Texte ce pot fi alese ca suport al demonstratiei: Morometii (Ilie sau Niculae Moromete), Cel mai iubit dintre pamanteni (Victor Petrini).

Orientari teoretice: evolutia romanului postbelic

Cel de al doilea razboi mondial a avut un impact major asupra lumii, resimtit dureros intr-o parte a ei prin contradictia ireductibila intre procla­marea solemna a vocatiei de actor liber in istorie a omului - in cadrul ideologiei oficiale marxist-leniniste - si dogmatismul intolerant si opresiv al aplicarii in toate domeniile vietii a acestei ideologii, adevar ultim si absolut in posesia unei unice forte politice, partidul comunist. intrucat dinamica societatii era proclamata drept o lupta, practic un razboi necrutator, elanul constructiv devenea un aspect periferic, in cele din urma, si cu totul subor­donat distrugerii "dusmanului".

Perpetua stare de asediu, proclamata arbitrar, justifica o stare de teroare generalizata, nu atat in raport cu exteriorul - nici acest aspect nefiind insa neglijabil, caci dupa razboi s-a instalat o noua stare de razboi, "razboiul rece" - cat mai cu seama chiar in sanul societatii in care delictul de opinie, real sau imaginar, atragea dupa sine stigmatizarea de "dusman al poporului", sanctionata cu o teribila brutalitate, asa dupa cum apartenenta la o categorie sociala decretata dusmanoasa sau suspecta (bur­ghez, mosier, chiabur sau intelectual sovaielnic) avea drept consecinta excluderea din viata publica, de la instructie superioara etc. E de remarcat ca pana si relatiile cu asemenea "exclusi" atrageau dupa sine excomunicari, intr-o prima faza a ei, "noua era" a avut drept forme de manifestare predilecte marile sarbatori oficiale cu defilari-spectacol, expresie a adeziunii necon­ditionate la "politica partidului" si intunecatele autodafeuri, sedinte de "demascare" a dusmanilor de clasa. in timp, evolutia societatii a marcat o atenuare a formelor "luptei de clasa", dar emanciparea de sub opresiunea unei ideologii care era proclamata drept adevar unic si absolut in toate domeniile vietii nu s-a realizat.


In domeniul literaturii - si in speta al romanului - marea schimbare politica de dupa incheierea razboiului s-a resimtit prin incorsetarea in asa numitul "realism socialist", concept preluat din ideologia sovietica. Se regasesc in el functia militanta a literaturii de sorginte romantica si canonul realist al reprezentarii mimetice a realitatii sociale. Cum monopolul cunoas­terii "stiintifice" a realitatii, ca si a sensului dinamicii ei, apartinea exclusiv partidului unic, scriitorului nu-i mai revenea decat modestul rol de mestesugar ilustrator al unei scheme abstracte a societatii, cu roluri prescrise potrivit apartenentei la un anume grup social "stiintific" determinat. Aceasta schema functiona si ca test al evaluarii critice, textul literar fiind o reusita sau doar una partiala cu erori ideologice, evident, a transpunerii "viziunii" parti­dului. Decretarea drept "decadente" a oricaror preocupari ce depaseau pre­scriptiile "realismului socialist" a avut efecte deprimante in literatura, intre altele si prin cenzurarea nemiloasa a literaturii romanesti interbelice, supuse unei necrutatoare si dogmatice, pana la ilar, examinari ideologice care a maturat din viata vie scriitori si opere vreme de mai bine de un deceniu. De fapt, marea batalie pentru deschidere s-a dat mai cu seama in procesul ane­voios, uneori cu subterfugii ce azi pot parea comice, al recuperarii "mostenirii literare", termen in uz in epoca.

Cu toata productia de esecuri "realist socialiste", romanul romanesc a inregistrat cateva succese notabile, ocolind actualitatea confuza si in fond greu inteligibila tocmai datorita contradictiilor insuportabile din ideologia partidului unic - amintite anterior - pe de o parte, iar pe de alta parte datorita caracterului de teren minat al acestei actualitati traite de scriitori. intre aceste succese, cel mai important este neindoielnic Morometii, la care se poate adauga Bietul Ioanide al lui G. Calinescu si ciclul Cronica de familie al lui Petre Dumitriu.

Descatusarea din chingile "realismului socialist" a adus dupa sine o extraordinara inflorire a romanului, in buna parte dedicat tocmai "obsedantului deceniu" - dupa cum fericit l-a denumit M. Preda, caci aceasta perioada a constituit un adevarat fundal obsesiv al universurilor fictionale create de scriitorii postbelici, transformand o tema considerata oarecum invechita - dimensiunea istorica a existentei fiintei umane -intr-una de o arzatoare actualitate. in acelasi timp, se manifesta o diversi­ficare a discursului epic in corelatie cu perceperea multiplelor crize ale realului insusi. Patru decenii de roman au impus mari romancieri sau doar mari romane, dintre care e dificil de realizat o selectie. Amintim totusi pe N. Breban, E. Barbu, Al. Ivasiuc, D.R. Popescu, F. Neagu - cu ingerul a strigat -, A. Buzura, Stefan Banulescu cu Cartea Milionarului, C. Toiu cu Galeria cu vita salbatica, G. Balaita. Dupa perioada interbelica, romanul cunoaste din nou o epoca de glorioasa inflorire, cu formule romanesti dintre cele mai diferite. in anii 80- 90 s-a putut constata o orientare a discursului epic spre el insusi, devenit daca nu "realitate unica" in proces, cel putin obiect predilect, realitate autonoma. Omul fata in fata cu limbajul, desi cel mai adesea scriitorul fata in fata cu limbajul, constituie in actualitate situatia existentiala generatoare de text, el insusi devenit model universal atot­cuprinzator. Marin Preda: Morometii (I, II)

