(9.05.1895-6.05.1961)


S-a nascut in satul Lancram (Alba). isi face liceul la Brasov, apoi urmeaza Teologia. De asemenea, studiaza filo­zofia la Viena, intre 1917 si 1920. Dupa o perioada de intensa activitate de presa, intra in diplomatie (din 1926), lucrand la ambasadele romanesti din mai multe tari. in 1937 este primit in Academia Romana, iar doi ani mai tarziu isi incepe cariera didactica, fiind profesor de filozofia culturii la Universitatea din Cluj. Dupa ce se instaleaza regimul comunist, Blaga este dat afara din invatamant si un timp primeste un post la Institutul de Istorie al Academiei.

Lucian Blaga face parte din gruparea poetilor traditionalisti adunati in jurul revistei Gandirea. Dintre volumele sale de versuri amintim: Poemele luminii (1919), Pasii profetului, in marea trecere, La curtile dorului s.a. De asemenea, Blaga a scris teatru {Zamolxe, Mesterul Manole), dar mai ales studii de filozofia culturii, de pilda cele trei trilogii: Trilogia culturii, Trilogia cunoasterii si Trilogia valorilor.

Poemele luminii: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii 1919 (poem modern)

1.   Poezia reprezinta un mod de cunoastere a lumii prin participare la misterul ei.

2.   Universul stramt se imbogateste infinit prin experienta lirica.

3.   Rostul artei este sa sugereze emotii, trairi insolite, care creeaza o stare de nelamurita bucurie, ca in fata unei taine.
4.  Atributul definitoriu al poetului este iubirea, caci poezia reprezinta un act de comunicare mistica, prin iubire.


Tema

Fiind o arta poetica, textul dezvolta conceptia poetului despre creatie, pornind de la principiul ca rostul artistului este acela de a infrumuseta lumea printr-un act de sublimare si iubire. Continutul
Poemul face distinctia dintre eul liric si ceilalti poeti, singularizandu-i conditia de fiinta care are misiunea de a spori misterele lumii, asa cum lumina de luna accentueaza farmecul noptii. Aceasta actiune este posibila doar prin iubire.

Comentariul
Poezia deschide volumul de debut (Poemele luminii - 1919) si este arta poetica a lui Lucian Blaga. Conceptia estetica a poetului este cladita pe temeiuri filozo­fice, deoarece Blaga este si filozof al culturii, iar scrierile sale stiintifice aduc lamuriri insemnate asupra textelor poetice, ca si in acest caz in care poetul isi formuleaza viziunea despre arta in prelungirea viziunii despre lume. intreg volu­mul din care face parte poezia vorbeste despre cunoasterea lumii prin intermediul creatiei, idee conotata in simbolul luminii.
Asa dupa cum anunta titlul, universul lumesc, desi un spatiu inchis, ofera posibilitati infinite pentru fiinta care evolueaza o data cu el, acceptand cunoasterea lui dinauntru, prin participare la misterul vietii. Sintagma corola de minuni este o metafora revelatoare, construita pe asocierea imaginii unei flori (simbol al regene­rarii continue) cu viziunea crestina asupra vietii, adica de trecere in moarte cu promisiunea invierii. Totodata evoca si metafora eminesciana din Luceafarul, unde lumea este numita cerc stramt. In acest univers al marii treceri, asa cum afirma poetul intr-un studiu filozofic, omului i s-a dat doar calea cunoasterii intelegatoare, duala (luciferica si paradiziaca) si limitata de cenzura transcen­denta, dincolo de care se afla Marele Anonim.


In conceptia lui Blaga, arta reprezinta un mod de cunoastere pe care el il defineste poetic prin antiteza lumina altora - eu, cu lumina mea, ceea ce asaza actul creativ deasupra simplei cautari spirituale. Pentru el, simbolul luminii conoteaza sensurile cunoasterii ca act de inaltare, deoarece lumina, semn ascen­sional si atribut divin, elibereaza fiinta si o pune in legatura cu Dumnezeu. Blaga are in vedere de asemenea, semnificatiile metafizice ale luminii - reflex divin si materie primordiala. De aceea adopta acest simbol, atat in studiile filozofice, cat si in poezii, cu sensul general de cunoastere. Opozitia dintre lumina altora si eul liric atrage atentia asupra sensului special pe care il acorda cunoasterii sale poetice. Nu este vorba despre cele doua aspecte ale cunoasterii intelegatoare, desi poetul isi defineste trairea artistica printr-o metafora contextuala a cunoasterii luciferice. Lumina altora (care ucide, striveste) nu este neaparat o ilustrare poetica a cu­noasterii paradiziace. Pentru Blaga, cele doua tipuri de cunoastere nu sunt antinomice. in sistemul sau filozofic, cunoasterea paradiziaca presupune toate investigatiile spiritului care vrea sa afle, inclusiv investigatia asupra imaginarului, iar cunoasterea luciferica inseamna revelatie prin participare la nu stiu ce mare tragedie a vietii. Asa ca ar fi simplist sa intelegem prin sintagma lumina altora cunoasterea paradiziaca. Dupa cum stim, rolul antitezei este de a evidentia doar unul dintre termeni in detrimentul celuilalt; aici, poetul isi defineste atitudinea lirica prin comparatia cu ceilalti poeti.

