(5.08.1922-16.05.1980)

Se naste intr-o familie de tarani din Silistea-Gumesti (Teleorman). Face Scoala Normala, ultima parte a ei, la Bucuresti, unde se si stabileste. Lucreaza la mai multe reviste, iar in 1942 debuteaza cu schita Parlitu. Publica proza, iar dupa razboi publica romanul Morometii, care ii aduce recunoasterea artistica. Scrie si alte romane -Risipitorii, Intrusul, Marele singuratic, Delirul -, cele mai multe inscrise. in tematica regimului comunist. Din 1970 devine director al editurii Cartea Romaneasca, unde isi publica romanul Cel mai iubit dintre pamanteni. La scurta vreme dupa aceasta aparitie si posibil in legatura cu ea, Preda este gasit mort, in camera sa de creatie de la Palatul Mogosoaia, fara sa fie clare cauzele mortii.

Morometii


vol. I -1955; voi. II -1967 (roman realist)

1.   Marin Preda manifesta aceeasi preocupare pentru viata satului romanesc ca si Rebreanu.

2.   Romanul Morometii se inscrie in curentul realist.

3.   Scrierea aduce o fresca sociala autentica si un personaj insolit in peisajul literaturii noastre.
4.   Noutatile stilistice, mai ales expresivitatea limbajului si stilul discontinuu, consti­tuie marca operei lui Marin Preda.

Tema
Roman-cronica de familie, Morometii dezvolta tema decaderii autoritatii pa­rintesti, legand-o simbolic de disparitia unei clase sociale - taranimea - si de instalarea dictaturii comuniste.


Subiectul

Romanul prezinta viata unei familii din sudul tarii, din satul Silistea-Gumesti. Actiunea se concentreaza asupra a doua momente semnificative din viata familiei lui Ilie Moromete: vara anului 1937 (in primul volum) si perioada zbuciumata de dupa razboi (in cel de-al doilea volum). in familia numeroasa a Morometilor exista nemultumiri mocnite, pentru ca baietii cei mari ai lui Ilie, anume Paraschiv, Achim si Nila, isi doresc independenta economica. Ei se simt nedreptatiti pentru ca, dupa moartea mamei lor, Ilie Moromete s-a insurat cu alta femeie (Catrina) si are inca trei copii: pe Tita, Ilinca si pe Niculae. indemnati de sora lui Ilie, Maria Moromete, cei trei baieti mai mari pun la cale un plan distructiv pentru interesele economice ale familiei: ei intentio­neaza sa plece la Bucuresti, sa-si faca un rost, si vor sa ia oile si caii pentru a avea capital. Cu pamantul lui si cu zestrea Catrinei, Ilie Moromete se situeaza printre taranii mijlocasi din sat. Morometii au facut un imprumut la banca si si-au cumparat o turma de oi de 24 de capete, al caror lapte constituie principala hrana a Morometilor. Aceasta si caii, caruta, impreuna cu uneltele agricole asigura bunastarea familiei. Planul celor trei baieti urmeaza a da o grea lovitura familiei pentru ca imprumutul la banca nu este achitat, iar caii sunt indispensabili pentru viata de fermier.


