In tabloul intai al poemului Luceafarul este prezentata aventura terestra a lui Hyperion, indragostit de o fata de imparat dintr-un castel singuratic. La chemarea in somn a fetei, Luceafarul se metamorfozeaza in doua randuri, coborand pe pamant.

Prima intrupare a Luceafarului este intr-un tanar palid cu par de aur si ochii vii, stralucitori, purtand un giulgi vanat pe umerii goi si toiag incununat cu trestii. Pare sa fie o aluzie la mitul lui Poseidon, zeul marilor. S-a intrupat din cele doua elemente cerul si marea ("Iar cerul este tatal meu
Si muma-mea e marea"). Platon, in dialogul Timaios, considera ca la originea lucrurilor stau Cerul si Pamantul, din a caror unire s-a nascut Thetys si apoi Okeanos. Cosmogonia lui Hellanicos, urmas al lui Aristotel, explica aparitia primului zeu din Apa si Pamant.

A doua intrupare a Luceafarului este sub forma unui tanar mandru cu vite negre de par, venind scaldat in lumina. Tatal lui e focul, mama e noaptea (" iar soarele e tatal meu,

Iar noaptea-mi este muma." ), zeita intunericului si fiica Haosului in conceptia lui Hesiod. Ea este mama tuturor zeilor. Cele doua intrupari au, asadar, sursa de inspiratie in mitologia greaca.

Pentru fata de imparat, apartinand altui sistem mitologic, credintei crestine, cele doua intruchipari ale Luceafarului au aparenta celor doua elemente antinomice: ingerul si demonul. Prima intrupare

("O, esti frumos cum numai-n vis
Un inger se arata") si cea de-a doua (-" O, esti frumos cum numai-n vis
Un demon se arata". )

au valoare simbolica. Ingerul este semnul puritatii, al frumusetii exterioare, al inocentei, iar perfectiunea este o alta fata a mortii pentru fiinta efemera (" Un mort frumos cu ochii vii". )

Demonul este semnul revoltei, al patimii, dar si aceasta ipostaza provoaca reactia negativa a fetei

("Si ochii mari si grei ma dor,
Privirea ta ma arde").

Din aceasta ipostaza Hyperion se va opune Demiurgului, dorind renuntarea la esenta sa.