Aparut in chiar "obsedantul deceniu", primul volum al romanului Moro­metii anunta de la inceput tema lui, cea a timpului istoric, stihie impenetrabila si insidioasa, supradeterminand, aidoma unui fatum antic, existenta umana.

Desi autorul si-a intitulat romanul Morometii - implicand problematica familiei deci - ineditul personajului ce reprezenta generatia adulta in pragul batranetii - e vorba de Ilie Moromete - a polarizat aproape exclusiv interesul comentatorilor, mai ales ca generatia tanara, reprezentata in primul volum prin cei trei feciori mai mari, Achim, Nila si Paraschiv, era vizibil inferioara, ca putere de intelegere si atitudine morala. Chiar ideea unui al doilea volum, aparut la mare distanta in timp si intr-o vreme ce nu mai era aceeasi cu cea din momentul aparitiei primului, indica persistenta obsesivei interogatii asupra raportului fiecarei generatii cu timpul ei, aflat intr-o enigmatica si traumatizanta schimbare. Alegerea satului ca loc al revelarii impactului Isto­riei asupra individului se datoreaza poate si originii rurale a autorului, care socotea experienta traita drept "prada" a scriitorului; nu este insa mai putin adevarat ca, prin chiar munca pamantului in ritmul etern al ciclului anotim­purilor, satul pastreaza in chip obiectiv un tipar traditional al vietii, suprade-terminat de zvarcolirile timpului istoric ale carui amprente se regasesc la toate nivelurile existentei, de la cea a individului, la cea a familiei si pana la cea a societatii, in totalitatea ei fragmentata si multiforma.
Privit in ansamblul sau, romanul Morometii (voi. I si II) poate fi con­siderat romanul esecului a doua generatii care au crezut, fiecare in alt fel, ca sunt stapani, prin intelegere macar, ai propriului lor destin, daca nu ai tim­pului lor. La inceputul actiunii volumului I, plasata "cativa ani inaintea izbucnirii razboiului", tatal, Ilie Moromete se gaseste pe o culme a vietii sale; gospodaria, cu toate datoriile ce o grevau, parea sa reziste, asigurand traiul zilnic al familiei si o parte cuviincioasa fiecaruia dintre copii cand le va veni vremea asezarii la casa proprie.

Prin urmare, Ilie se putea deda cu delicii marii sale placeri, cea a contemplarii spectacolului lumii si a convertirii lui in cuvant. De aceea, dupa intoarcerea acasa de la munca, sau uneori chiar la camp, Ilie petrece mult timp stand si privind lumea, asteptand nu atat un partener de discutii, cat un "actor" inocent in micile scene pe care le regi­zeaza. Convingerile sale cu privire la rostul primordial al gospodariei tara­nesti si al taranului i se par de domeniul evidentei, ca si stradaniile sale necurmate de a pastra neciuntite loturile familiei si de a gospodari veniturile intr-un spirit de echitate. De aceea, el nu observa discordia mocnita din chiar familia sa cu copii proveniti din doua casatorii, cei trei mai mari aflandu-se, de altfel, aproape de varsta iesirii de sub tutela familiei. Sau poate o considera trecatoare, vindecabila prin trecerea timpului, ca si plata integrala a tuturor
datoriilor, cu rate mereu amanate, platite partial prin negutarea la munte a unei parti a recoltei. Temeiul adanc al acestei convingeri este axioma rationalitatii lumii, in virtutea careia lucrurile trebuie sa se aseze in fagasul lor firesc. De aceea, eroul nu lasa grijile si amenintarile sa-i tulbure sufletul, nici cand se vede constrans la cedari dureroase precum aceea a taierii salca­mului din spatele gradinii, bucata de pamant proprietate de drept a surorii sale, Guica. Vecinul sau, Tudor Balosu, care se dovedise deosebit de abil in negot si cumparase de la consateni aflati in dificultate destul pamant, dorea aprig nu numai salcamul, ci si bucata de pamant pe care crestea venerabilul copac, pentru a-si mari casa, in vederea asezarii fiului sau, Victor. in astep­tarea perceptorului care urma sa porneasca pe la casele oamenilor, Ilie, pastrand o infatisare impenetrabila, taie acest copac reper in topografia satului, duminica in zori, insotit de ecoul bocetului traditional al femeilor din cimitir si facand comentarii ironice la nedumeririle si zapaceala neindema­natica a fiului sau, Nila, caruia ii destainuie ca taie salcamul "ca sa se mire prostii" si-l indeamna sa traga boii mai aproape de directia previzibila de cadere a copacului, ca sa nu rateze strivirea lor. Cu aceeasi figura senina si destinsa, el perfecteaza vanzarea salcamului dupa stravechiul obicei al consfintirii targului cu un pahar de bautura intinzand subtile curse de cuvinte lui Victor, mostenitorul unic al averii in crestere, potrivit partinitoarei decizii paterne, care afirma cu aroganta prosteasca prevalenta "obijnuintelor" sale asupra ceremoniilor indatinate. Si cu toate acestea, loviturile de topor intre-taind bocetul ritualic marcheaza inceputul sfarsitului. Forta secreta a acestui personaj care starneste ura neagra si a carui atractie magnetica se manifesta plenar in adunarile duminicale din poiana fierariei lui Iocan - forma noua a vietii comunitare, coexistand cu slujba duminicala la care mai sunt prezente femeile, cu hora si clicurile tineretului - carora li se adaugasera recent si exercitiile "premilitarilor".