Ca sa faca fata unei asemenea situatii, Moromete este nevoit sa vanda din pamant, or, el stie ca singura valoare stabila este pamantul. Achim inventeaza o poveste seducatoare pentru interesele economice ale familiei: el ii propune tatalui sau sa-l lase sa plece cu oile la Bucuresti, sa le pasca in marginea orasului si sa vanda laptele pe pret bun in capitala. Moromete se lasa convins de utilitatea intreprinderii si ii permite sa riste in numele intregii familii. Achim insa vinde oile si isi asteapta fratii, pe Paraschiv si Nila, care au hotarat sa plece in taina, luand totodata si caii familiei. Nila nu accepta sa-si lase tatal singur in preajma seceri­sului, asa incat fratii isi amana fuga pana dupa strangerea recoltei. Ilie Moromete intelege si chiar afla la un moment dat intentia baietilor lui din prima casatorie, totusi nu incerca sa discute cu ei acest subiect, ci se invinovateste pentru hotararea lor. in cele din urma, dupa ce Ilie Moromete incearca sa le explice ca rostul unei familii de tarani este de a pastra la un loc tot pamantul, Paraschiv devine agresiv. Primul volum se incheie cu o scena violenta, in care Moromete le aplica o ultima corectie celor doi baieti. Acestia pleaca, iau caii si o parte din zestrea surorilor lor vitrege. Familia trebuie sa vanda din pamant pentru a-si reface gospodaria.
Actiunea romanului este completata cu numeroase episoade secundare, care confera romanului caracter de fresca sociala. Paralel cu firul epic al romanului, scriitorul transpune povestea de dragoste dintre Polina si Birica, discutiile din poiana lui Iocan, aspiratiile lui Niculae etc.
Cel de-al doilea volum prezinta perioada de seceta de dupa razboi. Se insta­leaza regimul comunist, iar Ilie Moromete este din ce in ce mai singur; cei trei baieti nu se mai intorc, Nicolae isi cauta o credinta, fetele se casatoresc, iar Catrina il paraseste. in fruntea satului se asaza treptat oportunistii, arivistii, oamenii fara capatai si fara ideal. in numele demagogiei comuniste, inoculata ca o noua religie, comunistii fac prozeliti, printre care se numara si Niculae Moromete.

Romanul urmareste cu obiectivitate un moment insemnat din istoria nationala: distrugerea societatii traditionale, explicand rolul pe care l-a avut seceta din anii 1946-1947. Perioada este foarte bine descrisa aici, iar Preda prezinta cu multa finete manevrele noii puteri. Taranii primesc samanta proasta de la stat, care le pretinde apoi sa-si achite cotele in produse de buna calitate si in cantitati asa de mari, incat in scurt timp (si din cauza secetei), munca agricola devine o corvoada. Comunistii se folosesc de numerosi activisti, care au rolul de a populariza ideolo­gia lor populista, de-a supraveghea colectarea cotelor, apoi de a colectiviza satele. Unul dintre acesti activisti este Niculae Moromete. El vine la Silistea initial pentru a supraveghea desfasurarea muncilor agricole, conform planului pe care comu­nistii il numesc, in mod cinic, stiintific.
Pe acest fond istoric, scriitorul insereaza episoade ilustrative, precum expe­rientele care marcheaza maturizarea lui Niculae, inscenarea proiectata pentru compromiterea lui Adam Fantana (actiunea Cotigeoaia), ascensiunea lui Isosica ori moartea unui taran nevinovat.
Ilie Moromete rezista presiunilor, nu-si abandoneaza pamantul (desi fiicele lui urmeaza mersul general, cedand intreaga proprietate) si moare cu iluzia ca si-a pastrat independenta.

Comentariul
Marin Preda se remarca prin faptul ca se intoarce la formula traditionala a romanului-cronica de familie realizat cu mijloace stilistice moderne. Romanul Morometii este cea mai insemnata opera a sa.
Preda realizeaza aici o impresionanta fresca sociala, situand in antiteza pe­rioada interbelica si cea de dupa razboi, surprinzand, asadar, un moment de tranzitie dramatica in plan national.
Actiunea este plasata intr-un sat de campie, Silistea-Gumesti, la aproape doua decenii dupa ce taranii fusesera improprietariti prin legea agrara din 1920, iar sentimentul de independenta economica face ca viata sa se scurga aici, in tihna: in Campia Dunarii, cu cativa ani inaintea celui de-al doilea razboi mondial, separe ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare, viata se scurgea aici fara conflicte mari. Afirmatia se refera la atmosfera de pace si de echilibru moral care domina in Silistea si reprezinta ideea dominanta a primei parti. Taranii lui Preda si-au indeplinit visul de-a avea pamant, iar aceasta victorie aduce o stare de acalmie generala, pe care scriitorul o ilustreaza prin scene luminoase, intrate in constiinta cititorului ca ample fragmente de fresca antropologica. Poiana lui Iocan, loc de intrunire in zilele de sarbatoare, se constituie, de pilda, intr-un astfel de tablou vivant, dominat de tihna taifasului. Silistenii vin ca la un spectacol, in centrul caruia Moromete citeste si comenteaza ziarul, stimulat de curiozitatea si admiratia celorlalti. Nici macar revolta lui Tugurlan nu reuseste sa tulbure atmosfera de ritual duminical, lipsit de stridenta, intrat in uz. Tot astfel, secerisul, serbarea de premiere de la scoala, spectacolul calusarilor din curtea lui Tudor Balosu sunt scene care ilustreaza o existenta normala, epurata de patimile adanci (specifice romanelor lui Rebreanu, de exemplu), de nemultumiri sociale (ca la Sadoveanu), dar si de idilismul artificial al semanatoristilor.

