Mihai Codreanu (1876-1957). Debuteaza in lumea literara cu versuri in "Lumea ilustrata" (1891). Volumele sale de poezii sunt "Diafane" (1901), "Din cand in cand" (1903), "Statui" (1914), "Cantecul desertaciunii" (1921), "Turnul din fildes" (1929), "Statui. Sonete si evadari din sonet" (1939).

Este cel mai prolific sonetist roman.

"Poem feeric" este un sonet dedicat linistii noptilor de vara, in care unui eu liric meditativ i se deschid portile visarii si ale calatoriei cosmice imaginare. Magia sonora a inaltului pare sa opreasca trecerea fireasca a timpului:

"Stiti voi coloarea si parfumul
Si melodia noptilor de vara?
E-atata calm in linistea de-afara,
De parca Timpul isi opreste drumul".

Natura incremenita in ea insasi este un simbol al lumii eterne, a unui inceput de vreme, implicand nemiscare, atemporalitate sau relativizare a timpului, convergenta unei imagini de paradis terestru cu aceea a unei lumi nemiscate, eterne, cosmice:


"in pulbere de foc isi strang volumul
Luceferi cu sclipiri de piatra rara...
Si-n clipa care-ti pare seculara,
Trec veacurile-n mintea ta ca fumul."


Desertaciunea omului se traduce prin conditia lui efemera, prin aceasta trecere rapida a timpului; daca in natura Timpul pare incremenit, pentru om el trece cu efecte ireparabile:

"Te vezi fugind prin golul dintre stele
Pe-un strop de lut ratacitor ca ele,
Manat de vantul sterp al intamplarii..."

. Omul, similar cu un "strop de lut ratacitor", are totusi darul semnalat de Blaise Pascal, de "trestie ganditoare", care pune, ca o mare dilema a lumii launtrice, problema reflectarii intregului univers in constiinta:

"Si-i ceasul indoielilor de sine,
Cand te framanta tainele-ntrebarii.7 in Lume esti, sau Lumea e in tine?..."

.