La aceste adunari, petreceri barbatesti, se facea politica intr-o maniera cu totul originala si mai ales gratuita. Unii tarani, ca Moromete de pilda, erau simpatizanti ai unor partide, dar prezenta, ca si disputele nu erau partizane. Lectura ziarelor reprezenta o modalitate de a se informa asupra lumii de dincolo de hotarul satului, dar mai cu seama o forma de manifestare a libertatii intr-un joc cu importanta relativ redusa, in raport cu rostul lor de tarani, proprietari pe loturile lor, stapani ca atare ai lumii lor ce hranea orasele:

"politicienii" din poiana fierariei lui Iocan aveau trufia inde­pendentei.
Asa se explica subtila punere in scena a sosirii lui Moromete in poiana unde lumea era deja adunata, apoi citirea oarecum actoriceasca a discursului regelui, "intaiul agricultor al tarii", la un congres pe probleme agrare si scanteietoarea lui persiflare intr-un schimb de replici ale "actorilor", prieteni ai lui Ilie, inteligenti ca si el. Toate acestea vrajesc auditoriul obisnuit, dar petrecerea desfasurata sub semnul seninatatii este perturbata de interventia incarcata de resentimente a lui Tugurlan, taran ramas neimpropietarit la marea reforma agrara si care mereu i-a considerat pe consatenii sai vinovati prin nepasare pentru aceasta stare de lucruri generatoare de privatiuni si umilinte. in cuvintele incarcate de ura ale acestui barbat viguros razbateau amestecate reprosurile mocnite pentru propria lui situatie, ca si pentru lipsa de intelegere pentru cei napastuiti, in general. in uluiala produsa de limbajul violent si insultator, doar Moromete face efortul de a curata de zgura pati­masa interventia lui Tugurlan si de a discerne rational "chestiunile" ce rezulta din ea, ca posibile subiecte de controversa, de dezbatere de idei. Chiar inainte de limpezirea atmosferei, Ilie este obligat sa paraseasca adunarea: fiica lui sosise sa-l instiinteze ca venise perceptorul pentru incasarea datoriilor restante. Ajuns acasa, Ilie va plati in cele din urma o parte din banii incasati chiar in acea dimineata pentru salcam, insa o va face regizand un mic spec­tacol descumpanitor pentru perceptor: acesta este intai ignorat, apoi supus unor oferte schimbate succesiv, de la refuz la acceptare a platii integrale si, in cele din urma, doar partiale. Satisfactia acestui triumf al modelarii pline de spirit a unei situatii neplacute, a schimbarii rolurilor, hraneste sentimentul de libertate al eroului si este in acelasi timp sursa aversiunii constante a unora precum bogatul sau vecin. insa pentru cei trei feciori salvarea lazii cu zestre a surorilor cu pretul salcamului, proprietate a Guicai, este inca o dovada a nedreptatirii lor in favoarea odraslelor vitregei si mania, ca si dorinta lor de razbunare ating noi cote. Creste in acelasi timp presiunea asupra tatalui spre a permite plecarea lui Achim la Bucuresti. insasi mama, Catrina, desi ingri­jorata de efectul pe care lipsa laptelui il va avea asupra hranei familiei pe timpul istovitoarei munci a secerisului, insista pe langa Ilie sa le dea aceasta satisfactie feciorilor, nadajduind sa diminueze ura lor pe care o resimtea apasator. Decizia o data luata il umple de bucurie pe mezin, pe Niculae, care se vede eliberat de cosmarul zilnic al pascutului micii turme deloc docile, si in acelasi timp devine posibila frecventarea scolii, caci, spre deosebire de ceilalti, lui ii placea sa invete.