Insasi starea visatoare si nepasatoare a lui Ilie Moromete este o consecinta a prosperitatii, generate de legea agrara de dupa primul razboi mondial; devenit proprietar, Moromete traieste atat de deplin bucuria de a fi scapat de mosier, incat nici nu observa ca lumea se schimba; pentru el si pentru cei ca el, timpul este, intr-adevar, rabdator. Dupa ce existenta familiei Moromete se tensioneaza prin conflictul mocnit dintre copiii mai mari (Achim, Paraschiv si Nila) si restul familiei, timpul incepe sa-si piarda rabdarea, se altereaza, pentru ca pulsul vietii devine mult mai accelerat.
Plecarea celor trei baieti anunta nu numai destramarea familiei, dar si a societatii, caci putin dupa aceea izbucneste razboiul, vin comunistii la putere, taranul isi pierde pamantul, valorile morale si chiar identitatea. Aceasta drama nationala este prezentata in volumul al doilea; de aceea, Preda incheie primul volum cu o secventa care sugereaza proportiile dezastrului istoric: Trei ani mai tarziu, izbucnea cel de-al doilea razboi mondial. Timpul nu mai avea rabdare. Pe langa faptul ca dau simetrie romanului, readucand in memoria cititorului fraza de debut a scriiturii, aceste doua enunturi grave, aproape sententioase, sporesc valoarea dramatica a deznodamantului si conoteaza sensul volumului urmator.

La acest procedeu retoric se mai adauga si alte elemente; compozitional, romanul este cladit pe scene semnificative, care puncteaza ascensiunea narativa din momentul cinei tihnite, care deschide volumul, spre punctul culminant al taierii salcamului - prevestire a conflictului din final.
Volumul I urmareste partea cea mai importanta din viata Morometilor, actiunea concentrandu-se in jurul unui eveniment agrar de maxima insemnatate - secerisul. Prima parte a actiunii se dezvolta pe o intriga abia conturata, anume hotararea baietilor de a pleca de acasa cu o parte din bunuri; tensiunea creste pe masura ce planurile lor incep sa se materializeze (Achim capata permisiunea de a merge cu oile la Bucuresti), dar deznodamantul este amanat, deoarece Nila nu are cruzimea de a-si lasa familia fara ajutor in timpul secerisului. Sfarsitul primului volum prezinta evenimentele care duc la destramarea familiei, intr-o aglomeratie drama­tica de fapte: povestea moralizatoare a lui Ilie Moromete, nemultumirile marunte din familie, suspiciunile, revolta lui Paraschiv, scandalul care preceda fuga celor doi. Acest deznodamant incarcat de actiune elibereaza toate personajele de ten­siunile acumulate pana aici si confera impresia de final inchis: Moromete vinde o parte din pamant, cumpara alte animale si lucrurile par sa reintre in normal. Dar imaginea luminoasa a inceputului de vara se estompeaza in final, cand nu numai peisajul se schimba, ci si intreaga existenta a familiei.

