Mersul inapoi al omenirii, stagnarea, regresul sunt figurate de poet prin alta istorie cu sens alegoric. in "Gura racului", Marin Sorescu propune o noua viziune asupra antropogenezei, nasterea omului fiind in crancena competitie, la antipozi, cu alta specie, perfect adaptata unui mediu existential primitiv:

"Cand omenirea a iesit din apa,
Plina de mal, de alge si de sare,
Pe tarmul celalalt urcau,
Suindu-se unul in spinarea celuilalt
Si alunecand in mare
Dar saltandu-se cu valul urmator,
Pe iarba -racii."

Racii constituie o ramura negativa a regnului animal, simbolizand prin excelenta involutia, mersul inapoi. Chiar imaginea lor este grotesca:

"Raci infioratori, raiosi,
Plini de picioare ca de negi,
Verzi de matasea broastei si rosii,
Turbat de rosii pe pantece."


Oamenii si racii se deplaseaza in directii opuse, subliniind si mai mult deosebirea radicala dintre cele doua specii ce isi disputa suprematia pe pamant:

"Oamenii au inceput sa mearga
incercand sa se acomodeze cu lumina
Uscata a soarelui,
Alta decat lumina din apa.
Racii au inceput sa alerge
in directia opusa.

Batand tactul cu cataligele lor pe glob
Ca intr-un piept de barbat doborat."

Cand si cand insa, prin efectul de coincidentia oppositorum, cele doua tabere se intalnesc si totul recade in magma originara:

"intr-o zi primii oameni s-au intalnit
Cu primii raci,
Fiecare cu al sau.
Au fost luati la subsuori
Si tarati in balta statuta a marii,
inapoi peste locuri unde-au mai fost
(Ochii lor si le amintesc perfect
Dupa lacrimile in forma de gorgane),
Dar care pentru raci erau intr-adevar
Locuri noi,
Si ei sustineau, pe drept cuvant,
Ca-i duc inainte."



Ca o ironie a sortii, omenirea are mereu aceasta miscare de flux si reflux, recazand in barbarie si luand-o din nou de la capat:

"Abia in apa s-au dezmeticit oamenii,
A avut loc o lupta fata de toate vietuitoarele
Si cei care reuseau sa se desprinda
Din clestele ruginite de fier
Au iesit istoviti pe mal,
Plini de mal, de alge si sare."

E o repetabilitate a destinului, careia omul nu i se poate sustrage, mereu din umbra pandind tenebrele adancurilor:

"Respirand adanc, ei pornesc obositi inainte,
Dar iata pe tarmul opus,
Pe furis, din umbra namolului planetei,
Apar infioratorii raci,
Pornind in directia cealalta."