In lumea satului, institutia scolii ocupa un loc nesemnificativ: majoritatea copiilor o frecventeaza in masura in care le-o ingaduie participarea lor la treburile gospodaresti, fiindca intr-o societate funciar traditionala, in care generatiile se succed implinindu-si destinul in aceleasi tipare, instructia cu adevarat functionala, ca si educatia, se realizeaza tocmai prin aceasta parti­cipare. Lui Niculae insa, dupa cum va afla cu tulburare si emotie tatal sau, ii chiar place scoala si, in indiferenta generala a familiei, pentru care, datorita varstei, el nu conta inca, mezinul reuseste nu doar sa treaca scoala atat de rar
frecventata, ci chiar sa ia premiul intai. La serbarea de sfarsit de an - pro­gramata de sarbatoarea Sfintilor Petru si Pavel, strecurata, intr-un fel, in calendarul religios-agrar al satului, caci precede secerisul si este in acelasi timp momentul desfasurarii dansului ritual al calusului - Ilie, prezent ca toti consatenii, fie ca aveau sau nu copii de scoala, il vede cu adevarat, pentru prima data, pe mezinul sau: slab si aproape zdrentaros, dar mandru nevoie mare de cureaua si palaria veche a tatalui sau, primite cu acest prilej festiv, suferind de o criza acuta de friguri, insa cu desavarsire fericit pentru izbanda, induiosarea care-l invadeaza pe tata, nestapanita de aceasta data, e amestecata cu destula ingrijorare: pasiunea pentru carte a lui Niculae ameninta sa genereze o noua problema baneasca acuta, in conditiile in care fusese obligat sa se imprumute cu o suma insemnata de bani de la Aristide, spre a plati o parte a impozitului funciar. Pentru contractarea acestui imprumut, ce urma sa fie achitat din banii trimisi de Achim din vanzarea laptelui, Moromete obtinuse acordul intregii familii, intr-un conclav desfasurat cu suceli si ocoli­suri, in asemenea ocazii, batranul pastra in adancul sufletului o indoiala cu privire la intelegerea de catre toti a seriozitatii situatiei financiare a familiei, credea insa sincer ca eforturile si tactica lui de amanare, pana acum eficienta, sunt apreciate ca de buna credinta de catre toti. in privinta fiilor lui mai mari, se insela insa amarnic, caci, dimpotriva, cu mintea incetosata de ura, Paraschiv se decisese sa grabeasca plecarea lor pentru ca la seceris ceilalti sa fie obligati sa mearga pe jos si sa nu mai profite de munca lor. in ultima clipa insa, Nila se razgandise, neputand sa accepte o asemenea lovitura data fami­liei, si, cu toata furia mocnita, Paraschiv fusese obligat sa cedeze in fata inda­ratniciei mute, dar de neclintit, a fratelui sau. Cei doi facusera cale intoarsa din hotarul satului, piedica de netrecut pentru bruma de loialitate a lui Nila.
Amenintarile indelung adunate, lucrare insidioasa a timpului, se prabu­sesc in avalansa asupra eroului: bogatia recoltei de grau - pe care-si inte-meiase speranta achitarii datoriilor scadente - provoaca o cadere a pretului graului pe piata cerealelor, banca si fiscul pretind achitarea neintarziata a tuturor ratelor, precum si a restantelor. Moromete constata ca primejdia sufocarii gospodariei taranesti ramane fara nici un ecou in sfera decizionala, dar lovitura de gratie i-o da descoperirea complotului pus la cale de fiii sai mai mari. Face o ultima si disperata incercare de a-i readuce pe cei doi, Nila si Paraschiv, la fireasca acceptare a autoritatii paterne, spre binele gospo­dariei si al familiei, si cand se izbeste de obstinata si obraznica lor rezistenta recurge la argumentul detestat - si de altfel ineficient - al violentei. Pleaca apoi de la locul dezastrului in singuratatea campiei, martora tacuta a mani­festarii deznadejdii infrangerii. Urmele pateticei jelanii-rafuieli cu lumea le vad la intoarcerea lui acasa doar Catrina, fetele si Niculae, caci Paraschiv si Nila plecasera indarjiti si amenintand, dupa ce sparsesera lada de zestre, incarcasera cele mai bune covoare pe cai si luasera toti banii.


Ca si masa, ramasa prea mica, la care se aduna familia, tiparul patriarhal al implinirii rosturilor vietii de taran - firesc, potrivit convingerii lui Ilie - se dovedise a nu mai corespunde dinamicii timpului. Cei trei fii visau sa se imbogateasca prin negot, aidoma lui Balosu, si veninul picurat de Guica, sora lui Moromete neimplinita ca sotie si mama, dorind in fond sa paraziteze gospodaria lui Ilie, substituind-o pe sotia moarta, nu face decat sa catalizeze aspiratiile lor, sa le hraneasca cu propria ei frustrare. Chiar daca din nebulosul lor vis (in care reusita in afaceri se amesteca cu dorinta de revansa) nu se va alege nimic -fapt de altfel previzibil din esecul drumului Ia munte, pe care tatal si-l inga­duise tocmai spre a-i vindeca de nesabuinta, ca si din naiva incredere a lui Paraschiv ca matrapazlacurile plutonierului de la intendenta reprezinta o reteta sigura a reusitei - cei trei nu se vor intoarce la rosturile de taran.