Prin aceasta transpunere atenta a conflictului din familia Morometilor, autorul reuseste sa dea iluzia evolutiei de la momentul cel rabdator si tihnit la cel care marcheaza izbucnirea violenta a istoriei. Volumul al doilea adopta alta tehnica. Evenimentele se inmultesc, galeria de personaje este si ea foarte mare, iar desfa­surarea epica se disipeaza pe mai multe planuri, ceea ce conduce treptat la transfor­marea temei - de la cronica unei familii la cronica unei clase sociale: taranimea.
Conflictul dintre Ilie Moromete si fiii sai este simbolic. intr-o lume tihnita,/ara conflicte mari, plecarea lui Paraschiv, Achim si Nila de acasa este aberanta. Moromete crede ca fiii sai il inteleg si il respecta, de aceea fuga lor vine ca o lovitura pe care el n-o putuse anticipa. in viziunea sa, fiii lui sunt bolnavi, ceea ce nu este departe de adevar. Cei trei baieti sunt coplesiti de personalitatea tatalui lor, pe care nu-l inteleg; ironiile lui Mormete li se par insultatoare. Paraschiv este lacom, lipsit de simtul umorului si inveninat de ura. Achim este agresiv, iar Nila are minte inceata. Moromete nu are niste fii pe masura sa, iar acest lucru se afla la originea conflictului. Totodata, lucrurile se agraveaza, mai ales pentru ca Ilie Moromete nu-si da seama ca baietii sai sunt nemultumiti; de aceea crede ca aceasta razvratire este o pedeapsa a destinului: intelegea ca se uneltise impotriva lui si el nu stiuse - timpul pe care il crezuse rabdator si lumea, pe care o crezuse prietena si plina de daruri, ascunsesera de fapt o capcana - iar lumea, traind in orbire si nepasare, ii salbaticise copiii si ii asmutise impotriva lui. Personajul are un sentiment de culpa pentru ca isi da seama ca fiii sai nu stiau lucruri pe care le credea subintelese, precum importanta de a pastra proprietatea, de a nu imparti pamantul. in ultima instanta, Moromete incearca sa le explice aceasta regula simpla pe care o stiau toti taranii, dar este prea tarziu; Paraschiv devine agresiv, iar Moromete incearca disperat sa aplice ultima masura corectionala - bataia. Scena violenta din final, loviturile de par, venite parca dintr-o manie de nestapanit, subliniaza imposibilitatea ca lucrurile sa mai fie reparate.

Conflictul este insa unul simbolic. Revolta baietilor lui Moromete reprezinta un caz izolat in roman, iar cauzele ei nu sunt instinctul de stapanire a pamantului sau dorinta de independenta. Aici este vorba despre o anomalie, asa cum o inregistreaza si Moromete, si care are rostul sa sublinieze ca timpul, intr-adevar, nu mai era rabdator. O data cu decaderea autoritatii parinteste, societatea intra in degringolada.

Dupa venirea comunistilor la putere, ca peste tot in tara, si in Silistea-Gumesti se instaleaza haosul. Personaje dubioase vin sa anunte ceea ce va urma; un tovaras poreclit Terente, dupa numele unui bandit legendar, si un tanar, care se prezinta drept notar, promit credulilor o noua religie a binelui si a raului. Niculae Moromete, aflat in plina criza religioasa, chiar primeste demagogia comunistilor ca pe o religie. In afara de inocenti, in armata noii religii se inroleaza oportunistii (Mantarosie), declasatii (Bila), cei care vor sa parvina (Isosica) si mai ales cei care nu mai au nimic de pierdut, nu cred in nimic si nu respecta nimic, precum Zdroncan sau Plotoaga.

