor"), elanul vital.

Resimtind, la modul expresionist, teroarea civilizatiei masiniste ("Veac"), poetul traieste un sentiment de neliniste existentiala ("Mama, - nimicul - marele! Spaima de marele
imi cutremura noapte de noapte gradina" - "Din adanc"). c1k9510ce93tgs

Leacul l-ar putea constitui intoarcerea in copilarie ("Numai sangele meu striga prin paduri
dupa indepartata-i copilarie
ca un cerb batran
dupa ciuta lui pierduta in moarte" -"in marea trecere"), dar aceasta este imposibila; ramane insa intoarcerea la mituri ("Pan") sau in satul minunilor, acolo unde s-a nascut vesnicia ("Sufletul satului").
  Inclusa in volumul de debut ("Poemele luminii" - 1919), poezia "Lumina" releva si trasaturi ale curentului expresionist.
Titlul este chiar numele primului element in ordinea Genezei, caruia poetul ii inchina nu doar poezia de fata, ci si intregul volum inaugural.
Tema: celebrarea luminii primordiale, ale carei virtuti crea­toare s-au risipit in momentul auroral al lumii.

  Structura si universul operei:

Poezia este alcatuita din cinci strofe de intindere inegala, poetul folosind versul liber (ca si in alte creatii).

Prima strofa contine o intrebare adresata iubitei, la vederea careia tanarul poet isi simte sufletul inundat de lumina.
Iubirea fiind o modalitate de comunicare cu Universul si cu Marele Timp, lumina ei ar putea sa descinda inca din pri-mordii:

"Lumina ce-o simt
navalindu-mi in piept cand te vad
oare nu e un strop din lumina
creata in ziua dintai,
din lumina aceea-nsetata adanc de viata? in strofa I se intretaie doua planuri temporale: prezentul (care este al iubirii) si trecutul scufundat in mit (care este al Creatiei).
Setea de viata a luminii primordiale, ..isteria vitalista" (cam o numeste Marin Mincu) constituie primul element expresionist.
Strofele a Ii-a si a IH-a prezinta un mic tablou cosmogo­nic restrans la momentul nasterii luminii:
"Nimicul zacea-n agonie,
cand singur plutea-n intuneric si dat-a
un semn Nepatrunsul:
«Sa fie lumina!»

In primele versuri, viziunii eminesciene a Nefiintei aflate intr_Tun somn de veacuri ("Scrisoarea I") i se substituie ima­ginea uriasa a Nimicului agonic, plutind peste apele intunecate ale marii precosmice.
Cel care ii da viata acestui Nimic este "Nepatrunsul", Demiurgul, echivalent, la Blaga, cu Marele Anonim la care mintea omeneasca nu poate sa acceada.

La semnul acestuia, lumina insetata de viata irupe ca o sti­hie ("vifor nebun de lumina"), trezind dorintele lumii abia nascute (enumerate in versurile finale ale strofei a IlI-a).

In aceste strofe, frenezia vitalista a lumii, imaginile pu­ternice, intoarcerea Ia origini si retrairea, de catre poet, a momentului cosmogonic, apartin expresionismului.
In strofa a IV-a. de numai doua versuri, poetul deplange disparitia luminii "orbitoare" din prima zi a Genezei ("Dar unde-a pierit orbitoarea
lumina de-atunci - cine stie? ").
Dramatica intrebare si fara raspuns!In ultima strofa, autorul reia monologul adresat iubitei. Tensiunea lirica (proprie expresionismului) acumulata in secventa anterioara nu-si gaseste rezolvarea: lumina care inunda sufletul poetului la vederea iubitei, este, poate " ultimul strop" din marea revarsare orbitoare care a chemat lumea la viata.