Destinul Morometilor dupa dramaticul esec al lui Ilie, ca si cel al satului, deopotriva marcate de gafaielile timpului istoric in cautarea unei noi matce, constituie insa obiectul celui de al doilea volum al romanului a carui durata epica mult mai ampla e fragmentata in numeroase istorii individuale. Defini- : tiva desprindere a celor trei, Achim, Nila si Paraschiv, de lumea taraneasca e constatata de batran la capatul unei perioade in care, din motive ramase o vreme obscure pentru restul familiei, renuntand la vechea bucurie a contem­plarii lumii, isi concentreaza eforturile in vederea obtinerii de "beneficii".

Cu chimirul plin de bani - tocmai aceste "beneficii" - pentru care sacrificase vocatia mezinului, Ilie se duce la Bucuresti spre a-si recupera fiii, dupa ce acestia reusisera sa-si faca un rost - precar, ce-i drept. Scena intalnirii lor in odaita lui Nila, portar la un mare bloc din centrul capitalei, este edificatoare pentru "imposibila intoarcere".

Mancand hulpav din bucatele considerate de lux in noua calitate de oraseni, franzela alba cu salam, cei trei se provoaca > reciproc cu privire la reusita lor in noul mediu si raman cu totul uimiti de proiectul tatalui lor de a reveni acasa. Restabilirea relatiei cu familia, prin scrisoarea ce starnise reactii contradictorii, nu fusese decat o reminiscenta, indulcita de experiente amare, a dorintei de revansa ce insotise emanciparea lor, asa incat intunecarea lui Ilie dupa ce privise poza fiilor sai insotiti de neveste - semn al asezarii, al statornicirii - fusese intemeiata. Privindu-i pe cei trei ciondanindu-se la masa frugala si vanand sobolanul cu o fata de perna pentru a-l arunca apoi pe fereastra peste furnicarul bulevardului, tatal nu are de ce sa fie multumit: oricat de nedrepte fusesera incriminarile la adresa lui, ca si la adresa Catrinei si a celorlalti frati, dintre proiectele nebuloase ale plecarii nu lipsise intentia intoarcerii la rostul taranesc, acasa. Pentru aceasta intentie si in conditiile puse de ei se zbatuse in tot acest rastimp, dar, ca si in
dimineata ploioasa de august cand incercase zadarnic sa-i convinga sa i se alature in treburile gospodaresti, nici acum nu izbuteste. Fiii sai nu credeau in acest rost, viitorul lor era in acest oras. Praful si pulberea se va alege de micile lor proiecte gandite pentru o lume stabila, care insa se va prabusi.
Mezinul familiei, Niculae, se desparte de rostul taranesc prin vocatia sa carturareasca, dar el este cu adevarat mostenitorul tatalui sau, prin interesul pentru intelegerea lumii. in copilarie, este fascinat de povestirile tatalui sau pe care le asculta cu uitarea de sine cu care citeste. insa, departe de a fi centrul lumii, cum este pentru Ilie, satul natal este pentru el un tarc, o lume inchisa si marginala. Chiar daca, initial, vazuse in scoala o cale spre o pro­fesie, adolescentul se pasioneaza ulterior de carte ca o calauza spre intele­gerea lumii si spre "eul" sau, cum ii va spune cu raceala distanta tatalui, dupa ce incetase sa il admire din motive complexe, intre care interdictia acestuia de a urma scoala era doar unul. Omului, crede el privind la lumea in care traieste si despre care citeste, ii trebuie "o noua religie", spre a repune in drepturi valorile spiritului; cea veche, golita de intelesuri, nu mai avea nici o putere asupra fiintei umane robite de valorile materiale. Pentru propriile sale experiente decisive - iubirea si moartea -, ritualurile si datinile menite sa le inscrie intr-un tipar transindividual absorbind impactul personal intr-un dat al lumii se dovedisera neputincioase si goale de sens. Niculae se insingurase, astfel, de lumea care traia vremuri infrigurate cu schimbari convulsive si care antrenasera satul intr-o aventura cu aparente bizare pana la absurd. in locul adunarilor din poiana fierariei lui Iocan unde se dezbateau cu spirit "ches­tiunile" ce rezultau din articolele din ziare, lumea se aduna in fata primariei si oratori tineri, multi veniti direct de pe front, se pronuntau cu ardoare despre "fericire", in vreme ce primarii se schimbau intr-un ritm nebunesc si dupa criterii cu totul de neinteles.