Multe dintre artele poetice de pana la Blaga definesc, marturisesc, fac un legamant de credinta, adica dirijeaza interpretarea, il obliga pe cititor sa-si modeleze receptarea conform unor indicatii si prin aceasta distrug taina lumii recreate. Blaga se bucura de trairea poetica si savarseste un act esential mistic: iubirea atotcu­prinzatoare. Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii nu ofera nici o reteta de alcatuire a textului poetic, nu indica nici sursele de inspiratie, nu arata care este misiunea artistului; poetul se destainuie in legatura cu trairea sa de creator.

El isi sublimeaza reveria lirica prin comparatia dezvoltata

si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa imbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister.

Fragmentul cuprinde o imagine poetica de referinta, prin care poetul sublimeaza rostul poeziei in universul miraculos al existentei simple. Sugestia este creata printr-o comparatie dezvoltata, care adanceste prin detalii imagistice functia artei de a imbogati realitatea transfigurata subiectiv. Blaga compara efectul luminii selenare cu iluminarea artistica a lumii prin poezie. Lumina lunii nu risipeste intunericul noptii, nu lamureste detaliile peisajului, ci sporeste misterul prin amplificarea umbrelor si sublinierea incertitudinilor; secventa cu razele ei albe luna /nu micso­reaza, ci tremuratoare mareste si mai tare taina noptii inoculeaza cititorului impresia unui paradox, prin identificarea semantica a doua denotatii antinomice: razele albe si taina noptii; ambiguitatea universului nocturn este sugerata prin epitetul ornant tremuratoare, care defineste imaginea confuza, dar si emotia gene­rata de ea. Artistul are aceeasi misiune ca si luna, de a crea un univers neclar, in care toate elementele devin interpretabile; poezia nu explica, ci sugereaza, adica imbo­gateste corola de minuni a lumii prin simboluri si impresii abia conturate, deschi­zand drumul unui numar imens de interpretari, diversificand trairile, amplificand emotia receptarii. Sintagma sfant mister conoteaza sensul poeziei, care inchide in sine o aspiratie divina, presupune un ritual de transcendere.

Comparatia dezvoltata, in maniera epica, da textului discursivitate si subliniaza intentia poetului de a intra in comunicare simpla cu cititorul.
Experienta eului liric presupune participare la taina vietii prin emotie si cono-tarea emotiei in cuvant. Blaga nu spune cum este sentimentul lui, ci noteaza emotia imersarii misterului si iluminarea spirituala pe care o presupune, or, acest tip de cunoastere revelata (prin iluminare mistica) nu poate fi exprimata decat intr-un limbaj metafizic, ceea ce inseamna sporirea tainei, imbogatirea univer­sului prin poezie, caci poezia si metafizica au acelasi limbaj: criptic (pentru neinitiati), dar de o forta sugestiva speciala, care da cititorului sentimentul ca se afla in intimitatea unei mari taine. Blaga afirma ca aceasta traire are radacini mistice. Enumeratia reluata (si flori si ochi si buze si morminte) completeaza denotativ sensul metaforei corola de minuni. Particularizarea lumii in amanunte banale sugereaza o imagine globala a marelui mister, care este viata. Atributul definitoriu al poetului este iubirea, care determina actul creativ si desluseste sensul cunoasterii poetice.

Poezia este, asadar, un act de comunicare mistica prin iubire, neliniste si aventura. Ea presupune participare la taina lumii si initierea unei taine, adica o atitudine de blestemata maretie, cum numeste Blaga sentimentul cunoasterii luciferice.

Prin experienta lui artistica, poetul afla ce este misterul, dar rostul lui nu este sa-l explice; artistul retine in cuvant doar impresia pe care o lasa aceasta experienta, el reveleaza emotii insolite, fixate in sfera iubirii atotcuprinzatoare, stimulata de miraculoasa transformare continua a lumii; de aceea tot ce-i neinteles /se schimba-n nentelesuri si mai mari
sub ochii mei -l caci eu iubesc /si flori si ochi si buze si morminte. Trairea lirica presupune repetata intoarcere la origini, in sensul ca fiecare simtamant renoveaza lumea.