Scriitorul prezinta principalele momente ale falimentarii taranului, creand o poveste particulara despre lupta crancena pentru putere. Fiecare personaj are interesele sale si se foloseste de confuzia care exista sau de demagogia comunista pentru a-si atinge telurile. in contextul acesta, incepe colectivizarea agriculturii, de fapt confiscarea pamantului sub un pretext legal, ceea ce va insemna ultima lovitura data taranului si proprietatii sale. Niculae, indoctrinat si patruns de misiunea sa, nu-si da seama ca ia parte la distrugerea valorilor traditionale, pana in momentul in care Bila ucide un taran, iar Niculae este considerat raspunzator.
Pe acest fundal, lucrat in numeroase detalii, romancierul evoca subtil imaginea luminoasa a lumii interbelice, intr-o fresca halucinanta, tocmai din cauza numa­rului mare de amanunte, in care fiecare secventa pare sa cuprinda structuri traditionale amenintate. in fapt, Preda explica aici, mai bine decat manualele de istorie, un episod negru al existentei nationale. Nu destinul unei familii intereseaza acum, ci istoria generala a unei clase spulberate. Episoadele care urmaresc ascen­siunea lui Isosica, evolutia lui Nicolae Moromete si lupta dezarmanta a taranilor cu seceta si cu regulile inrobitoare pe care trebuie sa le respecte sunt tensionate prin naratiuni autonome care recompun treptat imaginea unei lumi mistuite. in miscarea generala si ampla, persista teza generala a celui de al doilea volum, anume ca societatea care se naste este sustinuta de o noua religie, careia, in mai multe randuri, ii explica filonul fanatic. in numele unei promisiuni ori preva-landu-se de ea, oamenii distrug universul instituit.
Datele istorice sunt camuflate, in prim-planul romanului aflandu-se Nicolae Moromete. Drama lui existentiala traduce de fapt drama societatii. Niculae este bine intentionat, are nevoie de un crez si se afla la varsta experientelor decisive; isi traieste timorat prima iubire, isi desfasoara intreaga energie in activitatea de partid, crede in ceea ce face. Dar credinta lui se prabuseste treptat: colectarea cotelor inseamna saracirea taranului, colectivizarea devine sangeroasa, iar moartea lui Ilie Moromete il determina sa se intoarca nostalgic la lumea veche si luminoasa.

Dincolo de fresca sociala, romanul lui Preda aduce in literatura noastra un per­sonaj insolit. Ilie Moromete este personajul principal al primului volum si con­structia lui suscita interes prin faptul ca sintetizeaza tot atatea trasaturi generice, cat si particulare. El este un caracter proiectat prin insusiri tipice taranului roman si totodata prin elemente care il particularizeaza decisiv in planul literaturii noastre.

Ilie Moromete este un taran bine individualizat, dar care sintetizeaza totodata mentalitatea lumii interbelice. Spirit conservator, stie ca singura valoare stabila este pamantul si ca unitatea familiei asigura bunastarea. El nu traieste insa cu gandul la viitor, ci mai degraba este prins in mirajul unei lumi ce se stinge, asa cum precizeaza de la inceput scriitorul:

Cand, dupa razboi, Moromete deveni proprie­tar, el trai atat de deplin bucuria de a fi scapat de mosier, incat nu baga de seama ca unii nu se mai gandeau de mult la asta, ci la cu totul altceva. La ce anume? Sa faca comert! Asadar, cu cereale si sa castige bani! Si cu banii ce sa faca? Sa plateasca impozitele! Asta era ceva de ras, cum de nu vedeau?

Bucuria de proprietar a lui Moromete se traduce printr-o atitudine de stapan fara griji, ceea ce face din el o autoritate inflexibila in cadrul familiei; chiar la inceputul romanului, Preda introduce o scena care lamureste raporturile persona­jului cu familia;" la masa rotunda si scunda a Morometilor, fiecare isi are un loc prestabilit: Ilie sta asezat pe pragul celei de-a doua camere, ocupand jumatate din spatiu, in timp ce baietii cei mari stau inghesuiti langa usa de la iesire, ca si cand ar fi gata in orice clipa sa se ridice si sa plece de la masa, Catrina si fetele ocupa locul de langa vatra, iar Niculae mananca dupa aceea, ce mai ramane. Autoritatea lui Moromete este incomoda - el merge in urma seceratorilor si semnaleaza spicele ramase, isi scoala copiii in toate duminicile cu noaptea-n cap, el hotaraste, el spune fiecaruia ce are de facut. Atitudinea aceasta este insa mostenita, vine dintr-o traditie indelunga, care inchide in ea un adevar esential al vietii: daca autoritatea paterna decade, societatea se destrama.