Printre noii veniti in sat se numara si un notar tanar, membru al unui partid despre care nu se stia prea multe, partidul comunist. Cu acest nou venit, apropiat ca varsta, petrecea Niculae ore intregi la mica crasma a lui Valache, marele amator de table dornic de a bea un pahar de vin cu "dom primar" sau cu "dom notar".

in locul noii religii, notarul ii propune o noua ideologie menita sa eradicheze saracia, sa elibereze omul de sub presiunea nevoilor materiale, schimbare ce ar antrena apoi in chip logic o fireasca repunere in drepturi a valorilor spiritului. Niculae se lasa sedus de aceasta solutie de remodelare a lumii, se inscrie in partidul ce promite o astfel de schimbare din temelii si pleaca la o scoala de partid. Prima Iui ciocnire cu factorul uman ce urma sa fie reconstruit nu e de bun augur: Niculae vine in sat spre a-i convinge pe sateni sa nu speculeze situatia inspaimantatoare a moldovenilor cu tarinile pustiite de ani de seceta cumplita si carora satenii le cumparau pe nimic bunurile. Consatenilor li s-au parut inacceptabile pretentiile mezinului lui Moromete de a le dicta ce e bine si ce e rau, cu atat mai mult cu cat chiar Ilie cumparase in conditiile incriminate de fiu o pereche de cizme. Confruntarea se termina rau, caci la instigatia unui anume Bila, Niculae este agresat. Trece insa peste aceasta nefericita intam­plare si ajunge activist de partid, angrenat in operatiunea complexa de edificare a "satului nou".




In Silistea-Gumesti proiectatul "sat nou" este o nebuloasa si in fond nimeni nu este interesat decat de problemele cu caracter punctual. inainte insa ca vechii oameni de vaza din sat, ca Aristide, sa dispara cu totul, partidul care venea cu un asemenea proiect ininteligibil a starnit uimire si nemultu­mire prin zona in care isi cauta aderentii, o zona periferica compusa din indivizi care nu avusesera nici un fel de prestanta. Unii dintre acestia s-au dovedit figuri cu adevarat sinistre, abisuri launtrice ce-si descopera o neostoita pofta de a umili si teroriza in deplina impunitate, ca Oauabei. Doar acest fost negutator de oua - de unde i se trage si porecla - devenit aprig combatant in "lupta de clasa" e suficient pentru a masura prapastia intre utopia care-l tentase pe cautatorul unei "noi religii" si descatusarea abjectiei umane din "era ticalosilor", cum o va numi un alt erou al lui Marin Preda, Victor Petrini. Oauabei, avansat in ierarhie si promovat in cine stie ce post de raspundere in militie, impreuna cu una din victimele sale, nevinovatul si jovialul Valache, condamnat in justitie, in ciuda actelor doveditoare, si care se va inchide in mutenie si apoi in moarte, ca protest impotriva absurditatii oficializate a lumii, alcatuiesc un cuplu reprezentativ pentru riscurile substi­tuirii realitatii prin discursul-dogma despre realitate - la aceasta substitutie se reduce in principal actiunea constienta a omului in istorie, proclamata de noua ideologie. in sat, multi invata sa manipuleze acest limbaj gaunos si atotputernic pentru a accede la functii, oarecum impropriu denumite astfel, caci competentele acestora raman difuze, ingaduind insa participarea la o confrerie a puterii exercitate discretionar asupra celor lipsiti de functii. Dincolo de asemenea abuzuri umilitoare pentru victime, functiile acestea se reduceau la executarea directivelor venite de la "centru".


Constituit intai dintr-o multitudine de istorii dispersate tocmai pentru a marca procesul de disolutie al comunitatii rurale traditionale, in cadrul careia fiecare familie era confruntata cu un set de probleme comune, chiar daca particularizate de la caz la caz, volumul al II-lea al Morometilor are totusi -simetric primului volum - o istorie comuna a unei veri, vara in care Niculae Moromete primeste sarcina de partid de a indruma activitatea organizatiei din satul natal pe durata secerisului si a treieratului, urmate imediat de predarea cotelor. in aparenta, aceste lucrari se desfasoara ca intotdeauna, atat doar ca pe camp isi fac aparitia diversi oraseni, activisti de partid, asupra rolului
carora taranii nu sunt tocmai lamuriti si care de altfel nici nu au decat unul simbolic, acela de a consfinti pentru totdeauna si pentru toti ca strangerea recoltei a incetat sa fie o problema a taranului, inca proprietar al pamantului, ea a devenit o problema de stat si de partid, desi diferenta intre aceste doua institutii nu era tocmai limpede. in aceasta forma simbolica, iluzia de odinioara ca satul e centrul lumii e spulberata definitiv. De altfel, in toiul secerisului, o parte din cei cu "functii" pun la cale "operatiunea Cotigeoaia", menita sa duca la eliminarea din acest grup privilegiat a unora, in speta a morarului Adam Fantana. Pregatirea minutioasa a acestei "operatiuni" scoate la iveala indiscutabilele calitati de jucator de culise ale lui Isosica, cel "vopsit" comunist in urma cu cativa ani de Aristide, intr-un efort cu totul iluzoriu de a controla activitatea acestui partid ce-si alegea membrii dintre marginalii satului. Aceasta nu este unica intriga de culise. Profitand de prezenta in sat a lui Niculae, un tanar taran, ruda saraca a lui Aristide, incearca sa-i dezvaluie intr-o discutie particulara itele complicate ale relatiilor din sfera "functiilor".

