Miturile iau uneori, in poezia lui Marin Sorescu, o interpretare neasteptata. Don Juan devine, de pilda, din adorat al femeilor, soarece de biblioteca. Lumea cartilor e preferata, prin similitudini sugestive, lumii femeilor, care de altfel il declara ireconciliabil dusman:

"Dupa ce le-a mancat tone de ruj,
Femeile,
inselate in asteptarile lor cele mai sfinte,
Au gasit sa se razbune
Pe Don Juan."

Razbunarea este mascata cu perfidie, femeile incercand sa devina si mai seducatoare:

"in fiecare dimineata,
in fata oglinzii,
Dupa ce isi creioneaza sprancenele,
isi fac buzele
Cu soricioaica,
Pun soricioaica in par,
Pe umerii albi, in ochi, pe ganduri,
Pe sani,
Si asteapta."

Femeile cuprinse de febra razbunarii organizeaza o cruciada impotriva ilustrului personaj, care insa isi schimba brusc obiectele de adoratie:


"Ies albe in balcoane,
il cauta prin parcuri,
Dar Don Juan, cuprins parca de-o presimtire,
S-a facut soarece de biblioteca."


Placerile lui Don Juan sunt acum de alta natura, livresti, dobandite insa cu aceeasi tehnica a mangaierilor pline de senzualitate:

"Nu mai mangaie decat editii rare,
Cel mult brosate
Nici una legata in piele,
Decat parfumul budoarelor,
Praful de pe antici/1 se pare mult mai rafinat."

in lumea exterioara bibliotecii, cruciada impotriva lui are efecte neasteptate, colaterale:

"Iar ele il asteapta.
Otravite-n cele cinci simturi - asteapta,
Si daca Don Juan si-ar ridica ochii
De pe noua lui pasiune,
Ar vedea-n fereastra bibliotecii
Cum zilnic este inmormantat cate un sot iubitor,
Mort la datorie,
in timp ce-si saruta sotia
Din greseala."