Poezia "Paradis in destramare" este inclusa in volumul "Lauda somnului" (1929), total deosebit de ceea ce Blaga pu­blicase pana atunci.

Acum, poetul se desprinde de prezentul concret si se in­toarce in ancestral, la obarsii, la "mume", facand "schimb de taine cu stramosii", noaptea, in somn. De aici - titlul volumului.
S-ar parea ca, tulburand "corola de minuni a lumii" cu nepermise intrebari, poetul a fost pedepsit, iar lumea pe care ne-o infatiseaza aici se aseamana cu un "apocalips bland si rustic" (G. Calinescu).

  "Paradis in destramare" are ca tema spaima provocata de moartea lucrurilor eterne: aceasta disolutie a lumii (care atinge pana si Raiul) este cauzata de civilizatia tehnicista (idee expresionista).

  Universul operei (idei, sentimente):
Poemul se deschide cu imaginea "portarului inaripat" (ingerul care mai vegheaza la poarta Paradisului); inutila veghe, intrucat din spada nu i-a mai ramas decat un cotor "fara de flacari", simbolizand moartea focului sacru:

"Portarul inaripat mai tine intins un cotor de spada fara de flacari.

Nu se lupta cu nimeni, dar se simte invins."

In urmatoarele versuri, poetul prezinta cel mai dramatic aspect al mortii universale: disolutia sacrului prin caderea Iui in profan:

" Pretutindeni pe pajisti si pe ogor

serafimi cu parul nins
inseteaza dupa adevar,
dar apele din fantani
refuza galetile lor. ,             Arand fara indemn
cu pluguri de lemn, arhangheli se plang de greutatea aripelor"
Sacrul este reprezentat prin metafora ingerilor "cu parul nins", atinsi de aripa batranetii si integrati in "marea trecere" spre moarte, ca si oamenii.
Alungati din Rai de iminenta prabusire a acestuia, ei ajung in spatiul profan ("pe pajisti si pe ogor"); cazuti pretutindeni, ei ar putea reprezenta prabusirea in conditia umana, daca Duhul Sfant n-ar stinge "cele din urma lumini" aducand Noaptea universala.

Metafora "pe pajisti si pe ogor" sugereaza ca si Pamantul a intrat in destramare: campiile, altadata inundate de lumina, au devenit spatii goale, iar ogorul, arat cu "pluguri de lemn ", nu va mai rodi, pierzandu-si calitatea de "muma" nascatoare a vietii.
Descinsi in timpul profan, ingerii " inseteaza " dupa adevarul ultim, echivalent cu viata.
Apa din fantani insa ("muma" si ea, in unele mituri) "refuza galetile lor", pentru ca si-a pierdut capacitatea creatoare: este "apa vie" umpluta de "paianjeni multi", saturata si maculata de Raul universal.

In acest spatiu, ingerii care ara "fara indemn" cu plugurile lor de lemn, exprima oboseala existentiala a celor care im­partasesc destinul lui Adam.
Alunecand tot mai mult spre conditia umana, arhanghelii resimt sacrul ca pe o povara ("se plang de greutatea aripe
lor"); sau poate, oamenii lumii moderne, care isi pierd trep­tat, farama de sacralitate, sunt tot mai departe de paradis, atrasi inexorabil de chemarea taranii, ca si ingerii cazuti.

In urmatoarele versuri, ingerii "goi" si zgribuliti vor fi cuprinsi de frigul Nefiintei, ceea ce va insemna moartea sacrului.

In final, ingerii vor putrezi "sub glie", lasand loc Nimicu­lui; despuiata de fiorul sfinteniei, prin pierderea miturilor, lumea se va intoarce in desertaciunea taranii.

Modernismul este o orientare artistica opusa traditio­nalismului si care include o seama de curente literare nova­toare: simbolismul, expresionismul, dadaismul s.a.
"Paradis in destramare" poate fi considerata o poezie care apartine modernismului, datorita elementelor expresioniste pe care le contine.
  Primul dintre acestea ar fi chiar tema poeziei: moartea sacrului in lumea moderna supusa civilizatiei tehniciste.
  Acesteia i se adauga viziunea apocaliptica a sfarsitului si tristetea metafizica a poetului care presimte o amenintare, ca si cand o boala cosmica s-ar fi infiltrat in lume.
  De asemenea, imaginile puternice, sentimentul de instrainare si versul liber sunt tot atatea elemente ale moder­nismului.