Niculae insa viseaza o "poiana a fierariei lui Iocan" devenita sedinta de partid unde sa se discute deschis toate problemele, iluzie contrazisa de realitate. De fapt, ultima palpaire a acestei agora a satului este chiar prispa Morometilor unde se aduna un mic numar de oameni in varsta, "liberalii", ce discuta, fara stralucirea de odinioara, caci nu mai e nimeni in stare sa-i dea replici scanteietoare lui Ilie, nu intrigile de culise, ci chestiuni privind cooperativizarea, cotele si altele, se face, cu alte cuvinte, politica, insa mult mai importante decat aceste adunari sunt discutiile pe care batranul le poarta cu fiul sau. Pentru tata, controversele, care nu ajung niciodata la consens, sunt incercari aproape patetice de a pastra vie relatia cu ultimul fiu. Scenele extraordinare de dimineata foarte devreme, cand batranul vine in dreptul capataiului fiului sau si porneste sa Jupoaie" un ziar pentru a-si rasuci o tigara, mizand, cu indreptatire, ca acesta se va trezi pentru a porni o discutie purtata de multe ori inainte despre chestiunea partidului unic sau despre alte aspecte inedite ale vietii politice, sunt revelatoare in acest sens. Trebaluind prin curte si discutand, batranul asteapta ca Niculae sa vada ca nu dezbaterea este importanta, ci faptul ca tatal si fiul lucreaza impreuna in zorii zilei in gospodarie, asa a fost dintotdeauna si asa trebuie sa fie. Cei doi se ingaduie reciproc, tatal socotind ca tineretea fiului ca si propria lui greseala de a-l opri a-si continua scoala sunt explicatia pentru ideile despre "satul nou", iar fiul socotind ca toti, asemenea tatalui sau, se vor convinge de binefacerile transformarii dupa ce aceasta se va desavarsi. Chipul acelui viitor ramane insa mai mult decat tulbure, fiindca la sfarsitul campaniei se produce un inceput de razmerita, determinat de o decizie "de la centru" cu privire la colectarea cotelor si a semintei imprumutate de la stat doar din grau dat la trior, desi calitatea semintei oferite de stat fusese cu totul necorespunzatoare, acest fapt explicand de altfel proportia mare de impuritati din graul recoltat. Nemultumirea intemeiata a taranilor explodase la interventia cu totul inopor­tuna a lui Bila, devenit responsabil Arlus dupa avatarul "anticomunist" din urma cu cativa ani. Dupa reinstalarea linistii, caci un ordin "de la centru" revocase decizia cu privire la restituirea cantitatii de grau imprumutate cu boabe fara impuritati, marea sedinta care urmeaza in prezenta unui secretar de la raion va fi rezumata expresiv si exact de sateni care, fara cuvinte, doar prin gesturi, aratau ca unii au ajuns sus si altii au ajuns jos. Sedinta insa nu e decat spectacolul, deciziile cu privire la cine sa fie "sus" si cine sa fie Jos" fusesera luate inainte prin intelegeri negociate de Isosica. Desi Niculae simte nota falsa a aranjamentelor de culise, nu poate interveni in nici un fel. De altfel, cum va afla la reintoarcerea la "raion", propria lui soarta fusese decisa tot prin sforarii de culise si i se pregatea o sedinta-spectacol de excludere chiar in satul sau. Faptul ca, avertizat fiind, Niculae evita capcana si nu se intoarce acasa nu schimba cu nimic intelesul situatiei. in discutia pe care o are cu fostul notar, cel care-l convinsese odinioara sa se inscrie in partid spre a participa la actiunea de mare amploare de schimbare a lumii, Niculae chiar mentioneaza distanta uriasa ce separa proiectul care-l atrasese de realitate. in fata acestui esec, caci esec este, mezinul Morometilor isi depune carnetul de partid, socotind incheiata participarea sa la construirea lumii noi. Mentorul sau, ingrijorat si el de miscarile tulburi din partid, nu crede insa ca retragerea din partid este oportuna, dar nici nu socoteste ca e posibila continuarea activi­tatii politice si-i propune sa-si continue studiile si sa se specializeze in horti­cultura in asteptarea limpezirii timpurilor.
Ultima parte a romanului este dedicata stingerii din viata a batranului Moromete. Cu toate ca asistase la risipirea familiei sale si nu reusise sa-si mentina macar pentru el pamantul, fiindca in fata presiunii Ilie acceptase inscrierea in colectiv, batranul ramane ferm incredintat ca avea dreptate. in absenta unui interlocutor, Ilie vorbeste de unul singur, punand insa tuturor celor ce se lasa purtati de val in aventura nesabuita a "satului nou" nelinisti-toarea intrebare:

"ce-ai sa-i inveti tu pe copiii tai".

