Poezia "Harta" este o parabola descifrata cu ochiul unui alchimist, care percepe esenta lucrurilor altfel decat mintea umana, intr-o proiectie cosmica. Trupul omenesc este o harta coerenta, stravezie, comparabila, prin termeni geografici semnificativi, cu un planiglob:
"Mai intai sa va arat cu batul
Cele trei parti de apa
Care se vad foarte bine
in oasele si tesuturile mele:
Apa e desenata cu albastru."
Proiectia trupului uman la scara cosmica, printr-o imagistica alegorica, la fel ca in hartile savantilor Evului Mediu, ii dau acestuia dimensiuni renascentiste, universale:
"Apoi cei doi ochi,
Stelele mele de mare.
Partea cea mai uscata,
Fruntea,
Continua sa se formeze zilnic
Prin incretirea
Scoartei pamantului."
Fruntea, batrana, semn al intelepciunii, pornind dintr-o descendenta telurica, devine un simbol al lumii eterne, celeste.
Inima constituie punctul central de combustie a vietii, celelalte parti ale corpului fiind invaluite in misterul departarilor creat de drumurile nesfarsite ale vietii si de infinitele, marmoreenele valuri ale marii, metafora a marii treceri:
"Insula aceasta de foc e inima,
Alte opere la romana, dar Necategorisite |
Politica de confidentialitate |