Aparuta la 1 septembrie 1879, in "Convorbiri literare", poezia e o scurta meditatie elegiaca pe tema pierderii iubirii, echivalata cu amenintarea neiertatoare a mortii, care confera trecutei povesti de dragoste o dimensiune tragica:

"De cate ori, iubito, ne noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheata mi-apaie inainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arata,
Departe doara luna cea galbena - o pata."

E o poezie a reprosului si a regretului, a unui vag protest impotriva sortii potrivnice, care goleste de continut simbolurile tutelare ale iubirii: natura frusta, protectoare a dragostei, se substituie cu "oceanul cel de gheata", bolta "senina si clara" din "Sara pe deal" se incetoseaza, e "alburie", luna argintie devine, ca a simbolistilor, "galbena - o pata".

Raceala iubirii se transcrie empatic intr-un univers glacial, al banchizelor polare, care maresc indepartarea temporala, sub un firmament de o stralucire stinsa, epitetul "alburie" marcand nu o taina, ci un spatiu oniric opacizat, fara revelatia marilor taine ale iubirii. Alegoria pasarii "cu aripi ostenite", poate corbul lui Edgar Allan Poe, simbolizeaza deopotriva moartea iubirii si a poetului:


"Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasare pluteste cu aripi ostenite,
Pe cand a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un palc intreg de pasari, pierzandu-se-n apus."


Moartea pasarii ce dispare pe intinderea de gheata, in taramul racelii eterne, intr-o Walhalla imaginara, e observata cu incetinitorul, ca un fapt caruia nimeni nu i se poate opune:

"Arunca pe-a ei urma priviri suferitoare,
Nici rau nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visandu-se-ntr-o clipa cu anii inapoi..."

. Aceeasi intunecare finala a timpului cuprinde chipul poetului ("Din ce in ce mai singur ma-ntunec si inghet"), in timp ce imaginea iubitei, transfigurata intr-o pasare-pereche, se pierde intr-un orizont solar, "in zarea eternei dimineti", pastrand amintirea unei puritati nealterate.
Teme ale poeziei "De cate ori, iubito..."


. Moartea iubirii, vazuta ca intr-un vis, transformata intr-o alegorie emotionala.
. Trecerea ireversibila a timpului, care indeparteaza iubita, abandonata in voia zborului catre apus:

"palcul intreg de pasari" constituie lumea ramasa inca in viata, omenirea inca traitoare intr-un segment temporal bine determinat.
. Universul haotic al extinctiei universale, care determina intunecarea iubitului.