Supremul triumf al lui Moromete ramane insa faptul ca, in ciuda tuturor inselarilor, a perspectivelor deloc optimiste pe care lumea noua le deschide, se ridica deasupra amara­ciunilor si resentimentelor si paraseste viata netulburat de intunericul urii. Cel care a fost totdeauna "independent", dupa cum afirma orgolios in ultimele clipe de luciditate din lunga sa agonie, lasa deschisa problema daca este un invingator sau un invins al istoriei.
Venit la inmormantarea tatalui sau, Niculae - revenit intre timp in viata politica - paraseste intempestiv ceremonia, intunecat si neimpacat. Asculta
apoi la parastas relatarea mamei sale despre discutia din vis cu Ilie, care-i confirmase, fara sa comenteze in vreun fel, ca-si vazuse fiul venit la inmor­mantare. Ajuns acasa, Niculae, care demult se vazuse izgonit in robia clipei, fiindca pierduse miraculoasa lumina in care intamplarile zilei i se aratau dezvaluindu-si intelesurile dupa ce inchidea ochii, incearca sa reinnoade dialogul cu tatal, implorandu-l sa i se arate si lui pentru a-i impartasi tardiv nu numai afectiunea, ci si minimul consens la care credea ca ajunsesera, acela ca "binele n-a murit nicicand din omenire".

Si sub pleoapele fiului se face inca o data lumina; de pe stanoaga, batranul Moromete se ridica cu o miscare ce lasa sa se inteleaga ca, desi doar curtea e a lui, nimeni nu-l poate impiedica sa ia in stapanire cu privirea si ceea ce e in afara ei, dar nu se intoarce cu fata spre fiu, ci se departeaza pe ulita satului.
Al doilea volum al Morometilor are un subiect complicat, cu numeroase planuri epice care evolueaza cu mari sincope temporale, unele dintre ele pierzandu-se, altele rezolvate in sumare secvente cu valoare de epilog.


Ca insasi lumea pe care o reprezinta, discursul epic ne apare ca o tesatura ce se refuza unui ritm unic si unui desen coerent. Povestirea salveaza dintr-o miscare browniana episoade ce se inchid asupra lor insele, fara legatura cu trecutul si fara nici un ecou in viitor, ca cel al Sitei, spre pilda. Aceasta structura complicata a volumului este ea insasi o contrazicere a convingerii "independentului" Ilie ca exista un fagas, un rost al lumii, ca, la urma urmelor, din orice explozie aburind de resentimente, se pot decela "cele trei chestiuni" - spre a extrapola celebra sa interventie din poiana fierariei lui Iocan.


Ca si in primul volum, si in cel de al doilea exista scene cu semni­ficatie simbolica ca aceea in care, in toiul unei furtuni de vara, batranul Ilie infrunta singur dezlantuirea elementelor, sapand in fundul gradinii un mic sant pentru a croi un fagas departe de acareturi paraiaselor pe care pamantul nu le putea absorbi. Siroind de ape si surd la apelurile celor din casa, batranul sapa cu iscusinta in vreme ce polemizeaza cu un interlocutor imaginar care contesta rostul taranului in lumea noua. Acestei imagini intens tragice i se poate adauga cea a inmormantarii batranului, cand femeile familiei, asemenea unui cor antic, ii istorisesc fiului indelung asteptat ultimele luni ale batra­nului. Povestirea al carei fir este preluat succesiv de femeile-bocitoare inves­teste cu o solemnitate ritualica amurgul "ultimului taran".



Faptul ca, in ciuda pateticei invocatii, tatal nu comunica in vis cu fiul, abandonandu-l intunericului in care va trebui sa gaseasca singur lumina, marcheaza dramatica fractura a timpului si, in ultima instanta, impasul nelinistitor al generatiei fiului.
Asa cum o marturisesc eseurile sale, Marin Preda a crezut in literatura mimesis si nu s-a indoit nici o clipa ca forta magica a cuvantului este in stare sa aseze in fata omului o oglinda in care sa-si vada chipul, chiar si atunci cand ingretosat si ingrozit, acesta va refuza sa se priveasca. Potrivit acestui crez realist in esenta lui, romanul lui Marin Preda surprinde personajele in contextul colectivitatii din care fac parte, cu dubla referire: la destinul ansamblului acestei colectivitati in timpul istoric determinat si la pozitia particulara a personajului in sanul colectivitatii.


Ca si romanul Ion al lui Rebreanu, Morometii este o fresca a satului romanesc, de data aceasta din Campia Romana si intr-o perioada istorica ampla marcata de mari tulburari. Consecintele dramatice ale schimbarii voluntariste a satului reflectate in roman constau in disparitia de facto a satului, caci ritmul milenar al muncilor si al vietii devine o subtire pojghita, un tipar fara inteles in planul vietii indi­vidului, care va merge la camp pentru a face "procente".

Cat despre "functii", acestea nu sunt in roluri autentice in viata concreta, dar confera putere abuziva, e singurul fel de manifestare a "functiei", altfel executanta a unor decizii de la centru. Astfel, centrul de interes - care fusese odinioara muncile campului si gospodaria - se muta in zona intrigilor si a luptelor pentru functii.