Titlul poeziei Paradis in destramare, inclusa in volumul Lauda somnului (1929), de Lucian Blaga, este o metafora a lumii care si-a pierdut sacralitatea. Pornind de la un motiv biblic (al Gradinii Raiului din care Adam - omul - a fost izgonit, fiindca a cazut in pacat), Blaga ofera viziunea lumii moderne care a uitat miturile, care a ucis misterele existentiale, angrenandu-se in "marea trecere", apropiindu-se astfel de moarte.

Raiul decazut este o imagine apocaliptica a lumii care si-a pierdut credinta, transformand pamantul dintr-un loc al sfinteniei intr-unui al pierzaniei.

Dupa izgonirea din rai, omul a incercat mereu sa recupureze valorile eterne: binele, adevarul si frumosul, iar, prin ele nemurirea. Nemaiaspirand spre absolut, onul a pierdut sansa vietii vesnice, de aceea paradisul isi pierde atributele sacralitatii, se destrama, in viziunea lui Lucian Blaga.

Toate elementele sacralitatii (heruvimul de la poarta raiului, serafimii, arhanghelii, porumbelul sfantului duh, ingerii, apa vie), care au atributul nemuririi, dobandesc insusiri umane si poarta astfel insemnele efemeritatii, se afla sub semnul imperiul timpului, "in marea trecere" (heruvimul mai are doar "un cotor de spada fara flacari" in maini; "se simte invins", desi nu se lupta cu nimeni; serafimii au "parul nins", sunt setosi de adevar, ara cu "pluguri de lemn"; arhanghelii "se plang de greutatea aripilor"; porumbelul "cu pliscul /stinge cele din urma lumini", ingerii "se culca in fan", suferind de frig", apa vie se umple de paianjeni), stau sub semnul putrezirii, al mortii.


Este o lume care moare pentru ca au secat povestile. Dupa pierderea miturilor pagane (Moartea lui Pan din volumul Pasii profetului), omul a pierdut si noua credinta, mitul biblic (crestin). Aspiratia spre rai inseamna sansa vietii eterne care se obtme prin credinta. in absenta ei, omul nu mai are decat sansa putrezirii trupului si sufletului.

Trupul, de care se dezbraca in drum (Psalm), este acum un "trup trist", in care a murit si misterul sacralitatii.