In realitate, Moromete nu are un caracter inflexibil, ci unul independent, iar manifestarile sale ilustreaza de regula constiinta libertatii sale individuale si bucuria de a se sti autonom economic. Independenta economica ii confera sigu­ranta si tihna, si de aceea Ilie traieste intr-o armonie speciala cu lumea. Cele mai multe dintre rautatile lui Moromete provin din inteligenta si din nevoia de specta­col, tocmai pentru ca stie sa se bucure, iar prin aceasta bucurie, el se situeaza in centrul lumii sale. Are insa ghinionul ca fiii sai sa fie complet lipsiti de simtul umorului. Nici in sat Moromete nu-si gaseste spirite pe masura; de aceea si spune ca vorbeste singur, deoarece nu are cu cine.
Personajul este inzestrat cu fantezie si din acest motiv isi inventeaza o lume pe masura sa. isi petrece serile pe podisca din fata portii, in speranta ca va trece cineva pe drum, caci lui ii place sa raspunda cu multe cuvinte la salut, adica stie ca lumea este facuta din oameni, iar rostul lor este sa faca din fiecare intalnire o bucurie.

Este ceea ce Niculae intelege in final, cand, in lumea lui pustiita, numai Moromete stie sa gaseasca, langa fiecare gard, langa fiecare salcam, un om pregatit sa vorbeasca. Aceeasi bucurie a cuvantului rostit pentru oameni il anima si in poiana lui Iocan. Oamenii vin aici pentru ca stiu cu totii ca rostul vietii este comunicarea; Moromete nu citeste ziarul pentru stirile din el, ci pentru ca asa are prilejul sa se arate oamenilor in modul sau cel mai reprezentativ, vorbind despre exact acele lucruri pe care ar vrea oamenii sa le auda: demitizand informatiile serioase de ziar si facandu-le accesibile prin gluma. De pe urma drumului sau la munte, unde plecase sa vanda porumbul pe un pret mai bun, nu ramane decat o poveste frumoasa, impodobita cu amanunte pe care niciunul dintre insotitorii sai nu le remarcasera. Fantezia sa se completeaza cu un spirit de aventura: de fapt negustoria ca atare nu i-ar fi placut daca castigul ar fi fost lipsit de peripetii.
Imaginatia si aventura sunt atribute ale spiritului. De aici vine si darul poves­tirii, dar si inclinatia moralizatoare a eroului. Cand Moromete afla ca Achim risipeste banii prin Bucuresti, el vine acasa si spune o poveste despre un flacau plecat la oras, unde intra in diferite buclucuri. Nici una dintre faptele scandaloase ale acelui personaj inventat nu-l alarmeaza pe tatal rabdator: nici violenta, nici incalcarea autoritatii instituite. Singurul lucru in adevar grav este decaderea morala; si Moromete comenteaza: asta nu mai trece. Din acelasi motiv, isi si pierde simtul umorului, cand incepe era lui Zdroncan.

Mentalitatea personajului despre regulile sociale este rudimentara, dar ilustra­tiva pentru fiinta care stie sa se bucure: el nu-si plateste darile pentru ca spera sa apara legi care sa-i anuleze datoriile. Dar mai exista si tentatia spectacolului si de aceea eroul lui Preda se distreaza pe seama functionarului care incaseaza taxa funciara. Moromete nu se poate abtine sa nu se amuze pe seama celorlalti, mai ales pe seama mohoratului Paraschiv. Edificator este episodul in care jandarmii vin sa-l aresteze pe Achim. Moromete nu le spune ca era plecat la Bucuresti, ci schimba vorba, il tachineaza pe pandar, se distreaza, schimband sensul cuvintelor. Situatia nu era nici intr-un caz una amuzanta: Achim batuse un om nevinovat, ii sparsese capul, iar Moromete comenteaza cu malitiozitate gratuita intamplarea: Auzi, ma prostule, ca nici nu stiu cum te cheama!... Bine ti-a facut, daca zici ca te-a batut, si nu-l mai cauta degeaba, ca aplecat la Bucuresti; asteapta-l si tu sa se intoarca. Pana atunci poate ca iti mai trage cineva o bataie. Romancierul explica rautatea lui Moromete ca pe o descarcare dupa cearta cu Tugurlan.
Si in alte situatii, personajul se distreaza rautacios, amanand raspunsul, schim­band vorba, enervandu-si interlocutorul.

