1.   Simbolul romantic al florii albastre este asimilat aici feminitatii ispititoare.

2.    Portretul fiintei feminine este configurat prin intermediul unui monolog, o che­mare de dragoste, ca in majoritatea poeziilor eminesciene.

3.   Floarea albastra intruchipeaza lumea emotiilor autentice, situata in antiteza cu universul rece al gandirii.

Tema
Poezia evoca o fiinta iubita si chemarea ei de dragoste.

Continutul
Eul liric reconstituie cu nostalgie monologul unei fiinte dragi, pe care o nu­meste Floare albastra. Ea pledase pentru trairea simpla si instinctuala, imputandu-i eului liric modul lui de a trai exclusiv in lumea ideilor. Peste timp, rememorand cuvintele Florii albastre, el se lamenteaza ca viata este trista, indiferent ce cale urmezi.

Comentariul


In traditia romantica, prin sensurile impuse de Novalis, floarea albastra simbo­lizeaza adevarurile si bucuriile simple, la care, de regula, ajunge doar o minte matura sau inteleapta. Poezia lui Eminescu asociaza acest simbol cu portretul unei fiinte feminine, care ii reveleaza eului liric adevaratele valori ale vietii: natura, iubirea, trairea emotionala, fara ganduri si cautari intelectuale.

Imaginea feminitatii apare conturata in doua ipostaze: din perspectiva unui timp trecut, idealizat prin rememorare, si alta - din perspectiva clipei prezente, a rememorarii eului liric. In amintirea poetului, portretul evocat surprinde o fiinta indragostita, candida si vesela, care fascineaza prin autenticitatea emotiilor si gesturilor, dar care totodata stupefiaza: Ca un stalp eu stam in luna! /Cefrumoasa, ce nebuna
E albastra-mi dulce floare! Registrul denotativ al acestei secvente sugereaza atat sentimentul de seductie pe care il traieste poetul cat si consternarea lui totala in fata naturaletei agresive {nebuna).
Construita in formula unui monolog, poezia transpune indemnul Florii albastre de a evada din lumea rece a spiritului: Iar te-ai cufundat in stele /Si in nori si-n ceruri nalte?/De nu m-ai uita, incalte, sufletul vietii mele. Universul eului liric este cladit pe valori spirituale: piramidele, asiro-babilonienii, lumea ideilor (nori si ceruri nalte). Dar existenta intr-o lume ideala nu aduce fericirea cautata. Din perspectiva Florii albastre, adevarata fericire se afla in bucuriile marunte ale existen­tei, iar eului liric i se pare indreptatita afirmatia ei: Ah! ea spuse adevarul;/Eu am ras, n-am zis nimica. Smuls din lumea gandurilor sale, el traieste fascinat aventura iubirii. Chemarea Florii albastre este doar o promisiune, care se incheie printr-o trecere brusca la realitatea traita: inc-o gura si dispare...

Ca un stalp eu stam in luna. Versul sustine ideea ca eul liric accepta alternativa iubirii si a fericirilor lumesti, infatisate de Floarea albastra ca un paradis silvestru; imaginile configureaza un pastel a carui secventa generica se caracterizeaza prin idilismul specific emines­cian: ochi de padure. Metafora de factura populara, sintagma ochi de padure subliniaza fericirea tihnita a unui cuplu. Toate celelalte secvente descriptive o completeaza: balta este senina, izvoarele plang, iar cararile sunt acoperite cu bolti de frunze. in acest univers de exuberanta totala se consuma candoarea unei idile.

Poezia se incheie cu o evocare incarcata de tristete: Si te-ai dus dulce minune,

Si-a murit iubirea noastra,/Floare-albastra! floare-albastra!.... Totusi este trist in lume. Metafora sintetizatoare dulce minune are aici sens evocativ si nostalgic; sentimentele eului liric s-au estompat, iar Floarea-albastra persista in mintea lui doar ca o ispita pe cat de fascinanta, pe atat de trecatoare, caci lexemul minune implica si sensul de aparitie magica, neverosimila si pe cel al efemeritatii. Din perspectiva maturitatii, detasat de mirajul iubirii, poetul da, in fine, un raspuns la chemarea ei.

Este vorba despre o meditatie asupra rostului fiintei de a nu fi multumita nici de alegerea intelectuala (piramidele asire si intunecata mare...), nici de minunile vietii simple, emotionale. Cu sau fara floare albastra, viata ramane infinit de trista pentru nefericita fiinta romantica.