In ultimul tablou al piesei Iona, de Marin Sorescu, pescarul Iona iese dintr-o "gura de grota, spartura ultimului peste spintecat", pe o plaja si respira adanc aerul proaspat.

Este batran si obosit de burtile de pesti pe care le-a spintecat incercand sa iasa la lumina. Bucuria si fericirea eliberarii nu le poate trai deplin si le amana pentru mai tarziu. ii vede, insa, pe cei doi pescari cu barnele in spinare si socoteste ca lumea " e prea mica ", asta fiind si cauza lipsei sentimentului de fericire. Deodata zareste la orizont o alta burta de peste urias, simtindu-se "ca un Dumnezeu care nu mai poate invia".

isi rememoreaza viata, vazand parca in largul marii niste batrani buni (bunicii), un barbat incruntat si o femeie harnica (parintii), o cladire in care a invatat (scoala), "povestea aia cu patru picioare" (masa), o "roata rosie" pe cer (soarele), toate aceste elemente insemnand identitatea de sine. Tot spargand burtile de pesti, Iona fusese preocupat de viitor , se instrainase. Trecutul,insa, este purtatorul identitatii, al sinelui. (" Viitorul, am vazut ce bine ti l-ai ghicit. Ia incearca acum sa-ti prezici trecutul.")

Apoi isi aduce aminte numele pe care-l poarta, avand revelatia greselii pe care a facut-o.


Drumul era gresit. Calea spre lumina nu merge in exterior,Pprin spDrgerea succesiva a burtilor de pesti care-l tin captiv, ci in interior, inspre sine. De aceea, Iona isi scoate cutitul si isi spinteca propria burta, din cauza singuratatii ("E greu sa fii singur") si a si a constientizarii greselii ("Totul e invers"), dar cu speranta izbavirii (" "Razbim noi cumva la lumina". ).

Viata pe care o traieste fiinta umana sub zodia singuratatii (tema existentialista) inseamna determinare spatiala (burtile de pesti care-l tin captiv pe Iona) si temporala (Iona a imbatranit). Eliberarea, iesirea din aceasta conditie a omului este imposibila. invingerea mortii nu se poate face prin lupta de a iesi din aceasta conditionare (spintecarea burtilor de pesti), ci prin asumarea ei, prin intelegerea propriei esente. invierea (prelungirea omului in infinit, invingerea mortii) se face nu prin trupesc, ci prin spirit, prin intoarcerea la punctul originar (in trecut) al fiintei (la Creator, la Dumnezeu).

Adevarata eliberare a omului de singuratatea si spaima existentiala se face prin cercetarea si intelegerea sinelui, a propriei esente. Lumina (Dumnezeu, izbavirea) numai astfel poate fi gasita.