Este modul lui Moromete de a-i deza­proba pe oamenii care nu-i plac, unul dintre acestia fiind vecinul sau, Tudor Balosu; dar nici acesta nu se lasa mai prejos, ii raspunde cu aceeasi moneda, intr-un cod stiut doar de ei. Cand Moromete evita raspunsul categoric pe care trebuia sa-l dea vecinului, intreband cu seninatate daca avea sa ploua, Balosu ii raspunde la fel de aberant, amintindu-i ca a doua zi se incaseaza taxele pe pamant. Reactia lui Moromete este neasteptata. Se intristeaza brusc, se ridica si pleaca fara un cuvant. Agresivitatea il inhiba, ii distruge pofta de ras.

Este , de fapt, aceeasi reactie prezentata si in cel de-al doilea volum, dupa ce lumea lui Zdroncan se instaleaza cu violenta peste linistita poiana a lui Iocan.
Moromete intelege foarte bine ce se intampla in jurul sau, de aceea il si intristeaza atat de mult refuzul lui Niculae de a-i vorbi si mai ales motivatia lui, si anume ca oricum Moromete n-ar intelege. Nu era nimic de neinteles in faptul ca fiul lui Traian Pisica, om fara principii si care stia sa cultive doar tutun, ajunsese in fruntea satului si voia ca Moromete sa faca din el un model.

Insingurarea eroului este dramatica; el stie ca lumea sa este condamnata, dupa cum iarasi stie ca noua lume, a lui Zdroncan si-a lui Ouabei, cladita din oameni fara capatai, fara ideal si fara respect, inseamna inceputul unei tragedii colective. Singurul lucru care ii mai ramane lui Moromete este libertatea de spirit; el refuza sa-si dea pamantul in colectiv, desi stie ca oricum dorinta nu-i va fi respectata, si inainte de moarte isi rosteste crezul: [...] eu totdeauna am dus o viata independenta!
Personalitatea lui Moromete se rasfrange dramatic asupra fiului sau, Niculae, care va prelua atitudinea de insingurare si tristete a tatalui sau, va ramane un inadaptat, incapabil sa accepte lumea lui Zdroncan, zdrobit de societate, incercand zadarnic sa repete atitudinea independenta a lui Ilie Moromete intr-o societate in care dreptul la independenta fusese interzis.
Deznodamantul este de asemenea simbolic. Romanul se incheie cu viziunea pe care o are Niculae dupa moartea tatalui sau, un fragment scris in stilul discontinuu al visului si in care Ilie Moromete apare in imagini memorabile: inaltandu-se langa salcamii de la poarta, iesind pe podisca unde-si petrecea serile, mut, intrat intr-o istorie intangibila. Lumea pare pustiita, iar Niculae, zguduit de plans, se intreaba: Tata, tata... unde te duci tu acum, incotro o s-o iai dupa ce deschizi poarta si o sa iesi iar la drum?
Finalul sugereaza un univers fara repere morale, adica tocmai lumea de care se temuse Moromete, in care societatea guvernata de un timp rabdator ramane doar amintirea unei fiinte marginalizate si devastate moral, asa cum este Niculae. Sintaxa dezordonata, specifica stilului indirect liber, accentueaza impresia de deruta si de miscare evanescenta, care nu este doar a visului, ci si a fiintei interioare a personajului.

Romanul Morometii infatiseaza lumea satului romanesc intr-un moment de rascruce, cu obiectivitate, intr-o maniera convingatoare si printr-o constructie riguroasa.

Prin mesaj, Morometii anunta celalalt roman al lui Preda, Cel mai iubit dintre pamanteni.